Ghestaltismul

Citind “Istoria psihologiei” de Mihai I. Mihai, am descoperit faptul ca, inafara de cele patru curente importante din istoria psihologiei, Psihanaliza, Behaviorismul, Activismul si Umanismul, mai exista numeroase alte “subcurente” daca le putem numi astfel. Dintre acestea, cel care mi s-a parut cel mai interesant, deoarece a avut o contributie deosebita in psihologie, a fost Ghestaltismul.

“Ghestaltism, curent psihologic, fondat de M. Wertheimer, W. Köhler si K. Kofka, care sustin cu argumente experimentale primordialitatea intregului asupra partilor in activitatea psihica”. (P. Popescu Neveanu- “Dictionar de psihologie”)

Inceputul psihologiei ghestaltiste se considera a fi in momentul infiintarii laboratorului de psihologie din Göttingen al lui Georg E. Müller (1850-1934). Aici s-a abordat intr-un mod diferit tema fenomenului psihologic, in special cea privitoare la suportul psiho-fiziologic, al amintirilor, al intuitiilor. Astfel a aparut un nou curent teoretic care valorifica traditia filozofiei germane in mod selectiv. Acest nou sistem de gandire continea doua concepte de baza si anume: cel de “ghestalt” care inseamna “forma” si cel de “insight” care inseamna “intuitie”.

“S-a pornit astfel la constituirea curentului ghestaltist, care a ajuns sa se confrunte intern cu tot mai numeroase incercari experimentale izolate, iar pe plan extern cu cele subordonate unor altor perspective filozofice, unor mentalitati diferite fata de cunoasterea psihologica, cu cele ale pragmatismului american sau cu reflexologia originara din Uniunea Sovietica” (M.I.Mihai-“Istoria psihologiei”)

Dupa Primul Razboi Mondial tinerii psihologi de la scoala lui Wundt si-au propus sa raspunda diferit problemei reflectarii constiente, dorindu-se a fi in acord cu problemele societatii din acea vreme. Astfel, ca termen explicativ de baza a fost ales “Ghetsalt-ul”, ca numitor comun intre ce se intampla in lumea fizicii si cea a constiintei. Aceasta insemna “structura” sau “forma”, stucturi imaginate ce existau in creier ca suport pentru producerea reflectarii. Termenul explica producerea senzatiilor, memoriei, intuitiei sensibile si personalitatea. Ideea era mai veche, ea fiind prezenta si in laboratorul lui Wundt din Leipzig, singura diferenta fiind faptul ca acum erau abordate si procesele psihice complexe.

Nu putea fi data o explicatie simplista pentru existenta unor astfel de structuri, deoarece intregul ghestaltist insemna mai mult decat suma elementelor componente. Acele componente erau independente in raport cu intregul. Astfel, producerea proceselor psihice trebuia explicata cu alte mecanisme.

Edgar J. Rubin (1886-1951), psiholog danez , care a participat intr-o cercetare ca asociat al lui Müller, a fost printre cei care au contribuit la edificarea ghestaltismului prin publicarea unei lucrari in 1915 in care a lansat ideea de relatie “fond-forma”. A descoperit ca “formele lucrurilor in campul vizual au un alt insemn decat cele materiale din fondul vizual”. Prin experimentul cu imagini duble, numit si “Vaza lui Rubin” a realizat ca forma se diferentiaza de fond, fiind perceputa ca atare iar fondul se pastreaza “ca un dat continuu pe langa forma”.

In acelasi an, Max Wertheimer (1880-1944) si-a inceput cercetarile despre perceptia vizuala a miscarii. Experimentul sau a constat in expunerea la tahistoscop a doi stimuli intr-o succesiune reglabila (la inceput linii si curbe) la viteze diferite de expunere. Subiectul sesiza succesibitatea doar daca intervalul era mai lung. Daca intervalul era lasat la 60 miimi de secunda, aparea fenomenul de perceptie a miscarii, incetand sa mai perceapa doua obiecte. Iar cand timpul optim era depasit, subiectul incepea sa intre intr-o stare de constiinta pura, adica nu mai percepea doua obiecte, ci unul singur, a carui forma, desi nu isi schimba locul, era in miscare. Astfel a demonstrat ca intre cele doua forme reflectate pe creier in ordine succesiva se creeaza un “scurt circuit”. Acest circuit a fost cel care a pus bazele programului ghestaltist.