Consiliere școlară

Abilitatile consilierului; exercitiu de autocunoastere, capacitatea de a ne observa inabilitatile si de a le imbunatatii pentru un maximum de randament in lucrul cu elevii.

Consilierea este un proces complex ce cuprinde o arie foarte larga de interventii care impun o pregatire profesionala de specialitate. Mai specific, termenul de consiliere descrie relatia interumana de ajutor dintre o persoana specializata, consilierul, si o alta persoana care solicita asistenta de specialitate, clientul.’’(Egan, 1990) . Relatia dintre consilier si persoana consiliata este una de alianta, de participare si de colaborare reciproca (Ivey, 1994).

Procesul de consiliere implica o relatie speciala intre consilier si elevi, relatie bazata pe responsabilitate, confidentialitate, incredere si respect. Profesorul consilier se afla in pozitia de a proteja drepturile elevului, de al asigura ca ‘’toate persoanele sunt speciale si valoroase pentru ca sunt unice’’. Cu toate aceste constientizari, adesea ma surprind adoptand stilul afectiv, tinand cont doar de parerea copilului, de modul in care vorbeste, permitandu-i, in acest fel, manipularea-mi. In cadrul grupului de copii, acord mai multa atentie celor ce, intr-un fel sau altul, imi arata/transmit prin limbaj verbal sau nonverbal ca sunt nedreptatiti de ceilalti participanti. Imbunatatirea acestor aspecte se poate realiza prin exercitiu, prin buna perceptie a realitatii, ce nu mereu se arata conform impulsului de moment.

O buna abilitate a consilierului indica si faptul ca acceptarea neconditionata nu este echivalenta cu aprobarea oricarei atitudini sau a oricarui comportament, cu neutralitate sau ignorare, cu simpatie sau toleranta. Acceptarea unei persoane nu presupune nici aprobarea, nici dezaprobarea a ceea ce spune sau simte persoana. Este acceptarea modului in care persoana simte sau crede in mod diferit de ceilalti. Chiar daca doresc sa fac bine, sa indrum, nu imi este permis sa spun ‘’nu ar trebui sa simti asa’’, ‘’baietii nu trebuie sa planga’’-pentru ca, peste ani, as putea intalni un barbat ce n-ar fi capabil sa-si exteriorizeze propriile trairi pe motiv ca ‘’nu trebuie’’. Focalizarea pe propriile sentimente poate conduce si la distantarea fata de cel consiliat tocmai pentru ca nu corespunde propriilor reprezentari.

Pentru a stii daca ascultarea noastra este una adecvata, trebuie mai intai sa o analizam. Aceasta arta nu este mereu usor de desfasurat. Pentru a ajunge la acest prag, trebuie sa ajungem la o stare de calm interior, trebuie sa renuntam la orice efort de a-l controla pe celalalt, iar atentia sa ne fie destinsa si detasata. Trebuie sa mergem dincolo de propriile perceptii si ganduri, de concluziile si prejudecatile noastre.

Pentru a nu a lasa loc interpretarilor sa ne stapaneasca gandurile, trebuie sa invatam sa fim empatici, aducand in prim plan faptul ca empatia nu este echivalenta cu identificarea cu o alta persoana, nu preluam modul ei de gandire, de relationare atitudinala, emotionala si comportamentala. Empatia este abilitatea de a intelege modul in care gandeste , simte si se comporta o anumita persoana. Empatia este atitudinea de a fi ‘’cu’’ persoana si nu ‘’ca’’ persoana cealalta. Un indicator al empatiei este sentimentul elevului ca este inteles si acceptat. Ne putem arata empatia prin exprimarea intelegerii pentru sentimentele aflate in spatele cuvintelor elevului. Astfel ne demonstram capacitatea de a ne pune in locul celeilalte persoane si de a vedea situatia din punctul ei de vedere.

Reflectia poate fi exprimata prin fraze ca:

-‘’Se pare ca esti multumit de...’’

-‘’Si eu m-as fi suparat daca mi s-ar fi intamplat mie...’’

-‘’Imi imaginez cat de greu ti-a fost...’’