Fisă de lectură a unui capitol dintr-o carte de management

Numele cărtii : “ REFERENȚIALUL ÎN EVALUAREA ȘCOLARĂ”

Autor: Prof. univ. Dr. Marin Manolescu

Editura: Editura Universitară, București

Anul publicării: 2015

Capitolul IV - “ Competența - Impact asupra inovării sistemelor evaluative”

- paginile 96 - 113

- subcapitole:

1). Școala la raport sau Educația la proba performanței

2) Schimbarea de perspectivă : de la evaluarea estimativă la evaluarea apreciativă

3) Judecăți normative-judecăți descriptive în evaluare

4) Grile de evaluare, liste de control

5) Două abordări ale competenței școlare în evaluare

6) Calitățile unui bun sistem de evaluare

Voi începe prezentarea acestui capitol prin redarea unui citat reprezentativ, cu privire la studiul “Euridice”:

“ Procesul de predare orientat către transfer necesită o schimbare a accentului, de la metodele centrate pe profesor la metodele centrate pe cel ce învață. Rolul profesorilor este acela de a facilita învățarea prin orientarea elevilor în eforturile lor de aplicare a cunoștințelor și deprinderilor în situații noi, astfel încât să devină persoane competente.” ( Euridice Study , Key Competencies, pag. 20) - preluat din pag 96 a cărții “ REFERENȚIALUL ÎN EVALUAREA ȘCOLARĂ; subcapitolul I.

Acest citat a contribuit la alegerea unui capitol pentru a efectua tema solicitată, întrucât mi-a stârnit interesul și m-a ajutat să aflu noi informatii despre un domeniu ce mi-a stârnit interesul.

De multe ori m-am întrebat care sunt criteriile de evaluare reale și benefice pentru copiii cu care lucrez, deoarece am observat adesea existența unor temeri ale copiilor legate de notele/ calificativele obținute la teste, teze, examene, olimpiade, concursuri.

Acest capitol expune trecerea de la PPO la Pedagogia bazată pe competențe , trecerea de la psihologia behavioristă/comportamentistă la psihologia cognitivă. Acest proces îndelungat a avut ca scop schimbarea accentului in procesul didactic. Plecând de la comportamente observabile și măsurabile, s-a ajuns la procese de învățare, care implică procesarea conținutului, rezultatul fiind formarea de capacități și deprinderi( pag. 20-21).

In primul subcapitol sunt evidențiate importanța competențelor și a performanței (rezultatele) elevilor, precum si necesitatea schimbarii sistemului de evaluare tradițional.

“Examinarea de tip traditional este orientată excesiv spre memorarea informațiilor și spre reproducerea raspunsului corect, nu pe aplicarea cunoștințelor cu ajutorul deprinderilor de gândire critică și creativă.” ( pag. 97)

Subcapitolul I subliniază necesitatea unei treceri de la o evaluare centrată pe respectarea normelor, la o evaluare centrată pe rezultate.

Subcapitolul al doilea prezintă semnificațiile evaluării estimative( prin măsurare) și a evaluării apreciative( calitativă, în lipsa măsurării).

Evaluarea estimativă este asociată cu măsurarea.

O evaluare veritabilă este cea calitativă(apreciativă), care se realizează în absența măsurării.

În sistemul românesc, elevii sunt notați cu note de la 10 la 1 sau cu calificative de la f. Bine la insuficient. Această metodă este folosită la nivel național. Astfel, cadrul didactic recurge la estimarea rezultatelor elevului sau a activitatilor sale de învățare, estimarea realizându-se prin raportarea situației reale la situația ideală, la o scară, la o normă.

Evaluarea apreciativă este orientată îndeosebi spre calitate.

“ Intenția dominantă nu este de a măsura , de a prezenta greutatea prestației elevului, ci de a determina valoarea acesteia.” (pag. 101)

În cadrul evaluării apreciative s-au dezvoltat două tipuri de demersuri, care sunt corespondente cu două filosofii distincte:

- evaluare apreciativă cu model predeterminat;

- evaluare apreciativă fără model predeterminat.