Modele de Fundamentare a Deciziilor Administrative

Modele de fundamentare a deciziilor administrative.

Modelul politic (incremental)

1.Cadrul general al deciziei administrative

Administraţia publică reprezintă un sistem care funcţionează după o serie de principii dar care este influenţată şi de anumite evoluţii din societatea ĩn care este integrată. Ceea ce defineste defineşte acest sistem constă ĩn faptul că deciziile sunt produse ĩn funcţie de particularităţile stabilite de autorităţile publice şi nu de forţele impersonale ale pieţei. Totodată, aceste priorităţi pot fi susţinute si prin monopolul acţiunii statale, cu privire la folosirea legitimă a forţei şi coerciţiei.

Deciziile reprezintă o componentă de bază a activităţii zilnice a managerilor din zilele noastre, atât ĩn domeniul public cât şi ĩn cel privat. Previziunea se incheie cu decizia privind obiectivele si directiile de actiune. Organizarea se incheie ce decizia privind formele se metodele de organizare. Coordonarea incheie cu decizi de armonizare personal-activitati. Antrenarea se incheie cu decizii privind motivarea. Controlul si reglarea se incheie cu decizii de corectii pentru realizarea obiectivelor.

Activitatea din sfera administraţiei publice se realizează prin intermediul unei multitudini de decizii. De la cele mai mărunte sarcini şi activităţi ale unui funcţionar şi până la documentele oficiale semnate de un ministru, conducător sau preşedinte de stat, procesul decizional este prezent; el se concretizează prin elaborarea şi executarea de decizii administrative corespunzătoare atribuţiilor îndeplinite.

Decizia administrativă este o manifestare de voinţă a persoanelor sau organelor administraţiei, premergătoare acţiunilor de întreprins şi prin care acestea optează pentru o soluţie, în vederea atingerii unui scop, (obiectiv) sau realizării unei finalităţi. Ea apare numai atunci când există, în planul judecăţii umane, mai multe posibilităţi, metode sau variante adecvate, de a rezolva o problemă şi urmează să se opteze numai pentru una dintre ele, şi anume, pentru aceea care pare a fi cea mai avantajoasă.

În esenţa sa, decizia, care sintetic concretizează hotărârea de a acţiona sau nu într-un anumit mod faţă de un anumit obiectiv, are la bază un proces decizional ce presupune parcurgerea următoarelor etape principale:

-Initierea deciziei

-Definirea obiectivului decizional si a mijloacelor de realizare

-Documentarea

-Selectarea si analiza informatiilor

-Conturarea si analiza obiectivelor decizionale

-Adoptarea deciziei

-Urmarirea adoptarii si respectarii deciziei

-Formularea concluziilor rezultate dupa aplicarea deciziei

O condiţie fundamentală, ce se impune în cazul deciziilor administrative, este ca ele să ducă la obţinerea unor rezultate maxime cu un consum minim de resurse. Pentru aceasta este necesar ca procesul alegerii soluţiilor de aplicat să satisfacă anumite cerinţe şi anume:

1) alegerea trebuie să fie conştientă, precedată de o deliberare

2) alegerea urmează a fi orientată spre unul sau mai multe scopuri

3) alegerea trebuie să ducă la acţiune

Decizia administrativă are un conţinut adecvat politicii promovate de stat, prin faptul că scopul urmărit este stabilit de puterea politică, dar mijloacele de executare (a legilor) sunt, în bună măsură, lăsate la alegerea administraţiei. În mod normal, însă, acţiunea administrativă nu trebuie să se reducă la rolul de executant mecanic al voinţei puterii politice; profesionalismul funcţionarilor publici permite ca aceştia să înţeleagă corect problemele vieţii sociale şi nu să acţioneze pe baza unor automatisme.

2. Modele de fundamentare a deciziilor administrative

Modelul politic

O mare parte a activităţii managerilor din administraţia publică constă în elaborarea şi adoptarea deciziilor. În principiu, luarea deciziilor în administraţia publică constă în a alege dintre diferite alternative şi mijloace de îndeplinire a acestora pe cele care ar trebui urmate de o organizaţie.

Procesul decizional se bazează pe utilizarea diferitelor modele de fundamentare, cele mai importante fiind modelul managerial tradiţional, modelul politic şi modelele mixte.

MODELUL POLITIC

Dificultatile modelului rational au dus la încercarea de a elabora modele alternative care se influienteze procesul fundamentarii deciziilor administrative. Cel mai cunoscut este modelul incremental sau modelul cresterii , propus de Ch. Lindblom si care este aplicabil cu succes in institutiile din care fac parte si politicieni. Ideea lui centrala este ca deciziile asupra politicilor publice se caracterizeaza în chip hotarâtor prin negociere, târguiala, compromis între cei implicati în procesul decizional; alternativele alese exprima ca urmare nu atât ceea ce este dezirabil, cât mai degraba ceea ce apare ca fiind politic fezabil, aplicabil.

Din perspectiva acestui model, guvernământul face mici modificări ale unor politici existente măsurând în permanenţă efectul acestora. Dacă se obţin rezultate favorabile, politica este aplicată în continuare cu o nouă mică modificare. Cu alte cuvinte este vorba despre o politică a paşilor mărunţi, o politică care nu este spectaculoasă dar care cârpeşte defectele existente, evitând greşelile mari.

Argumentele aduse în favoarea acestui model sunt duble. Pe de o parte, se susţine că acest model este reprezentativ pentru felul în care se desfăşoară activitatea în instituţiile publice. Pe de altă parte, susţinătorii modelului consideră că acesta se potriveşte realităţii şi că se poate aplica în practică in mai toate institutiile publice.

Este interesant sa comparam modelul politic cu modelul anterior traditional pentru a putea observa principalele caracteristici ale fiecaruia:

Modelul managerial traditional Modelul politic incremental

-Clarificarea valorilor este distincta de analiza empirica a politicilor alternative (uneori o precede)

-In formularea politicilor :

-se izoleaza mai intai scopurile

-sunt apoi cautate mijloacele

-Testul unei politici bune: e cel mai potrivit mijloc de a atinge scoputile dorite

-Analiza e comprehensiva, se ia in considerare orice factor relevant

-Adesea se apeleaza puternic la teorii -Nu se poate separa intre procesele de selctare a valorilor, scopurilor si analiza empirica a actiunii de care este nevoie

-Scopurile si mijloacele nu sunt distincte, analiza scopuri- mijloce nu e potrivita

-Testul unei politici bune: acordul asupra ei (chiar daca nu si acord ca e cel mai bun mijloc pentru a atinge un scop)

-Analiza e limitata:

-sunt neglijate rezultatele importante posibile

-sunt neglijate alternative importante

-Apelul la teorii nu e foarte mare, e inlocuit de comparatii repetate