Procesul de inovare în cadrul organizației

Atitudinea creatoare presupune ca mai întâi sã ai capacitatea de a fi nedumerit în faţa noului (Erich Fromm)

In anul 1942, în lucrarea Capitalism, socialism şi democraţie, economistul

american Schumpeter propune o definiţie a inovãrii in domeniul tehnico-economic

(prima din punct de vedere istoric), definiţie care are un caracter de mare generalitate,

anume:

Inovarea = a produce altceva sau a produce altfel .

In cadrul inovãrii, aşa cum este ea definitã de Shumpeter, se admite cã intrã cinci

tipuri de activitãţi, anume:

- creerea unui nou produs;

- introducerea unei noi metode de fabricaţie;

- intrarea pe o piaţã nouã (sau creerea unei noi pieţe);

- apelarea la o nouã materie primã;

- o nouã organizare a firmei.

In ultima perioadã se poate admite apariţia unei a şasea activitãţi, anume aceea de:

- creere a unei anume imagini a firmei.

Definiţia lui Schumpeter are meritul generalitãţii. Este o definiţie încurajantã, care

ne spune sã facem mereu ceva care sã fie altfel, ori ce, sã schimbãm continuu, ori cât de

puţin. Ea nu rãspunde însã la o întrebare esenţialã: cum ?

De aceea, în ultimul timp circulã o altã definiţie (conf. E.Mansfield, Research and

Innovation in the Modern Corporation, citat de Regis Larue de Tournemine în Strategies

technologiques et processus d'innovation, Ed. d'Organisation, 1991, p.87):

Inovarea = procesul global de creativitate tehnologicã şi comercialã, transferul

unei noi idei sau a unui nou concept pânã la stadiul final al unui nou produs, proces sau

activitate de service acceptate de piaţã.

O definiţie similarã se regãseşte în Manualul Frascati al OECD (1981):

Inovarea (stiinţificã şi tehnologicã) poate fi consideratã ca fiind transformarea

unei idei într-un produs vandabil, nou sau ameliorat, sau într-un proces operaţional în

industrie sau în comerţ, sau într-o nouã metodã socialã.

In termenii noilor definiţii, aducerea noului presupune de fapt trei paşi distincţi,

chiar dacã în practicã ei se subînţeleg uneori prin termenul de “inovare”.

Paşii sunt ilustraţi în diagrama din fig. 2-2 (prelucratã dupã N.Naum, N.Fildan, G.Bala, “Inovarea, motorul secret al competitivitãţii”, Inventicã şi economie, 8/1997, p. 5).

Fig. 2.-2. Etapele unui proces de inovare.

Aşa dar, va trebui sã începem discuţia cu o altã noţiune, cea de creativitate.

Primii autori care au fãcut menţiune, direct sau indirect, asupra creativitãţii au

fost:

- Raymond Lulle, filosof şi alchimist din sec. XIII, care în lucrarea Grand Art cautã sã extragã semnificaţii noi din combinarea unor iei abstracte.

- Leibnitz, care în De Arte Combinatoria, dezvoltã problema aspectului combinatoriu al gândirii creatoare.

- Francis Bacon, descoperitorul metodei inductive, care are un evident caracter creator.

- A.Einstein, care afirmã cã imaginaţia este mai importantã decât cunoaşterea.

Termenul propriuzis de creativitate a fost introdus de G.Allport în 1937.

Intre definiţiile date:

- opereazã transformãri originale şi semnificative în organizarea conştientului

(McKinnon);

- reorganizeazã elementele câmpului de percepţie într-un mod original (G:Allport)

- asociazã informaţii de o manierã imprevizibilã (Ghiselin)

- este o combinare a ceva cunoscut pentru a produce idei sau soluţii noi (Laswell)

- realizeazã produse noi şi de valoare pentru societate (Moles).