Extras din referat
Flexibilitatea in condiţiile actuale
Actualul declin economic mondial reprezintă un test pentru toate companiile, presiunile acestuia fiind resimţite puternic. Astfel, necesitatea ca firmele să adopte şi să pună rapid în aplicare programe de flexibilitate, să minimizeze pierderea de locuri de muncă şi să rămână competitive este extrem de importantă.
În lumea economică, singurul mijloc de subzistenţă al unei întreprinderi constă în menţinerea unei marje de profit suficient de mare. Totodată, într-o economie de piaţă, a câstiga mai mult prin vânzarea mai multor produse este din ce în ce mai dificil din cauza concurenţei crescute pe piaţă; ramâne alternativa de a câstiga mai mult, actionând pentru reducerea costurilor sau a câstiga putin prin realizarea de produse la un nivel de calitate acceptat de clienti.
În prezent, se ştie că un nivel ridicat al calităţii, nu poate fi obţinut şi menţinut, decât prin implicarea tuturor actorilor care iau parte la procesul calităţii, iar pentru reducerea perioadelor de livrare trebuie să se acţioneze în sensul creşterii flexibilităţii mijloacelor de producţie şi deci a reactivităţii acestora.
Fiecare firmă trebuie să fie capabilă să activeze în condiţiile schimbătoare determinate de mediul extern şi intern. Aplicarea acestui principiu, presupune anticiparea soluţiilor ce trebuie să fie adoptate prompt, pentru a nu reduce eficacitatea activităţilor firmei.
În ziua de azi flexibilitatea e considerată sursă de avantaj competitiv. Flexibilitatea se vede în amplitudinea schimbărilor iniţiate, precum şi în rapiditatea cu care ele sunt operate.
Tocmai de aceea, într-un mediu dinamic, flexibilitatea este una dintre garanţiile pentru un business de succes. Mai mult, organizaţiile de succes sunt cele care generează schimbarea (care creează tendinţele din piaţă), iar toate acestea sunt posibile atunci când deţin o flexibilitate ridicată.
În perioada actuală, flexibilitatea constă în modificarea rapidă a structurii organizaţiei în punctele-cheie, dar şi în procesele care pot aduce un plus de valoare pe termen scurt şi sustenabile în viitor.
Un raport al Eurofound, „Good practice guide to internal flexibility policies in companies” (Ghid de bune practice privind politicile de flexibilitate internă în cadrul companiilor) are ca scop să contribuie la dezbaterea privind necesitatea ca firmele europene şi lucrătorii din cadrul acestora să devină mai flexibili şi adaptabili în faţa schimbărilor economice continue şi a restructurării întreprinderilor.
Companiile se confruntă zilnic cu provocarea de a realiza un echilibru între necesităţile organizaţiei (precum productivitatea, termenele scurte de livrare, satisfacţia clienţilor, creşterea cotei de piaţă şi inovarea) şi necesităţile şi interesele angajaţilor (precum învăţarea de-a lungul vieţii, îmbunătăţirea profesională , dezvoltarea carierei şi un mai bun echilibru muncă–viaţă personală). Din acest motiv, iniţiativele de flexibilitate pot constitui o opţiune atractivă atât pentru angajatori, cât şi pentru angajaţi.
Flexibilitatea definiţie şi concepte
Flexibilitatea este abilitatea de a raspunde efectiv la schimbarea circumstanţelor. Ea poate îmbrăca două forme:
- flexibilitatea în acţiune - capacitatea de a acţiona diferit pentru a corespunde unor noi circumstanţe;
- flexibilitatea de stare - capacitatea de a continua efectiv funcţionarea în ciuda schimbărilor de mediu.
Din punct de vedere organizaţional, flexibilitatea se defineşte ca fiind capacitate unei organizaţii de a suferi schimbări limitate fără dezorganizări majore.
Conceptul de flexibilitate structurală este legat de capacitatea structurii unei organizatii şi a facilităţilor sale, respectiv a capacităţii de reacţie a membrilor săi, de a se adapta schimbărilor. Acestea pot fi iniţiate din interiorul organizaţiei sau pot apare ca o reactie de răspuns la schimbările în condiţiile sociale, economice, politice din mediul inconjurător.
La nivelul sistemului de producţie, “flexibilitatea este acea calitate a sistemului de a se adapta cu cheltuieli minime la sarcini de producţie variabile astfel încât într-o perioadă mai lungă sistemul să funcţioneze economic cu schimbări minime în structura sa”.
Flexibilitatea unui sistem de producţie poate fi definita ca fiind ”abilitatea de a răspunde in mod eficent la schimbări”.
Flexibilitatea sistemului este determinata de flexibilitatea fiecărui element din sistem cit si de modul de integrare , al tuturor elementelor din cadrul sistemului, de relaţiile dintre acestea.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Flexibilitatea - Sisteme Flexibile de Fabricatie.doc