Tipul de Leadership Laissez-Faire

1. Descrierea generală a stilului de Leadership “ Laissez-faire ”

- Leadershipul – este conturat ca o componentă majoră a managementului, prezentând însă o specificitate şi autonomie aparte, având o influenţă majoră, nu rareori chiar ecisivă asupra performanţelor organizaţiilor. Ca urmare, prezintă o utilitate deosebită cunoaşterea şi luarea în onsiderare a elementelor de bază privind leadershipul managerial, de către toţi cei care exercită sau sunt antrenaţi în procesele manageriale în societăţi comerciale, administraţia publică, ministere etc.

Leadershipul – prezintă unul dintre elementele cele mai frecvent examinate şi actuale alemanagementului - comportă o mare varietate de abordări.

Este procesul prin care o persoană stabileşte un scop sau odirecţie pentru una sau mai multe persoaneşi-i determină să acţioneze împreună cu competenţă şi deplină dedicare în vederea realizării lor

Leadeshipul se divizează pe mai multe stiluri, spre exemplu stilul ”laissez-faire” .

Stilul ”laissez-faire” - in care conducatorul lasă subordonaţilor săi întreaga libertate de decizie şi de acţiune, le furnizează unele informaţii suplimentare şi nu se interesează de desfăşurarea activităţii acestora. Stilul conduce la inregistrarea unei eficiente regresive a activităţii grupului (din cauza faptului că se lucreaza la întâmplare, fără angajarea profundă în muncă a subordonaţilor) şi favorizează, la început, instalarea unei atmosfere destinse de lucru.

Un adevarat leader nu practică în exclusivitate un singur stil de conducere şi ca nici un stil nu este potrivit pentru toate situatiile cu care se confruntă un conducator. în consecinta, cea mai realistă abordare a stilului de conducere constă în considerarea acestuia ca fiind dependent de situaţia în care se exercită, de personalitatea conducatorului şi de capacitatea subordonaţilor săi, ceea ce va determina acelaşi leader să utilizeze diferite stiluri de conducere.

- “Laissez-faire”, prin care, în cadrul unor direcţii generale de acţiune stabilite de managementul superior, se dă libertate de acţiune foarte mare subordonaţilor, controlul fiind aproape nul; se foloseşte îndeosebi în firmele mici în faza de început şi în organizaţiile centrate pe tehnici de vârf ce utilizeazăspecialişti de înaltă calificare, pasionaţi de munca lor.

Se poate percepe ca un stil eficient, dacă liderul monitorizează regulat rezultatele şi le comunică echipei în mod regulat. Acest stil merge foarte bine în echipe în care membrii sunt experimentaţi şi pot duce singuri la capăt anumite proiecte. Sunt cazuri în care acest stil este adoptat de organizaţie, pe fondul unei lipse totale de influenţa din partea liderului.În stilul de conducere laissez-faire, liderul-adult are mai mult un rol pasiv, lăsând pe seama altora toate responsabilităţile.

Concluzii în privinţa acestor cercetări este aceea că în condiţiile leadership-ului autoritar copiii aveau tendinţa de a transfera toată responsabilitatea asupra adultului. Dependenţa faţă de acesta îi face pe copii pasivi, irascibili, uneori afişând chiar gesturi de revoltă. În celelalte grupuri nu s-au constatat astfel de comportamente şi relaţiile cu liderul erau amicale. Atmosfera tensionată determinăîn grupurile autoritare agresivitate, apatie care afectează unitatea grupului.

În grupurile democratice şi laissez-faire raporturile dintre copii sunt detensionate şi facilitează manifestări de prietenie. Cele trei stiluri de conducere se diferenţiază şi în privinţa motivaţiei şi a eficienţei. Astfel, când liderul autoritar lipsea, copiii încetau lucrul, în timp ce absenţa liderului democratic nu producea acest efect.

În anumite condiţii, stilul autoritar se dovedeşte şi el a fi util. Astfel de condiţii sunt, de exemplu, buna structurare a sarcinii, simpatia membrilor grupului şi posibilitatea de a recompensa şi de a sancţiona corect. De aceea, apreciem că profesorii eficienţi sunt cei ce ştiu să ţină o dreaptă cumpănă între controlul strâns şi exigent şi deplina libertate de decizie a clasei

Din conducerea şi controlul pe care profesorul le exercită în clasă exprimă de fapt autoritatea şi puterea sa. Puterea constă în capacitatea cadrului didactic de a produce comportamente roiectate. Ea se află la baza tuturor formelor de interacţiune. În psihologia socială a educaţiei se relatează despre mai multe tipuri de putere a profesorului, cu precizarea că din acest punct de vedere elevul este dezavantajat, el neavând nici un fel de putere.