Piața Serviciilor de Telefonie Mobilă

1.1.Scurt istoric al serviciului de telefonie mobila

Primul sistem radio si de telefonie disponibil comercializat este cunoscut sub numele de serviciul de telefonie mobila îmbuntatit (IMTS) si a fost pus în functiune în 1946. Sistemul era destul de nesofisticat, dar nu exista nici aparatura electronica solida. Cu IMTS, un turn înalt de transmisie era înaltat aproape de centrul orasului si se transmiteau si receptau mai multe canale alocate, de la antena din vârful turnului. Orice instalatie cu o raza de actiune putea încerca sa prinda unul dintre aceste canale si o transmisie completa. Din nefericire numarul canalelor disponile nu au putut satisface nevoile utilizatorilor. Solutia acestei probleme a reprezentat-o celularul. Zonele urbane au fost împartite în celule de câtiva kilometri diametru, fiecare celula operând într-un set de frecvente (transmisie si receptie) diferite fata de frecventa celulelor adiacente. Deoarece puterea transmitatorului într-o anumita celula a fost mentinuta la un nivel suficient pentru a deservi acea celula, acelasi set de frecvente putea fi folosit în mai multe locuri din oras. Începând cu anul 1983, doua companii, o companie de cablu si alta denumita Tranportor Aerian, au primit licenta de a opera în fiecare teritoriu important. Doua caracteristici ale sistemelor celulare sunt importante prin utilitatea lor. Prima - sistemul controla hand-off, atunci când abonatii treceau dintr-o celula într-alta, telefoanele lor de masina, în conjunctie cu echipamentul electronic sofisticat de pe site-ul celulei (cunoscut si ca statie de baza) si switching offices (cunoscute si ca MTSO) faceau transferul de la o frecventa la alta fara nici o pauza sesizabila. A doua - sistemul era de asemenea proiectat sp localizeze abonatii, chemându-i în fiecare celulp. Atunci când era localizat vehiculul în care se afla abonatul chemat, echipamentul îi repartiza un set de frecvente si conversatia putea începe. Tehnologia de transmisie initiala folosita între vehicule si amplasamentul celulei (site) era de natura analogica. Este cunoscut ca Serviciul Avansat de Telefonie Mobila (AMPS). Schema analoaga folosita s-a numit FDMA (Frequency Division Multiple Access). Dar era transmisiilor digitale începea si multe companii care operau în acest domeniu au decis ca schema de transmisie digitala era de preferat. Rezultatul a fost TDMA (Time Division Multiple Access). În Europa, schema aleasa a fost adaptarea TDMA folosita în Statele Unite si a fost denumita Groupe Special Mobile. De atunci, numele a fost shimbat în GSM (Sistemul Global de Comunicatii Mobile).

Dezvoltarea GSM-ului a început devreme în anii 80. A fost vazuta apoi ca principalul reazem pentru planurile infrastructurii de comunicatie mobila din Europa pentru anii 90. Azi, GSM -ul si versiunile sale DCS 1800 si PCS 1900 s-au raspândit mult dincolo de Europa de Vest cu retele instalate în toate tarile.

Povestea începe 1982 când Conferinta Europeana a Postei si a Administratiilor Telecomunicatiilor (CEPT), fiind alcatuita apoi din administratiile telecomunicatiei a douazeci si sase de natiuni a luat doua decizii foarte importante. Prima a fost sa stabileasca o echipa cu numele "Grup Special Mobil" (de aici termenul "GSM", care exista azi pentru Sistem Global pentru Comunicatiile Mobile) pentru a dezvolta un set de standarde comune pentru o viitoare retea celulara pan-Europeana. A doua a fost pentru a recomanda ca doua benzi de frecvente de 900 MHz sa fie puse deoparte pentru sistem. CEPT a luat aceste decizii într-o încercare de a rezolva problemele create de dezvoltarea necoordonata a sistemelor de comunicatie mobila nationala individuala folosind standarde incompatibile. Imposibilitatea de a folosi acelasi terminal în diferite tari în timp ce o calatorie în Europa a fost una din aceste probleme; alta a fost dificultatea de a stabili o industrie de comunicatii mobile în toata Europa care ar putea fi competitiva pe pietele lumii, datorata lipsei unei piete mai mari cu standarde comune. Din 1986 a fost sigur faptul ca unele din aceste retele celulare analoage ar ramâne fara calitate pâna la începutul anilor 90. Ca rezultat, o directiva a fost data pentru doua benzi de frecvente de 900 MHz, cu toate ca într-o oarecare masura mai mici decât cele recomandate de CEPT , pentru a fi pastrate în mod exclusiv pentru un serviciu pan-european pentru a fi deschis în 1991. În acelasi timp membrii GSM faceau progrese excelente cu producerea standardelor corespunzatoare. O decizie majora a fost de a adopta un sistem digital în locul unuia analog. Sistemul digital ar oferi un spectru de randament îmbunatatit, calitate de transmisie mai buna si servicii noi cu trasaturi sporite incluzând securitate. Ar putea deasemenea utilizarea unei tehnologii la Scara Foarte Larga de Integrare, care ar putea duce la niste mobile mai mici si mai ieftine, incluzând agende electronice. În final, o conceptie digitala ar complementa producerea unei Retele Digitale de Servicii Integrate (ISDN) cu care GSM ar putea sa se conecteze. Initial GSM-ul a sustinut