Funcțiile Intreprinderii

I. INTRODUCERE

Intreprinderea, ca celulă de bază a economiei, tinde să se organizeze în vederea atingerii scopului pentru care a fost creată, acesta urmărind supravieţuirea şi dezvoltarea sa. Pentru a realiza acest scop intreprinderea trebuie să desfăşoare o activitate eficientă, ceea ce impune o continuă adaptare, restructurare şi definire a locului şi rolului tuturor elementelor care o compun în procesul de organizare.

Un pas important în organizarea intreprinderii consta în regruparea activităţilor care au acelaşi scop, în vederea desfăşurării normale a ciclului productiv. Această regrupare se face pe funcţiuni ce definesc funcţiile sistemului productiv al întreprinderii.

În virtutea autonomiei gestionare pe care o are intreprinderea, aceasta îşi construieşte o structură orizontală specifică produselor pe care le obţine şi pieţelor pe care le vinde sau de pe care se aprovizionează cu resurse.

II. FUNCŢIUNILE INTREPRINDERII

Funcţiunile intreprinderii, ca şi funcţiile (atributele) conducerii sunt elementele esenţiale ale organizării structurale şi cunoasterea lor temeinică este deosebit de importanţă pentru întelegerea structurii întreprinderii.

Domeniile concrete în care se exercită autoritatea formează funcţiunile intreprinderii, fiecare funcţiune referindu-se la gruparea unor activităţi omogene specializate.

Funcţiunile fiind inerente conţinutului definitoriu al intreprinderii se regăsesc în toate tipurile de unităţi, indiferent de nivelul de organizare şi de ramura economiei careia îi aparţin: intreprindere, holding, sau grup de intreprinderi aparţinătoare industriei, agriculturii, constructiilor, transporturilor, comerţului etc. Ceea ce diferenţiaza funcţiunile diferitelor tipuri de unităţi este numai proporţia diferită în care se dezvoltă acestea.

Determinarea şi caracterizarea funcţiunilor de bază ale intreprinderii reprezintă un domeniu bogat în păreri diferite, adeseori contradictorii, ale specialiştilor în domeniu. Începând cu F.W.Taylor şi mai ales cu Henri Fayol au apărut şi preocupările pentru organizarea raţională şi rentabilă a intreprinderilor, deci şi interesul pentru precizarea funcţiunilor pe care le exercită acestea. Dacă Henri Fayol formulase şase funcţiuni de bază: funcţiunea tehnică, comercială, financiară, securitate-protecţie, contabilă şi administrativă, alţi specialişti în organizarea intreprinderilor, ca Peter Drucker, F.Nepveau-Nivelle, Y.P.Simeray, J.O.Shanghnessy , P. Racape , Jean Aubert -Krier şi alţii, ţinând mai ales seamă de evoluţia care a avut loc în organizarea socială şi economică, nu au reţinut decât trei funcţiuni: de producţie, administrativă şi economică. Alţi economişti au considerat valabile funcţiunea industrială, funcţiunea comercială, funcţiunea administrativă şi financiară.

Volumul redus al lucrărilor de concepţie existent în intreprinderi la începutul secolului al XX-lea explică părerile specialiştilor şi a oamenilor de ştiinţa din acea vreme despre funcţiunile intreprinderii. Cerinţele care se puneau în faţă intreprinderilor în cea de a doua jumătate a secolului al XX- lea şi în perspectivă nu mai puteau să se realizeze decât în cadrul unor activităţi combinate de cercetare şi realizare a producţiei. În acelaşi timp, separarea funcţiunii financiare de cea contabilă este relativ greu de realizat datorită problemelor comune care fac obiectul acestor activităţi. De altfel, separarea lor creează şi dificultăţi în aplicarea principiilor de organizare structurală a intreprinderilor.

Conţinutul funcţiunii de securitate, susţinută de Henri Fayol, se referă la activităţi de protejare a bunurilor şi a persoanelor, de asigurare a tuturor condiţiilor de ordin social legate de dezvoltarea intreprinderii. Această funcţiune “concentrează măsurile care dau intreprinderii securitate, personalului liniştea de spirit de care are nevoie”. O astfel de tratare a acestei funcţiuni prin elementele la care se referă abordează un domeniu limitat de activitate. Or, funcţiunea de personal are un conţinut mai larg care vizează în primul rând realizarea tuturor acţiunilor al caror element principal este omul şi anume recrutarea, selecţionarea, perfecţionarea sa, precum şi salarizarea.