Extras din referat
Cum se aplică protecția mediului în organizația în care lucrez?
Instituția, unde lucrez în momentul actual (în domeniul industriei alimentare), are ca scopuri principale siguranta alimentelor si protecția mediului inconjurător, care trebuie ocrotit în beneficiul nostru și al generațiilor următoare. Potrivit acestui obiectiv, noi ne dorim ca impactul activităților industriei alimentare asupra mediului să fie nesemnificativ în raport cu limitele permise și depunem eforturi considerabile pentru a oferi generațiilor viitoare posibilitatea de a se bucura de un mediu natural curat și durabil.
În vederea asigurării protejării mediului în organizația unde lucrez, se urmărește:
i. prevenirea și limitarea impactului de mediu al procesarii alimentelor și al activităților specifice ;
ii. monitorizarea calității aerului prin determinări trimestriale, care constau în măsurarea concentrațiilor emisiilor de substanțe poluante în atmosferă, de la echipamentele de alimentare și deservire, pentru a obține concentrații care se situează sub valorile maxime admisibile;
iii. preepurarea și evacuarea apelor uzate, folosite la mentenanța tehnicii, prin stațiile de pompare în canalizarea orașului;
iv. preepurarea și evacuarea apelor pluviale prin două tronsoane de canalizare pluvială;
v. monitorizarea calității apelor menajere industriale și pluviale prin determinări săptămânale efectuate de prestatori externi acreditați;
vi. prevenirea riscurilor legate de deversarea accidentală sau intenționată a substanțelor periculoase pentru mediu (lichide speciale, combustibil, uleiuri etc);
vii. gestionarea adecvată și selectivă a deșeurilor industruale (cârpe, lavete, rumeguș ) printr-un serviciu externalizat acreditat;
viii. implicarea și motivarea tuturor angajaților pentru ca aceștia să fie conștienți de impactul asupra mediului înconjurător a activităților desfășurate și să se implice în protejarea acestuia;
ix. adoptarea unei atitudini proactive a întregului personal angajat pentru asigurarea protejării mediului;
În acest sens, conducerea unității acționează permanent pentru:
i. cunoașterea și respectarea cerințelor reglementărilor în domeniul protecției mediului;
ii. identificarea, ierarhizarea și limitarea efectelor negative ale activităților specifice asupra mediului înconjurător;
iii. pregătirea întregului personal asupra necesității protecției mediului;
iv. asigurarea transparenței și informării publice asupra activităților în domeniu.
2. Cum se vede din perspectiva mea dezvoltarea durabilă în organizația unde lucrez în prezent?
Viziunea mea: ne propunem să ajungă în topul firmelor internaționale a producătorilor de conserve, alte produse alimentare și să asigure continuitatea ca primă alegere a consumatorilor prin calitatea produselor.
Misiunea noastră: suntem un producător de conserve si alte produse alimentare sănătoase, de cea mai înaltă calitate la prețuri accesibile, totodată ținand cont de responsabilitățile sociale și respectand mediul.
Un aspect, care din punctul meu de vedere poate asigura o dezvoltare durabilă a mediului înconjurător aferent și pe care conducerea unității trebuie sa îl aibă în vedere este refacerea flotei de transport. Se știe că tehnica invechită , îmbătrânită din punct de vedere fizic și moral are emisiile de noxe foarte ridicată, dar nu este singura sursă de poluare. În plus, apare și zgomotul provenit din deplasarea tehnicii prin fabrica sau străzi înguste , zgomotul din stațiile de încărcare/ descărcare mărfuri, utilaje de alimentare etc.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Managementul protectiei mediului si dezvoltarii durabile.docx