Direcții în călătoria de la profesor debutant la profesor de succes

Dascălul are un rol important în viața elevilor. Abilitățile sale profesorale și însușirile de personalitate au repercusiuni profunde în inima discipolilor săi, provocând reverberații încă mulți ani după terminarea studiilor. Prin compor tamente și atitudini, prin felul său de a fi ori de a nu fi, profesorul reușește să apropie sau să îndepărteze copiii: îi motivează, îi pedepsește, îi sfătuiește, îi blamea ză, îi încurajează, etc.

Studiile de specialitate susțin că elevului "îi place" sau "nu-i place" o disciplină în funcție de personalita tea profesorului, în ceea ce privește randamentul școlar, responsabilitatea cadrului didactic este enor mă: pe de o parte, contează competența sa profesiona lă, iar pe de altă parte, este la fel de importantă și personalitatea acestuia.

Profesia de cadru didactic presupune, pe lângă o pregătire serioasă de specialitate, o pregătire metodică și psihopedagogică, obținută pe baze științifice, în timpul studiilor universitare. Astfel profesia de profesor va demonstra competență, prestigiu, eficiență și creativitate.

Călătoria profesorului debutant începe de pe băncile facultății. Acolo el se pregătește din punct de vedere profesional și emoțional pentru marele debut al carierei sale.

Odată încheiată pregătirea inițială, tânărul profesor își face apariția la catedră. Aici realizează primul pas în cunoașterea colectivului de cadre didactice, elevii și începe, în sfârșit, să aplice ceea ce a învățat pe băncile facultății.

Ce a învățat?! Încă nu știe. Nu mai este sigur pe el. Starea de nesiguranță îl tulbură. Se analizează și constată că ceea ce considera a fi perfect din punct de vedere al pregătirii sale profesionale inițiale se clatină.

Pătruns în lumea școlii se simte deodată singur și confuz. Care poate fi cauza? Sau cauzele... Tânărul își făurise o serie de vise în timpul anilor de studenție... poate chiar venise în facultate cu o imagine a ceea ce considera el că este lumea școlii! Vise deșarte... Constată încă de la primul contact însă, că școala este altfel...Castelul de nisip pe care îl clădise cu trudă tocmai s-a dărâmat.

Tânărul debutant realizează că nu deține întreg arsenalul de instrumente necesar supraviețuirii sale în jungla în care tocmai s-a rătăcit... Intrat pe porțile școlii este întâmpinat de director, șef de catedră, colegi, elevi și părinți cu o serie de cerințe cărora ar trebui să le facă față pe rând... și nu concomitent. Directorul îi spune care îi sunt îndatoririle ca profesor angajat al unității școlare și îi pune în brațe, imaginar, firește, un pachet de legi și reglementări interne pe care tânărul ar trebui deja să le știe! Șeful de catedră îi aruncă în față o listă cu tot ceea ce ar trebui să întocmească, din punct de vedere birocratic și anume planificări calendaristice, planuri de lecții, programe de evaluare și o serie de activități pe care oricum, tânărul nu prea are timp să le îndeplinească... este prea ocupat de noul său statut: profesor la catedră!

Trebuie să intre la clasă... La clasă?!! Păi dincolo de ușa clasei este o adevărată junglă! Elevii... ce elevi, ființe care îl devorează cu nerăbdarea din priviri și curiozitatea celor care vor să afle cât mai multe informații... sau nu știu cum să se eschiveze de la cursuri... să fugă de responsabilitățile lor de elevi... Probleme... multe probleme!! Cum să-i determine pe copii să învețe la materia pe care s-a pregătit în timpul facultății să o predea... teoretic, că practică nu prea a avut când să facă și apoi apar părinții care așteaptă note mari pentru copiii lor, neștiind întotdeauna cum să-și ofere ajutorul în sprijinirea la clasă a tânărului profesor.

Pare greu... se pare că într-adevăr este greu!! Pentru debutantul aflat în primul an timpul nu mai ajunge... Constată cu stupoare că pleacă epuizat de la ore, că în cancelarie preferă să asculte muzică de relaxare, nefiind capabil să lege o conversație cu ceilalți profesori... Se simte marginalizat... Are impresia că profesorii cu experiență îl evită... Nici nu mai îndrăznește să îi salute... de întrebat câte ceva în sprijinul său profesional cu atât mai puțin!

Apare o stare nouă, destul de ciudată: tânărul stagiar constată că merge din obligație la serviciu. Școala nu-i mai place! Oare de ce?! Îl încerca o stare de nerăbdare și chiar bucurie cu ceva vreme în urmă... Și colegii parcă îi privesc cu neîncredere... Să fie el vinovat?! Unde a greșit? Profesorul fără experiență intră în panică, se acuză pentru lucruri pe care nu știe dacă le-a înfăptuit sau nu...

Starea de criză ia amploare, unii chiar aleg fuga! Se pleacă, se renunță la statutul de cadru didactic... Alții aleg să lupte, își pun întrebări și află răspunsuri, cer ajutor colegilor și descoperă, pe zi ce trece că școala în care au venit este vie!! Viața în școală nu se limitează doar la predarea la clasă. Școala înseamnă contact cu elevii, cei care așteaptă de la profesor mai mult decât informație. Așteaptă un zâmbet, un cuvânt frumos, o încurajare, vor un model de comportament... vor un prieten și nu un călău care să îi oblige să învețe!!

Colegii profesori pot deveni camarazi în lupta pentru adaptarea profesională. Ei au posibilitatea să ofere soluții pentru problemele tânărului stagiar, care are șansa de a primi sprijin profesional de la oameni cu experiență în domeniu. Colegii pot deveni persoane cărora le poate împărtăși din cele mai tainice temeri și nesiguranțe. În timpul activităților școlare și extrașcolare, în timpul pauzelor colegii profesori pot fi alături.

Zâmbetul de susținere și încurajare primit din partea lor poate fi o treaptă solidă pe calea afirmării profesionale și în formarea imaginii de sine. Încrederea în propriile forțe, în capacitățile sale profesionale și de comunicare se dezvoltă foarte mult prin solicitarea și acceptarea ajutorului colegial. Desigur, există și alternativa autoizolării, a unor subterfugii care să simuleze starea de bine... alternativa rutinei zilnice... Tânărul debutant poate să se ascundă precum struțul cu capul în nisip și să susțină că totul este bine... sau nu!