Motivație în Muncă

Motivație în muncă

1. Noțiuni introductive

Potrivit literaturii de specialitate, managementul resurselor umane presupune o tratare globală, interdisciplinară și profesională a problematicii resurselor umane din cadrul unei organizații.

În prezent, resursele umane sunt percepute și implicit tratate de tot mai mulți conducători drept esențiale și specifice pentru soarta unei organizații.

Esențiale, pentru că sunt resursele fără de care organizația de fapt nu există, oamenii care o animă conferind nu numai viață celorlalte resurse, ci și “dorința” de a reuși. Adevărata valoare a unei întreprinderi este dată de “know-how”-ul personalului său.

Specifice, ppentru că este vorba de femei și bărbați care nu sunt obiectele inerte ale transformărilor, ci actorii, promotorii acestora, ale căror valori, aspirații și nevoi le dictează comportamentul în general, și cel profesional, în special.

Problema de bază a unui manager ar trebui să fie cum să reușească să influențeze performanțele oamenilor care muncesc în organizația condusă de el. Rezolvarea acestei probleme stă numai în puterea managerilor care pot percepe motivația comportamentului uman și deci, în ultimă instanță, în puterea celor care cunosc și înteleg motivația.

La baza condiției umane se află întotdeauna un ansamblu de mobiluri care susțin realizarea anumitor acțiuni și care sensibilizează diferit persoana la influențele externe, făcând-o mai mult sau mai puțin permeabilă la ele. Astfel una și aceeași influență externă produce efecte diferite la persoane diferite sau la aceeași persoană în momente diferite ale existenței sale.

2. Tipuri de motivații

În funcție de elementul generator motivația poate îmbrăca mai multe forme.

1. Motivația pozitivă este produsă de laudă, încurajare și se soldează cu efecte benefice asupra activității sau relațiilor interumane.

2. Motivația negativă este produsă de folosirea amenințării, blamării sau pedepsirii și se asociază cu efecte de abținere, evitare, refuz. Reprezintă un tip primitiv de motivație, însă cu anumite precauții, poate face parte din instrumentarul motivațional.

3. Motivația intrinsecă este solidară cu procesul muncii, izvorăște din conținutul specific al acesteia. Munca nu mai apare ca mijloc de dobândire a unor beneficii, ci reprezintă ea ânsăși un scop, ajungând să fie o trebuință care se constituie și se dezvoltă în chiar procesul satisfacerii ei.

4. Motivația extrinsecă se manifestă subiectiv prin trăiri emoționale care pot fi negative (reacții de aversiune față de consecințe neplăcute cum ar fi : retrogradare, concediere, critică, etc. ) sau pozitive (reacții de satisfacție precum : promovare, salariu mare, prestigiu profesional).