Stresul Organizațional

1. Conceptul general de stres

Adaptarea la mediu este un imperativ general al existenţei. De la plante

şi animale la om şi organizaţie, a trăi înseamnă a cunoaşte mediul şi a răspunde solicitărilor lui. Dacă pentru plante şi animale adaptarea se limitează la mediul natural, pentru oameni şi organizaţii procesul este complicat de intervenţia mediului social.

Este în afara oricărei îndoieli că, în comparaţie cu locuitorii grotelor, omul modem este mai puţin solicitai de mediul natural dar, uneori, copleşit de exigentele mediului social.

Modificările sociale şi economice frecvente, deseori neaşteptate şi profunde, solicită la maximum disponibilităţile organismului uman pe linia adaptării.

Ultimele cinci decenii au fost marcate de preocuparea ştiinţelor umaniste pentru definirea, caracterizarea şi teoretizarea adaptării individului la cerinţele vieţii modeme. Nu este de mirare că, în aceste condiţii, o serie de termeni - nevroză, stres, sindrom de neadaptarc - au fost transferaţi din limbajul ştiinţific în cel cotidian.

De origine engleză, cuvântul "stress" circumscrie o serie de substantive înrudite ca înţeles, dar cu nuanţe uşor diferite: presiune, apăsare, efort, solicitare, tensiune, constrângere. încordare nervoasă.

Cel care lansează în limbajul medical, încă din 1936, conceptul de stress este savantul canadian Hans Selye IV. Potrivit acestei concepp'i, stresul este reacţia nespecifică a organismului la orice solicitare.

Descris de H. Selve ca efort făcut de organism pentru a răspunde solicitărilor mediului, numii de el Sindrom General de Adaptare - S.G.A. -ulterior, numit de alţii "sindromul Selye", conceptul s-a dovedit util prin rapiditatea cu care s-a impus în limbajul cotidian la nivel internaţional.

In ţara noastră, termenul este preluat iniţial în ortografia engleză ffl, apoi într-o variantă ortografică adaptată, cu un singur s - stres - cu atât mai mult, cu cât a generat derivate adjectivale (siresani), substantivale (stresor) şi verbale (a stresa).

Conform teoriei lui Selye, tensiunile care îl produc fac parte din viaţa zilnică. In consecinţă, nimeni nu poate şi nu trebuie să evite stresul; el este viaţa însăşi şi eliberarea de stres înseamnă liniştea morţii.

În aceste condiţii - afirmă specialiştii - este cu mult mai bine ca stresul să fie cunoscut şi controlat decât ignorat.

Cercetarea stresului face posibilă o abordare pozitivă a lui, prin cunoaşterea, conştientizarea şi dezvoltarea capacităţii de a reacţiona optim la agresiunile zilnice ale mediului.

Cercetări ulterioare au demonstrat faptul că stresul nu poate fi

identificat exclusiv cu agresiunea, cu ameninţarea provenită din exteriorul organismului; în mod paradoxal, bucuriile pot fi generatoare de stres. Global, se poate afirma că stresul apare în orice situaţie în care starea de echilibru sau integritatea fizică şi/sau psihică a organismului este ameninţată de factori interni şi externi, şi faţă de care individul nu dispune de soluţii tip pentru a reduce sau elimina ameninţarea.

Pot fi deduse din această descriere a stresului cele două mari componente: agentul stresor şj starea organismului.

Multitudinea factorilor generatori de stres a impas şi clasificarea lor, proces necesar cunoaşterii şi stăpânirii efectelor.

Criteriile şi categoriile de agenţi stresori pot fi sintetizate astfel:

• după numărul agenţilor stresori în acţiune:

• stresori unici – un zgomot puternic cu tendinţa de a se prelungi sau zgomot survenit brusc în toiul nopţii;

• stresori multipli – zgomot asociat cu căldura şi cu noxele.

• după numărul indivizilor afectaţi:

• stresori cu semnificaţie strict individuală – regăsiţi în insatisfacţia prelungită a unor trebuinţe fiziologice: sete intensă şi lipsa perspectivei de a o potoli, foame, somn;

• stresori cu semnificaţie colectivă, “de grup” familial sau professional – nereuşita unui copil la examen, perspective şomajului într-o organizaţie;

• stresori cu semnificaţie generală – afectează orice individ, fiind sprecifici unor situaţii de calamitate naturală (inundaţie, cutrmure, răuboi etc.)

• după natural lor:

• stresori fizici – zgomote, vibraţii, radiaţii, effort fizic prelungit, traumatisme, hemoragii externe, arsuri etc;

• stresori chimici – noxele chimice cu acţiune toxică asupra organismului: ele pot include şi un stress psihic, atunci cînd sunt percepute ca un pericol imminent pentru sănătatea individului;

• stresori biologici – viruşi, bacterii, paraziţi, prin care se instalează boli interne sau externe şi conştientizaţi ca pericol pentru funcţionarea organismului;

• stresori psihologici – stimuli cu o semnificaţie nocivă sau nu, interpretaţi subiectiv de sihicul uman nivelul operaţiilor gîndirii.

• după conexiunea cu problemele vieţii:

• stresori periferici – materializaţi în dificultăţi trecătoare: vreme urîtă, aglomeraţie, blocaj rutier etc.;

• stresori centrali – regăsiţi în problemele importante ce pot provoca perturbări în viaţa unei persoane.