Managementul Stresului - Stresul la Locul de Munca

1. Abordări conceptuale privind stresul

Termenul de „stres” a fost introdus de către Selye, în anul 1956 şi desemnează încordare, presiune, povară, efort, tensiune, constrângere. Popescu – Neveanu înţelege prin acest termen o situaţie, un stimul care pune organismul într-o stare de tensiune, precum şi starea de tensiune deosebită a organismului prin care acesta îşi mobilizează toate resursele de apărare pentru a face faţă unei agresiuni fizice sau psihice.

După Lazarus, stresul este o condiţie sau un sentiment experimentat atunci când o persoană constată că solicitările la care este supusă depăşesc resursele personale şi sociale pe care acesta este în măsură să le mobilizeze pentru a face faţă situaţiei date.

Stresul poate fi definit atât din perspectiva cauzei, cât şi din cea a efectului. În fizică, stresul este acea forţă capabilă să producă deformări temporare sau permanente asupra unui corp. În biologie, stresul este definit ca orice poate produce schimbări într-un organism, cauzează dereglări sau reglări ale proceselor legate de acel organism. Stresul este “răspunsul organismelor vii la solicitarea de orice natură” .

Există numai două tipuri de reacţie:

- răspunsul activ, adică lupta;

- răspunsul pasiv, adică fuga sau tolerarea.

Stresul poate fi definit şi sub aspectul efectelor: “reacţia minţii şi a trupului la schimbare”, sau “rezultatul dezechilibrului atunci când percepţia unei persoane sau actualele abilităţi şi resurse sunt insuficiente pentru a face faţă cerinţelor unei situaţii date” sau “teama indusă unui organism care încearcă să îşi păstreze normalitatea în faţa potenţialilor agenţi ce îl pot afecta”.

În viaţa de zi cu zi s-a pus în mod tradiţional accent pe aspectele negative, disfuncţionale ale stresului. În limbaj curent, atunci când spunem despre cineva “că este stresat” ne gândim de fapt la un nivel de stres foarte mare. La locul de munca, poate cea mai exhaustivă definiţie a stresului negativ este: schimbarea în starea psihică, fizică, emoţională sau în comportamentul unei persoane ca urmare a presiunii constante exercitate asupra sa pentru a activa în moduri incompatibile cu abilitatea sa reală sau percepută, cu timpul şi resursele avute la dispoziţie. Cu alte cuvinte, stresul la locul de muncă poate fi definit ca cel mai dăunător răspuns fizic şi psihic ce ia naştere atunci când cerinţele slujbei nu se potrivesc cu resursele, capacităţile sau nevoile angajatului. Stresul la locul de muncă poate conduce la compromiterea sănătăţii şi chiar îmbolnăvire.

Conceptul de stres la locul de muncă este adesea confundat cu acela de competiţie, dar aceste concepte nu sunt identice. Competiţia ne energizează psihologic şi fizic, ne motivează să învăţăm noi meserii şi să ne perfecţionăm munca. Când o competiţie a luat sfârşit, ne simţim relaxaţi şi satisfăcuţi.

Stresul este o stare de tensiune ce ia naştere atunci când o persoană răspunde cererilor locului de muncă, familiei şi altor surse externe ca şi când acestea ar fi generate de nevoile sale interne, obligaţii şi autocritică. Stresul este atât aditiv, cât şi cumulativ. Se adună ân timp până la starea de criză, când apar simptomele. Acestea se pot manifesta psihic prin: iritabilitate, anxietate, scăderea concentrării, frustrări şi ură. Pot apărea şi simptome fizice: tensiuni musculare, dureri de cap, dureri de spate, insomnii, hipertensiune. Netratate, simptomele pot conduce la îmbolnăvire şi chiar la moarte.

Conceptul de stres este complex, iar acest lucru s-a manifestat şi în evoluţia modelelor sale explicative:

- stresul ca stimul. Este privit ca o excitaţie aplicată asupra individului, care determină un răspuns şi creează prin aceasta o distorsiune, o tulburare. Dacă toleranţa individului este depăşită, apar modificări funcţionale (stare de agitaţie, creşterea frecvenţei cardiac şi respiratorii) şi structurale, temporare sau definitive. Individual este în permanenţă atacat de potenţiali stimuli excitatory, numiţi stresori. Un astfel de stimul, apparent minor, poate provoca trecerea de la starea de control a stresului la cea de pierdere complete a controlului. Ca urmare, în acest model, stresul e considerat o variabilă independentă;

- stresul ca reacţie. Este definit prin expresia “a fi stresat”. În această abordare, fenomentul nu se concentrează prea mult pe natura stresului, ci pe consecinţele sale. Stresul este, în acest caz, o variabilă dependentă. Definirea stresului ca reacţie este o abordare ce se apropie de cea din domeniul medical. Există noţiunea de “boală de stres”, caracterizată prin pierderea motivaţiei, a apetitului, scăderea în greutate, lipsă de voinţă. S-a considerat că răspunsul la stres nu depinde de natura stresorului, ci el urmează un model universal. Reacţiile la stres nu sunt neapărat negative şi nici de neevitat, pentru că a fi în viaţă este echivalent cu a spune că se răspunde la stres. Există un anumit nivel de stres care este necesar pentru motivaţie, pentru creştere, dezvoltare şi schimbare, numit “eustres”. Depăşirea acestuia determină o stare nocivă, cu influenţe negative asupra individului şi asupra organismului său, numit “distres”. Aceste două abordări ale stresului sunt încadrate în paradigma relativ simplă “stimul-răspuns”, dare le neglijează diferenţele individuale şi procesele perceptive şi cognitive care generează aceste diferenţe. În definiţia de tip stimul-răspuns, un eveniment poate fi perceput ca stresant, iar un răspuns poate fi o reacţie la stres, dar factorul de stres, precum şi reacţia la stres nu pot exista individual, acestea se manifestă legate unele de altele, existând un impact bidirecţional între ele. Cunoaşterea stresului nu permite în mod necesar estimarea reacţiei, pentru că aceasta depinde de diferenţele individuale, cum sunt personalitatea, aşteptările, valorile, scopurile. Ca urmare, stresul presupune atât un stimul, cât şi un răspuns, ambele aflate în relaţie;

- stresul ca interacţiune. Definiţia se realizează prin abordarea tranzacţională a lanţului cauzal “stresor-răspuns-rezultat”, ce urmăreşte explorarea naturii esenţiale a relaţiei şi explicarea dinamicii întregului proces. Astfel, stresul nu este doar un factor ce ţine de individ sau mediu, ci este încadrat într-un proces permanent în care individual tranzacţionează în diferite medii, evaluează stresorii şi îşi propune să treacă peste situaţiile stresante. Ca urmarea, definiţia tranzacţională a stresului presupune că acesta este o stare cognitivă dinamică, un defect de homeostază sau un dezechilibru care impune o soluţie de reechilibrare a acesteia.