Dezvoltarea creativității în școală

În general psihologii susţin cã a fi creativ înseamnã a crea ceva nou, original şi adecvat realitãţii. A crea înseamnã a face sã existe, a adduce la viaţã, a cauza, a genera, a produce, a fi primul care interpreteazã rolul şi dã viaţã unui ppersonaj, a compune repede, a zãmisli etc.

Dupã unii autori “creativitatea este aptitudinea sau capacitatea de a produce ceva nou şi de valoare”, iar dupã alţii ea constituie un process prin care se realizeazã un produs (Al. Roşca, 1981, p. 16 ).

Dupã P.Popescu-Neveanu “creativitatea presupune o dispoziţie generalã a personalitãţii spre nou, o anumitã organizare (stilisticã) a proceselor psihice în system de personalitate.” (P.Popescu-Neveanu, 1987, p.52)

Creativitatea, ca formaţiune psihicã deosebit de complexã, se caracterizeazã printr-o multitudine de sensuri: productivitate, utilitate, eficienţã, valoare, ingeniozitate, noutate, originalitate.

Nevoia de a face faţã problemelor complexe , precum şi schimbãrilor din diferite sectoare de activitate, la care se adaugã exigenţele vieţii contemporane, au transformat problema creativitãţii într-o prioritate.

Un obiectiv general al educaţiei îl constituie depistarea şi stimularea creativitãţii la toate vârstele, mai cu seamã la vârsta copilãriei şi adolescenţei.

Mult timp, creativitatea a fost considerate un har divin, pe care îl aveau puţini oameni.

A fost depãşitã concepţia, conform cãreia talentele şi geniile sunt înnãscute. Existã însã discuţii cu privire la cãile concrete de interecţiune dintre influenţa mediului şi a ereditãţii, dintre învãţare, maturizare şi dezvoltare. Din punct de vedere ştiinţific, corect ar fi sã se caute şi sã gãseascã modalitãţi prin care toţi factorii interacţioneazã, contribuie la formarea comportamentului creator, întrucât numai în interacţiune pot avea eficienţa aşteptatã.

“Aşadar, rolul şcolii la formarea comportamentului creator este foarte important, deoarece rãmâne principalul instrument pe care societatea îl foloseşte pentru cultivarea creativitãţii la membrii ei tineri, de vârstã şcolarã.” (F şi A. Turcu, 1999)

Comportamentul creator presupune o dezvoltare intelectualã armonioasã a elevilor. Dezvoltarea imaginaţiei elevilor are o contribuţie de seamã la formarea comportamentului creator.

Cosmovici (1998) aratã cã “funcţia esenţialã a procesului de creaţie originalã o constituie imaginaţia.” În procesul instructive-educativ trebuie descãtuşatã fantezia elevilor, cultivatã imaginaţia prin lecţii practice de abilitãţi practice, desen, muzicã, literature, geografie etc.

Pentru a forma şi dezvolta comportamentul creativ al elevilor se poate acţiona din punct de vedere educaţional pe numeroase cãi. În acest sens, pentru a dezvolta capacitãţile creatoare ale elevilor, cadrele didactice trebuie sã cunoascã în primul rând trãsãturile comportamentului creativ, care se referã la :

-nivelul de inteligenţã generalã

-gândirea divergentã

-fluenţa gândirii

-receptivitatea

-spirit de observare

-imaginaţie creatoare

-originalitate

-perseverenţa, iniţiativã

-nonconformismul în idei

Un prim accent trebuie pus pe formularea obiectivelor instructiv-educative. Cultivarea imaginaţiei ar fi bine sã figureze alãturi de educarea gândirii. Obiectivele se reflectã în conţinutul învãţãmântului, în planurile şi programele de învãţãmânt. Necesitatea culturii generale trebuie sã fie susţinutã de pedagogie, iar programele sã prevadã şi lecţii speciale în vederea ingenioziţãţii.

De o importanţã majorã este atitudinea profesorului, relaţia sa cu elevii. Poziţia autoritarã, despoticã nu este indicatã, deoarece creeazã blocaje creative. Astfel copiii nu îndrãznesc sã punã întrebãri, se tem de eşec, de ironii. E nevoie de un climat democratic, destins, prietenos. Ceea ce scoate în evidenţã autoritatea profesorului nu este frica sau constrângerea, ci competenţa sa profesionalã, obiectivitatea şi ţinuta sa ireproşabilã. El trebuie sã fie apropiat de elevi, îngãduitor şi sã încurajeze imaginaţia, sugestiile mai deosebite, astefel încât elevii sã-şi poatã manifesta în voie curiozitatea, spontaneitatea.

Rolul profesorului este, însã sã depisteze şcolarii cu potenţialitãţi creative superioare, cãrora sã li se asigure posibilitãţi speciale de dezvoltare a capacitãţilor lor.

Existã , în acest sens teste speciale, dar cei deosebiţi vor fi repede remarcaţi prin felul de a rezolva probleme neobişnuite sau prin întrebãrile neaşteptate pe care le pun. Îndatorirea profesorului este de a cultiva disponibilitãţile imaginative ale întregii clase, prin folosirea unor metode corespunzãtoare acestui obiectiv major.

Pentru dezvoltarea creativitãţii existã mijloace nespecifice, fãrã o anumitã relaţie cu un anume obiect de învãţãmânt, şi metode specifice în raport cu o anume materie, în funcţie de conţinutul ei.

Pentru prima categorie, Adriana Onofrei şi Maria Gârboveanu, în lucrarea coordonatã de Gr. Nicola, disting trei categorii de probe: de tip “iamginativ-inventiv”, când li se cere copiilor sã elaboreze o compunere având în centru un obiect foarte simplu: o frunzã, un nasture sau un gard de nuiele. Cea de-a doua categorie sunt cele de tip “ problematic”. Elevii vor fi solicitaţi sã formuleze cât mai multe întrebãri în legãturã cu obiecte cunoscute: “piatrã”, “foc”, “aer”, “stele” etc. A treia categorie este de tip “combinat”, în care trebuie sã realizeze mici compuneri pe marginea unor tablouri înfãţişând diverse scene sau sã formuleze morala ce se poate degaja dintr-o asemenea imagine.

Lucrând doi ani cu copiii din clasele primare şi cele gimnaziale, autoarele au obţinut cel mai evident progres în lotul gimnazial.