Funcționarul Public

Referatul de față are ca temă “Funcționarul public” și își propune să traseze principalele repere cu privire la instituția menționată, grație importanței pe care aceasta o deține nu doar în cadrul legislației țării noastre, ci și în cadrul altor state europene.

Noțiunea de funcționar public a fost definită pentru prima dată în legislația noastră, în Legea pentru Statutul funcționarilor publici din 19 iunie 1923 - unul din primele statute ale funcționarilor publici din Europa care, în art.1 prevedea faptul ca "Sunt funcționari publici cetățenii români, fără deosebire de sex, care îndeplinesc un serviciu public permanent (civil si eclesiastic) la stat, județ, comună sau la instituțiile al căror buget este supus aprobării Parlamentului, Guvernului sau consiliilor județene și comunale".

În prezent, Legea 188/1999 republicată și cu modificările ulerioare definește funcționarul public ca fiind persoana fizică numită, în condițiile legii, într-o funcție publică portivit art.2, alin.(2).

Activitățile desfășurate de funcționarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, sunt următoarele:

a) Punerea în executare a legilor și a celorlalte acte normative

b) Elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementari specifice autorității sau instituției publice, precum și asigurarea avizării acestora

c) Elaborarea proiectelor politicilor și strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor și statisticilor, precum și documetației privind aplicarea și executarea legiilor, necesare pentru realizarea competenței autoritații sau instituției publice

d) Consilierea, controlul și auditul public intern

e) Gestionarea resurselor umane și a resurselor financiare

f) Colectarea creanțelor bugetare

g) Reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din țară sau străinătate, în limita competențelor stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea

Condițiile necesar a fi îndeplinite pentru ocuparea de către o persoană a unei funcții publice sunt prevăzute în art.54 al Legii nr.188/1999 republicată și cu modificările ulerioare:

a) Să fie cetățean român și să aibă domiciliul în România

b) Sa cunoască limba română scris și vorbit

c) Să aibă 18 ani împliniți

d) Să aibă capaitate deplină de exercițiu

e) Să fie apt din punct de vedere medical, având o stare de sănătate corespunzătoare funcției pulice pentru care candidează

f) Să aibă studii necesare ocupării funcției

g) Dacă se impun anumite condiții specifice, să le îndeplinească

h) Să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni specificate de lege, cu excepția în care a intervenit reabilitarea

i) Să nu fi fost destituit dintr-o funcție publică sau să nu-i fi încetat contractul de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani

j) Să nu fi desfășurat activități de poliție politică

În Constituție, în art.16, alin.3 se precizează că statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea funcților publice. În ceea ce privește cetățenia, nu are nici o relevanța dacă a fost dobândită prin naștere sau în alt mod, condiția este ca ea să existe pe tot parcursul exercitării funcției. Prin Legea 161/2003, au fost specificate în mod expres câteva categorii de infracțiuni care împiedică dobândirii calității de funcționar public: infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, fals ori a unor fapte de corupție.

Funcționarul pubic este persoana fizică investită cu o funcție publică cu caracter de permanență în serviciile autorității centrale sau locale, ori în instituțiile publice care aparțin acestora. Ocuparea funcției de către funcționar, în mod legal se face prin simpla investire sau prin investirea urmată de încheierea unui contract de muncă, sau prin simpla încheiere a unui contract de muncă. Investirea este un act unilateral de putere, iar contractul de muncă este un acord de voință. De aceea problema investirii legale a celor care exercita diferite funcții în organele administrației publice este valabilă independent de contractul de muncă.