Dominația Otomana în Țările Române

Utilizând surse exacte, istoria economiei pune la dispoziţia factorilor de decizie date obiective, care permit o mai bună inţelegere a realităţii şi evitarea unor erori care, de regulă, au costuri economice şi sociale ridicate.

Cercetările de istorie a economiei datează de la începutul secolului trecut şi au apărut mai întâi in Anglia, apoi in Germania, Franţa şi Italia. In spaţiul românesc, ele datează de la mijlocul secolului trecut şi aparţin generaţiei de la 1848 care, prin Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad au căutat in trecutul economiei căi de soluţionare a problemelor economice româneşti din vremea lor.

Cercetările ştiinţifice s-au dezvoltat după întemeierea Academiei Române şi înfiinţarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale.

Încă din antichitate valurile de migratori nomazi, în interminabilul lor asalt al civilizaţiilor mediteraneene – Grecia şi Roma Antică – năvaleau prin porţile naturale ale Europei Centrale dintre Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră. După mărturiile contemporanilor, acest spatiu era locuit de către triburile tracice ale geto-dacilor care au căutat să menţina o relaţie pasnică cu polisurile eline de la acea vreme. După apariţia marilor imperii, a avut loc expansiunea teritorială străină în acest spaţiu istorico-geografic astefel că rând pe rând, marii potentaţi ai vremii au încercat să-şi creeze capuri de pod în regiune, însă fără rezultate de durată.

Regimul economic al dominaţiei otomane

Stăpânirea străină a dus la semiizolarea ţărilor române de marile fluxuri economice ale Europei (vest-est, nord-sud), cu urmări dintre cele mai grave şi îndelungate asupra forţelor productive autohtone;

Expansiunea Imperiului Otoman către centrul Europei a avut efecte negative asupra existenţei şi evoluţiei generale a Ţărilor Române.

Interdicţiile otomane au împiedicat accesul economiei româneşti la comerţul continental, la avantajele participării la diviziunea internaţională a muncii. Marea Neagră, în mod natural poartă de acces a ţărilor române către pieţele şi resursele din Orientul Apropiat şi sudul Europei, a fost pentru câteva secole un lac turcesc semiînchis;

La inceputul sec. XV Dobrogea a fost integrată Imperiului Otoman. Treptat, acesta a cucerit şi transformat in raiale o serie de oraşe-cetăţi ale Ţării Româneşti şi Moldovei : Turnu, Giurgiu, Chilia, Brăila, Cetatea Albă şi Tighina. Treptat, Moldova şi Ţara Românească intrau in sfera de influenţă a otomanilor.

Legaturile comerciale cu lumea turceasca – anterioare epocii de aservire si dezvoltându-se paralel cu intensificarea relaţiilor politice – se transformau în însăşi esenţa lor, tocmai o consecinţa a subordonării celor doua ţari. Extinsă asupra principalelor produse ale economiilor celor doua ţari si putând merge pâna la interdicţia totala a exportului în alte direcţii decat aceea a Imperiului monopolul comercial al Porţii se realiza pe mai multe căi.

Mai întai sunt livrările prin intermediul statului, care face oficiul de colector. Sunt trimise, la cererea sultanului, importante cantităţi de cereale, cai si oi.

A doua cale era aceea prin care statul avea doar misiunea de a organiza si supraveghea transporturile care erau însotite de stăpânii produselor ce urmau sa fie vândute.

Cea de-a treia modalitate – care va cunoaşte si cea mai largă folosire – este aceea a cumpărării directe de la producator, cu concursul statului de catre negustorii veniţi din Imperiu. Numeroase documente ale sec. XVI si XVII menţioneaza că Moldova, Ţara Româneasca si Transilvania erau “trei mari, bogate şi veşnice cămări care aduc provizii Constantinopolului: grâne de tot felul, animale, brânzeturi, unt, miere si fructe de vară şi iarnă”. “Chelarul împaratiei” se vor numi Ţarile Române în mod oficial abia într-o epoca mai tîrzie; în realitate, însa, ele sunt acest chelar înca din a doua jumatate a sec. XVI. Regimul economic al dominatiei otomane, asa cum se constituie el în a doua jumatate a sec. XVI, are o importanta deosebita pentru dezvoltarea ulterioara a societatii românesti. Rolul sau este unul negativ, de franare a dezvoltarii economice a Ţarilor Române. O analiza atenta a comertului româno-otoman arata ca Ţarile Române, desi beneficiau de o piata importanta si sigura pentru produsele lor, aveau pierderi din cauza preturilor mai mici impuse de negustorii turci. Desi, în anumite perioade, exportul românesc a înregistrat beneficii, ele nu s-au investit în economia româneasca, deoarece s-au întors în capitala otomana sub forma contributiilor financiare anuale sau trienale impuse Moldovei si Ţarii Românesti. Transilvania, care a avut obligatii financiare catre Poarta mult mai reduse decît Moldova si Ţara Româneasca, mentinîndu-si legaturile economice cu Europa Centrala, a avut mai putin de suferit de pe urma intrarii economiei sale în orbita celei otomane.