Cercetarea de Tip Focus-Grup

Interviul de tip focus grup este utilizat în ştiinţele sociale începând cu anii ’30. Aplicarea metodei se leagă de numele lui Paul Lazarsfeld şi Robert Merton, care, în timpul celui de-al doilea război mondial, au folosit această metodă (denumită interviu focusat) pentru a evalua efectele propagandei naziste. În prezent, în România, metoda focus grup-ului este din ce în ce mai frecvent utilizată, mai ales în cercetarea de marketing, dar începe să câştige teren şi în cadrul ştiinţelor sociale.

Dacă în mod scolastic, în cadrul ştiinţelor sociale, am împărţi cercetarea în două, cantitativă şi calitativă, interviul de tip focus grup şi interviul individual sunt cele mai importante surse de date de tip calitativ. Prin intermediul acestor metode obţinem informaţii mai puţin concrete, însă mai utile sub aspectul modului în care oamenii gândesc şi acţionează. În raportul de cercetare calitativă nu vom găsi date şi cifre, ci tendinţe şi tipuri de comportamente ale subiecţilor intervievaţi. Datele obţinute în cercetarea calitativă nu sunt reprezentative, adică nu pot fi extrapolate întregii populaţii studiate.

Reguli generale pentru focus –grup

Focus grupul este un grup de discuţii între 6 şi 10 persoane , condus de un moderator. De ce nu mai puţine sau mai multe persoane? Dacă sunt mai puţin de 6 persoane invitate la discuţie apare riscul să nu obţinem suficientă informaţie. În plus, dinamica de grup va fi la un nivel mai scăzut, motiv pentru care insight-urile vor fi mai reduse, mai puţin profunde. Dacă grupul este mai numeros (mai mare de 10 - 12 persoane) participanţii la discuţie nu vor avea timpul necesar pentru a-şi face cunoscute opiniile.

În focus grup discuţiile se poartă pe o temă dată, bine definită anterior întâlnirii de grup. Discuţiile sunt focalizate, centrate pe o anumită temă. Dacă tema este slab structurată, incoerentă şi rezultatele cercetării vor fi pe masură. Înainte de discuţia propriu-zisă, moderatorul trebuie să-şi fi definit foarte clar obiectivele de atins şi subiectul discuţiei să-i fie familiar.

Persoanele care iau parte la discuţie trebuie să aibă o serie de caracteristici comune, de natură demografică (varstă, sex, ocupaţie), cât şi un grad ridicat de omogenitate vis-à-vis de tema principală a discuţiei. Nu putem reuni într-un focus grup persoane de 18 ani şi pensionari sau un barbat şi opt femei. Disconfortul resimţit din cauza diferenţelor de vârstă sau sex poate abate atenţia subiecţilor de la obiectivul general al discuţiei. Dacă subiecţii nu sunt omogeni din punct de vedere al caracteristicilor legate de tema discuţiei, obiectivele cercetării nu vor fi atinse.

O regulă importantă a discuţiei de tip focus grup este ca persoanele invitate să nu se cunoască între ele. Imaginaţi-vă că într-un grup de adolescenţi avem doi prieteni foarte buni. Este probabil că aceştia să ofere răspunsuri similare, să răspundă ca o singură persoană, având o serie de valori comune, acelea care stau la baza prieteniei lor. Dintr-o dată, avem cu o persoana mai puţin la discuţie. De asemenea, participanţii la discuţia de grup nu trebuie să se cunoască nici cu moderatorul. Dinamica discuţiei de grup va fi afectată de ceea ce ştiu unele despre altele persoanele care se cunosc între ele. Probabil că moderatorul, pentru a câştiga timp şi informaţii utile, va renunţa să întrebe un cunoscut despre ceea ce gândeşte într-o anumită problemă, dacă bănuieşte răspunsul pe care îl va primi.

Locul de defăşurare a unui focus grup trebuie să fie ales astfel încât subiecţii să se simtă confortabil şi să nu fie în mod excesiv stimulaţi auditiv şi vizual (afişe, bibliotecă, ferestre spre stradă etc.), pentru că aceştia să se poată concentra asupra discuţiei. De preferat ar fi o masă dreptunghiulară / ovală, cu scaune şi nu o măsuţă joasă, cu fotolii. Discuţiile la o masă mai mare asigură o distanţă interpersonală securizantă pentru nişte persoane care nu se cunosc între ele şi permit contactul vizual permanent între subiecţi. De obicei se oferă subiecţilor cafea, băuturi răcoritoare, apă minerală pentru crearea unei atmosfere destinse, pentru a se mai reduce din caracterul “oficial” al ambianţei.