Stilul Autocrat

Stilul autocrat

Gandire critica

Stilul practicat de un manager reflectă modul în care acesta îşi exercită atribuţiile care îi revin, rolul pe care îl are în asigurarea manifestării funcţiilor managementului, natura comportamentului sau. Fiecare manager are stilul său personal care nu este transmisibil, dar se modifică de la o perioadă la alta, atât în funcţie de angajare personală faţă de rezultatele unităţii şi prin aceasta, de propriile interese, cât şi de modul de cooperare cu componenţii grupului pe care-l coordonează sub toate aspectele relaţiilor interumane.

Stilul de management poate fi definit prin totalitatea particularităţilor caracteristice activităţii managerului, a modalităţilor specifice de a gândi, de a se comporta şi acţiona, felul în care acesta intervine în activitatea subordonaţilor, capacitatea lui de a se adapta la diferitele situaţii, utilizând metode şi tehnici potrivite.

Determinarea stilului de management implică luarea în considerare a unui ansamblu de factori care condiţionează activitatea managerului şi modul specific de acţiune, dintre care amintim: sistemul de management practicat în unitate; personalitatea şi modul de a acţiona al managerului, potenţialul şi personalitatea subordonaţilor; sistemul motivaţional practicat în unitate, etc.

Un rol deosebit il are stilulde conducere, care este:“ modul personal, specific de a gandi, de a actiona si de a se comporta… un sistem de modalitati de actiuni cu scop bine determinat… de interventie in activitatea celor condusi prin influentarea lor activa” (E. Mihuleac).

Criterii de clasificare a stilurilor de management

În funcţie de atitudinea faţă de responsabilitate, stilurile de management sunt grupate în trei categorii: repulsiv, dominant şi indiferent.

Stilul repulsiv corespunde persoanelor care refuză promovarea în sistemul de management şi, în mod deosebit, ocuparea posturilor aflate în eşalonul superior; manifestă un respect exagerat faţă de independenţa celorlalţi, prezintă complexe de inferioritate. Dacă o persoană cu o astfel de atitudine faţă de responsabilitate ocupă prin forţa împrejurărilor un post în sistemul de management, în situaţii extreme adoptă decizii puţin eficiente.

Stilul dominant încadrează managerii caracterizaţi printr-un comportament orientat spre dobândirea posturilor aflate în eşalonul superior al sistemului de management. Persoanele cu acest stil de management sunt dinamice, dar generează un climat caracterizat prin tensiuni şi conflicte între subordonaţi. Aceştia au un grad ridicat de încredere în sine şi convingerea fermă că posturile respective le "revin de drept", numai ei sunt apţi şi datori să ducă la îndeplinire atribuţiile circumscrise postului. Tendinţa dominantă a acestora este de a impune propria opinie în procesul de adoptare a deciziilor. În cazul unor eşecuri, caută explicaţii exterioare propriei persoane, plasând întreaga răspundere sau în bună parte pe seama colaboratorilor. La aceste persoane gradul de autoevaluare obiectivă a activităţii este redus, au puţine preocupări pentru a-şi perfecţiona stilul de management. Aspectele pozitive ale practicării unui astfel de stil de management se referă la rezultatele mai bune obţinute în situaţii de incertitudine, datorită perseverenţei în dobândirea scopurilor propuse.

Stilul indiferent se caracterizează prin lipsa de interes a persoanei faţă de propria evoluţie în ierarhia sistemului de management din unitatea economică. Persoanele cu o asemenea atitudine faţă de responsabilitate, promovate în posturi din sistemul de management, au toate şansele să desfăşoare o activitate eficientă. În general, activitatea lor se caracterizează prin pondere şi stăruinţă de a se adapta noii situaţii, exercitarea funcţiilor managementului se realizează cu aceleaşi interes ca şi sarcinile avute când ocupa un post de execuţie. Ei se caracterizează printr-un grad ridicat de autocunoaştere, având posibilitatea de a-şi evalua corect rezultatele activităţii sale, deci, are preocupări pentru autoperfecţionare. Activitatea sa în planul relaţiilor interumane este de natură să creeze un climat de muncă favorabil, iar în ansamblul său desfăşoară o activitate eficientă.