Marketing social politic - marketing educațional

Referat
9/10 (2 voturi)
Domeniu: Marketing
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 8 în total
Cuvinte : 2095
Mărime: 12.12KB (arhivat)
Publicat de: Horia Drăgoi
Puncte necesare: 7
Academia de Studii Economice Bucuresti

Extras din referat

Marketingul este o nouă ştiinţă a vânzării şi o artă de a convinge clienţii să cumpere. După alţii, marketingul este arta creării condiţiilor în care cumpărătorul se convinge singur să cumpere. Pentru aceasta trebuie folosite metode şi tehnici ştiinţifice de investigare a pieţei şi adaptarea eficientă la nevoile consumatorilor.

Conceptele şi metodele de marketing sunt aplicate mai întâi în domeniul bunurilor materiale, apoi şi în cele nonlucrative: marketing industrial, comercial, turistic, financiar, al transporturilor, politic, cultural, educaţional etc.

În ceea ce priveşte marketingul educaţional şi cultural este justificat prin aceea că şi educaţia şi cultura, în general, trebuie să devină domenii rentabile, punând în valoare ceea ce au de oferit, valorificând pentru aceasta orice oportunitate. Dacă în economie nu se pot lua decizii raţionale fără investigarea pieţei, tot aşa nici în domeniul educaţional nu pot lipsi studiile asupra nevoilor publicului. De aceea, trebuie definite nişte concepte ca: piaţă educaţională, cerere de educaţie, oferta educaţională, consum educaţional, public consumator, strategii de marketing, sponsorizare.

Pentru cunoaşterea publicului ţintă, managerii educaţionali trebuie să ştie metodologia studiilor de piaţă.

Educaţia este un sistem de bunuri educaţionale şi ca totalitate a instituţiilor şi activităţilor implicate în promovarea şi difuzarea ei. Educaţia priveşte valori care se referă la nevoile umane. Cererea de bunuri şi servicii din acest domeniu este dependentă de intensitatea motivaţiei consumatorilor.

De la nevoile spirituale individuale care declanşează procesul motivaţiei consumatorilor de educaţie, se ajunge la presiunea socio-economică globală în favoarea demersului educaţional.

De aceea, trebuie subliniată ideea lui A. Noles de a prelua unele metode de analiză din domeniul economiei în spaţiul educaţional. Între anumite limite, produsele educaţionale pot fi considerate bunuri susceptibile de achiziţionare, stocare, distribuţie sau vânzare. Iată schema:

producţie marfă consum

preţ

Deci, produsele educaţionale sunt difuzate şi însuşite / receptate de către consumatori, care le atribuie o anumită valoare în funcţie de reperele lor axiologice:

creatori produse educaţionale difuzare

(cadre did.) valoare (consumatori: elevi, studenţi)

Considerarea bunurilor educaţionale ca pe orice alt bun de consum, permite utilizarea unor indicatori: cost / preţ, profit.

La stabilirea valorii, în cazul marketingului educaţional trebuie să se ţină cont de calitatea actului educaţional, de investiţiile făcute în asigurarea unor bune condiţii de desfăşurare a activităţii, de calitatea profesorilor care susţin educaţia.

Evaluarea calităţii o fac consumatorii, după realizarea prestaţiilor educaţionale. Ei cumpără actul educaţional înainte de a-I percepe valoarea. Desigur, se iau în considerare şi informaţiile existente până la acea dată despre o anumită unitate şcolară, dar adevărata valoare se stabileşte la sfârşitul şcolarizării, în funcţie de performanţele de care sunt capabili absolvenţii şcolii respective.

Serviciul educaţional odată evaluat, va determina o afluenţă mai mică sau mai mare de “clienţi”. Serviciul în munca educativă reprezintă orice activitate care oferă beneficii şi are loc în momentul interacţiunii dintre prestator şi cumpărător.

Serviciile educaţionale sunt activităţi prestate în beneficiul consumatorilor de educaţie, cu sau fără participarea lor directă, cu scopul de a le împlini anumite nevoi şi a le produce satisfacţii intelectuale.

Preview document

Marketing social politic - marketing educațional - Pagina 1
Marketing social politic - marketing educațional - Pagina 2
Marketing social politic - marketing educațional - Pagina 3
Marketing social politic - marketing educațional - Pagina 4
Marketing social politic - marketing educațional - Pagina 5
Marketing social politic - marketing educațional - Pagina 6
Marketing social politic - marketing educațional - Pagina 7
Marketing social politic - marketing educațional - Pagina 8

Conținut arhivă zip

  • Marketing Social Politic - Marketing Educational.doc

Alții au mai descărcat și

Planul de acțiune al Școlii Profesionale Hanu Ancutei Roman

Odata cu reforma politica si social-economica din societatea noastra, care a deschis noi perspective privind asezarea pe baze noi a vietii...

Mixul de Marketing - Cei 7 P

Introducere Ce este Marketingul? Multi oameni cred ca stiu ce este marketingul si cu ce se ocupa specialistii in marketing. In conceptiunea lor,...

Managementul Marketingului - Kinder Joy

I. Prezentarea afacerii A lucra cu copii este o ocazie privilegiată. Nu doar pentru că lumea copilăriei oferă ocazia intrării pe un tărâm...

Marketing educațional

Partea I O privire asupra educatia in societatea contemporana Formarea unei uniuni a statelor europene, ca necesitate obiectiva în fata...

Bazele Marketingului

Curs 1. Delimitari conceptuale - termenul a fost folosit pentru prima oara in 1902 intr-o universitate din Michigan - dintre cei care l-au...

Analiza componentelor principale

Analiza clusterelor a fost folosita în marketing pentru a servi unei varietati mari de scopuri, incluzând urmatoarele: • Segmentarea pietei. De...

Te-ar putea interesa și

Marketing social și responsabilitatea socială

LISTĂ FIGURI Figura 1. Diferenţa dintre marketingul societal şi marketingul social Figura 2. Piramida responsabiltăţii sociale Figura 3....

Analiza Implementării Produselor Fitosanitare pe Piața Românească

INTRODUCERE Un segment al pietei globale este reprezentat de piata produselor fitosanitare. Datorita acestei încadrari putem spune ca piata...

Marketingul în domeniul turismului - firma SC Normandia SRL

INTRODUCERE Conceptul de marketing Din perspectivă etimologică, cuvântul “marketing” reprezintă participiul prezent al verbului “to market” care,...

Marketing educațional

Partea I O privire asupra educatia in societatea contemporana Formarea unei uniuni a statelor europene, ca necesitate obiectiva în fata...

Marketing educațional

Conturarea marketingului educational ca domeniu de sine statator al stiintei, trebuie asociata cu schimbul profesional populatiei interesate de...

Caracterizarea Marketingului Contemporan

Orientarea organizaţiilor către satisfacerea nevoilor, cerinţelor şi dorinţelor consumatorilor, care, în acelaşi timp, oferă posibilitatea...

Marketing Juridic

1.PHILIP KOTLER defineste 6 concepte: 1.Nevoile si dorintele Distingem doua notiuni nevoile si dorintele. Pentru a supravietui, fiinta umana...

Suport de curs marketing I și II

Marketingul reprezinta procesul social si managerial prin care indivizi si grupuri de indivizi obtin ceea ce le este necesar si doresc prin...

Ai nevoie de altceva?