Strategii Specifice și Tehnologice

I. Strategii specifice

Scopul abordării strategice a firmei este de a minimiza riscurile de a greşi, precum şi crearea condiţiilor performanţei superioare prin dezvoltare coerenţei procesului de acţiune. Succesul ţine, în mare parte, de calitatea strategiilor, chiar mai mult decât tehnologii sau resurse financiare. Strategia nu ste planifcare, chiar dacă această activitate are un aport util, ea nu este marketing, deşi cunoaşterea dinamicii pieţelor este esenţială, ea nu reprezintă coordonarea diferitelor funcţiuni, deşi este necesară în executarea strategiei.

Într-un mediu mai turbulent, pregătirea strategică a firmei operează cu două extreme:

• informaţia disponibilă este destul de bogată pentru a permite acţiuni strategice specifice;

• atitudinea cea mai frecventă este de expectativă, până când se identifica tendinţe nete.

Cea de-a doua devine mai periculoasă în măsura în care creşte vizibil cadenţa schimbărilor. Astfel firma se confruntă cu două dileme şi anume:

• dacă se aşteaptă să crească cetitudinea, risca să fie surprinsă de o criză;

• dacă se mulţumeşte cu informaţiile disponibile, acestea sunt prea vagi pentru a declanşa manevre strategice definitive.

Un impact important asupra strategiilor firmei îl au factorii:

• psihologii – corespund noilor aşteptări ale oamenilor;

• culturali – sunt legaţi de dezvoltarea cunoştiinţelor, de schimburi;

• sociologi – sunt legaţi de evoluţia normelor şi a modurilor de viaţă;

• tehnologi – promovează actele moderne de progres tehnic;

• economici – sunt determinaţi de mişcări de concentrare şi fuziune.

Gândirea strategică este:

• inovatoare – bazată pe analiza şi experienţă;

• sistemică – ea evita aplicaţiile unidimensionale şi schemele cauzale simple;

• practică – ea nu constă în salturi periculoase în conjuncturi, ţine seama de moştenirea trecutului şi de ritmul de schimbare a oamenilor.

Domeniul strategiilor concurenţiale este strâns legat de cunoaşterea sectoarelor de activitate şi a concurenţilor. Studiul strategiilor firmei este un demers raţional şi obiectiv, o filozofie a managerului firmei deschise spre exterior. El oferă sistemul structural necesar pentru descrierea şi evaluarea strategiei, legând-o de comportamentul firmei şi înţelegând sursele avantajului competitiv. Fiecare strategie trebuie să se încadreze în regulile comportamentului convenţional din punct de vedere social, reguli care au la baza norme de etică şi politică publică.

În cadrul oricărui proiect este necesar să se urmărească o direcţie bună de evoluţie specifică. Primul pas în definirea acestuia îl constituie înţelegerea şi definirea tipului de afacere în care compania se află deja.

În definirea domeniului de activitate, trei factori sunt foarte importanţi:

1. nevoile consumatorilor – ceea ce trebuie satisfăcut;

2. grupurile de consumatori – cine este satisfăcut;

3. tehnologiile folosite – cum sunt satisfăcute nevoile.

Există un fel de ierarhie între conceptul de politică, strategie şi tactică.

Politica cuprinde ansamblul orientarior globale ale firmei şi consta în coordonarea funcţiunilor sale în vederea unui obiectiv determinat.

Strategia identifică cu prioritate obiectivele pe termen lung ale firmei şi mijloacele necesare pentru atingerea lor. În timp ce strategia parcurge un itinerar pe termen lung într-o permanentă legătură cu mediul firmei, orientându-se, de regulă, pe axele strategice.

Elaborarea strategiei înseamnă alegerea domeniilor de activitate în care ea acceptă să se instaleze. În acest scop se vor distribui resursele astfel încât să se asigure menţinerea şi dezvoltarea.

Strategiile indentificate se situează la două niveluri:

• strategia de grup, care determină sectoarele de activitate ale firmei. Ea conduce la instalarea într-un sector şi/sau la ieşirea din alt sector, înainte de a-şi constitui un portofoliu neechilibrat de activităţi;

• strategia concurenţiala, aplicată fiecărui sector de activitate. Ea defineşte manevrele pe care le face firma înainte de a se poziţiona avantajos faţă de concurenţii săi.