Managementul sistemului public de sănătate

Starea de sănătate a populaţiei

Starea de sănătate a populaţiei este determinată de accesul la sănătate, pe de o parte, şi de accesul la servicii de sănătate, pe de altă parte.

Accesul la sănătate depinde într-o mare măsură de factori externi sistemului de sănătate: factori genetici, factori de mediu, factori de dezvoltare economică, factori socio-culturali.

Accesul la îngrijiri de sănătate este influenţat aproape în totalitate de organizarea sistemului sanitar.

Accesibilitatea la servicii de îngrijire medicală este determinata de convergenţa dintre oferta şi cererea de astfel de servicii, sau, altfel spus, disponibilitatea reală a facilităţilor de îngrijiri comparativ cu cererea bazată pe nevoia reală pentru sănătate. Disparităţile în accesul la îngrijiri apar din cel puţin patru motive: etnice sau rasiale; economice, aici incluzând costurile directe suportate de populaţie (co-plăţi, costuri legate de tratamente şi spitalizare) precum şi cele indirecte (cost transport, timpi de aşteptare); aşezare geografică inadecvată a facilităţilor de îngrijiri; calitatea inegală a serviciilor de acelaşi tip.

În România sunt evidenţiabile toate cele patru tipuri de inechităţi în accesul la serviciile de îngrijiri, ceea ce determină inechităţi în starea de sănătate a diferitelor grupuri de populaţie, a unor comunităţi din diferite zone geografice şi a grupurilor defavorizate economic. Aceste disparităţi se manifestă prin indicatori de bază ai stării de sănătate modeşti (speranţa de viaţă la naştere, mortalitatea infantilă, mortalitatea generală pe cauze de deces evitabile, grad de morbiditate, ani de viaţă în stare de sănătate) dar şi prin nivelul scăzut de informare privind factorii de risc şi de protecţie pentru sănătate sau sistemul de îngrijiri de sănătate şi pachetul de servicii de bază din România.

Sistemul de sanatate din Romania este de tip asigurări sociale si are ca scop asigurarea accesului echitabil si nediscriminatoriu la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi.In consecinta, accesibilitatea la serviciile medicale constituie o preocupare continua la Nivelul Ministerului Sanatatii Publice.

Pentru evaluarea accesibilitatii, au fost analizati indicatori de proximitate care să identifice eventuale grupe populaţionale şi sau zone geografice dezavantajate in privinta accesului la servicii, pentru care ar trebui dezvoltate politici ţintite. Factorii determinanţi care influenţează gradul de accesibilitate al populaţiei la serviciile de sănătate sunt in general reprezentati de: nivelul sărăciei, şomajul, ocupaţia, mediul de rezidenţă, statutul de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, gradul de acoperire cu personal medical.

Nivelul saraciei

Raportul Naţional al Dezvoltării Umane 2003-2005 pentru România (UNDP) menţionează existenţa unor enclave caracterizate de un index al dezvoltării umane (IDU) scăzut care se situează în cele mai multe cazuri în zonele greu accesibile ale judeţelor, departe de reţeaua principală de şosele. Satele cele mai sărace (cu IDU foarte scăzut) sunt de obicei izolate faţă de drumurile modernizate sau faţă de oraşe, având chiar un rol marginal în cadrul comunelor de care aparţin. Acelaşi raport pune în evidenţă inegalitatea dintre mediul urban şi rural în ceea ce priveşte rata de sărăcie (13.8% şi respectiv 38%) şi rata de sărăcie severă (3.8% şi respectiv 13.9%) în anul 2003. Exista numeroase discrepanţe intre diferitele categorii ocupaţionale în ceea ce priveşte ponderea populaţiei aflate sub limita sărăciei: agricultorii (51%), şomerii (39%), lucrătorii pe cont propriu (37%), pensionarii (20%), ceea ce indica potenţiale grupe populaţionale dezavantajate, care trebuie vizate de politici de imbunatatire a accesului. In profil teritorial, in România Regiunea 1 de dezvoltare N-E şi Regiunea 3 S sunt zonele cu cel mai scăzut IDU (0.756 pentru ambele regiuni) şi cu cel mai mic PIB (PPP) (4400 USD, respectiv 4900 USD) în anul 2002.

Asigurările de sănătate

- Raportul de activitate pe anul 2005 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate menţionează că la 30 septembrie 2005, în mediul urban gradul de cuprindere în sistemul de asigurări era de 96.08%, iar în cel rural de 89.25%. Deşi în ultimii ani acumulările în bugetul consolidat pentru sănătate au sporit esenţial, cheltuielile totale efectuate pentru sănătatea fiecărui locuitor sînt mult sub nivelul ţărilor vecine.