Dialogul Social și Conflictul de Muncă

Eficienta activititatii unei organizatii depinde in mare masura de modul in care conducerea acesteia reuseste sa organizeze si sa intretina permanent dialogul social. Resursele umane ale unei intreprinderi nu reprezinta doar o totalitate de indivizi; ele constituie in acelasi timp un ansamblu de grupuri eterogene ce cuprind persoane cu interese specifice,obiective si punte de vedere proprii . Drept urmare, managementul firmei nu trebuie sa ignore existenta acestora, ci sa organizeze structuri institutionale care sa permita un dialog social activ si participativ in vederea prevenirii sau reducerii riscului de conflict.

1. Drepturile si obligatiile personalului angajat

Drepturile si obligatiile privind relatiile de munca dintre angajator si salariat se stabilesc prin negociere, in cadrul contractelor colective de munca. Orice salariat are o serie de drepturi referitoare la: salarizare pentru munca depusa; repausul zilnic si saptamanal; concediu de odihna anual; egalitate de sanse si de tratament; securitate si sanatate in munca; formare profesionala; protectie in caz de concediere; constituirea sau aderarea la sindicate etc. Totodata, fiecarui salariat ii revin o serie de obligatii privind: indeplinirea atributiilor la postul de munca; disciplina; muncii; respectarea regulamentului intern si a contractelor de munca; fidelitatea fata de angajator privind executarea atributiilor de serviciu; respectarea secretului de serviciu etc.

Angajatorul are o serie de drepturi, de care trebuie sa tina cont in cadrul dialogului social: organizarea si functionarea unitatii; transmiterea unor dispozitii legale obligatorii; exercitarea controlului privind indeplinirea sarcinilor de serviciu; aplicarea unor sanctiuni disciplinare potrivit legii etc. De asemenea, angajatorul are o serie de obligatii privind: informarea salariatilor asupra conditiilor de munca; acordarea drepturilor legale ale salariatilor; prezentarea periodica in fata salariatilor a situatiei economico-financiare a firmei; consultarea cu sindicatul si cu reprezentantii salariatilor etc.

2. Participarea salariatilor la dialogul social

Dialogul social reprezinta ansamblul organizat de contacte si actiuni prin care anumite grupuri (de salariati, conducere, patronat, sindicate, organizatii profesionale etc.) participa la elaborarea celor mai bune solutii pentru problemele economice si sociale cu care acestea se confrunta, la amortizarea intereselor si la prevenirea conflictelor.

Dialogul social poate fi desfasurat la nivelul economiei nationale, actorii principali fiind guvernul, patronatul si sindicatele sau organizatiile profesionale, de tineret etc. In cadrun intreprinderii, dialogul social se desfasoara intre echipa de conducere si salariati, prin intermediul reprezentantilor acestora . In ambele cazuri exista anumite reglementari juridice si organizatorice menite sa sprijine eficienta dialogului social.

Participarea salariatilor la dialogul social din intreprindere este o cale de intarire a managementului firmei care devine astfel mai consistent si mai credibil, ceea ce contribuie la atenuarea sau chiar prevenirea conflictelor si, in consecinta, la imbunatatirea climatului psihosocial.

Pot fi evidentiate mai multe niveluri ale participarii salariatilor la dialogul social, si anume:

a) locul de munca al fiecarui lucrator - dialogul social la acest nivel are drept scop determinarea conditiilor de munca si a continutului activitatilor specifice, astfel incat sa se obtina o ridicata productivitate a muncii si o satisfactie cat mai inalta a individului. Astfel, dialogul social trebuie sa incurajeze participarea salariatului la procesul de dezvoltare tehnologica a intreprinderii, la procesul investitional in ansamblul sau si, in acelasi timp sa determine cresterea eficientei antrenarii-motivarii individului, prin imbogatirea si largirea continutului muncii;

b) relatiile interumane, respectiv interindivizi (intre salariati plasati pe trepte ierarhice diferite) si relatiile colective, generate de participarea la dialogul social prin intermediul reprezentantilor lor (sidicate, reprezentanti ai personalului etc.) ;

c) cointeresarea material-financiara a salariatilor - pe acest plan, dialogul social vizeaza mai multe directii prin care se urmareste cointeresarea angajatilor in reducerea costurilor de productie, in cresterea volumului de activitate, in sporirea calitatii productiei si a eficientei muncii; parghiile folosite pot fi: salarizarea in accord direct, primele de randament, participarea la beneficii, comisioanele din vanzari etc.;

d) asocierea la putere, respectiv participarea salariatilor la capitalul social al intreprinderii - dialogul social capata la acest nivel un alt specific, dat de faptul ca salariatii devin intr-o anumita masura proprietari ai intreprinderii, ceea ce le confera dreptul de participare la putere si la rezultatele financiare ale intreprinderii (respectiv dividende pentru actiunile detinute). Astfel se reduc antagonismele dintre salariati si conducere si sporeste gradul de antrenare-motivare in munca a angajatilor.

Dialogul social in cadrul intreprinderii se bazeaza, in mare masura, pe organizarea si functionarea unor structuri institutionale adecvate. Cele mai cunoscute sunt :

- delegatii personalului, alesi de catre salariati pentru a prezenta conducerii diferitele opinii, solicitari sau reclamatii individuale sau colective, cu privire la anumite probleme legate de aplicarea codului muncii, a contractelor de munca, de salarizare, concedii etc.;

- sectiile sindicale, organizate la nivelul subunitatilor, si sindicatul de intreprindere; delegatii sindicali vor reprezenta propria organizatie, alcatuita din salariati care au aderat de bunavoie la sindicatul respectiv, in raporturile cu conducerea intreprinderii, respectiv in cadrul negocierilor colective de organizatie;

- comitetul de intreprindere, construit din reprezentanti alesi ai salariatilor si ai sindicatului si un reprezentant al conducerii, cu largi atributii in plan economic, social, profesional etc., dispunand de un buget propriu.

3. Dialogul intre conducere si sindicate

Sindicatele reprezinta o forma a libertatii de expresie, a democratiei. Ele sunt organizatii fara caracter politic, constituite in scopul apararii intereselor profesionale, economie, sociale si culturale ale membrilor lor si a drepturilor acestora, prevazute in legislatia muncii si in contractele colective de munca. Forta sindicatelor, manifesta pe plan intern (in cadrul organizatiei) sau in exterior (prin afilierea la structuri sindicale superioare, precum uniunile profesionale, de ramura sau teritoriale), consta in presiunea pe care acestea o pot exercita asupra conducerii si departamentului de resurse umane, in scopul apararii intereselor si drepturilor membrilor sai.

Obligatiile sindicale urmaresc, in general, doua obiective:

- asigurarea locurilor de munca pentru toti angajatii (securitatea posturilor) si

- constituirea ca partener egal in raporturile cu patronatul si conducerea.