Plan de Consiliere

Referat
9/10 (2 voturi)
Domeniu: Psihologie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 4 în total
Cuvinte : 1223
Mărime: 10.72KB (arhivat)
Puncte necesare: 7

Extras din referat

Scopul:

Înlocuirea gândurilor nonadaptive cu altele potrivite, respectiv a comportamentelor dezorganizate şi nonfuncţionale cu altele adaptate contextului în care se află.

Obiectivele:

- să inţeleagă faptul că în viaţa fiecărui om pot apărea situaţii de criză;

- să recunoască faptul că situaţiile pe care le trăiesc sunt generate de starea de criză;

- să înţeleagă faptul că sentimentele pe car le au sunt parte integrantă a procesului derulării crizei şi este bine să le exprime;

- învăţarea de noi strategii focalizate pe rezolvarea problemelor;

Etapele consilierii:

1.Evaluarea crizei şi a resurselor clientului de a o depăşi

- circumstanţele care au dus la apariţia crizei;

- incurajarea clientului de a vorbi.

2.Sprijin acordat lui B.M. pentru înţelegerea problemelor sale şi clarificarea sentimentelor proprii

- reformularea

- parafrazarea

3. Generarea soluţiilor posibile

- dacă a mai trecut prin situaţii similare şi cum a procedat?

- ce a incercat să facă pentru adepăşi actuala criză?

- ce părere are despre prezenta situaţie?

- ce alternative întrevede pentru a ieşi din impas?

4. Decizia asupra unei căi de urmat

- gidarea clientului spre adoptarea unei optiuni favorabile care să-l conducă la depăşirea situaţiei;

- asigurarea că clientul ( B.M.) crede in această opţiune.

5. Punerea în practică a decizieiasumate şi transferul ei în situaţii de viaţă reale.

- învăţarea de către client ,in mai multe şedinţe, a unor abilităţi şi moduri procedurale care să-i asigure obţinerea unor performanţe scontate şi să-l conducă spre succes.

Descriere

În prima etapă, ca abilităţi de construire a unei relaţii consilierul trebuie să dea dovadă de respect, autenticitate şi empatie, astfel încât să-l ajute pe client să se simtă valorizat şi înţeles şi să-l pregătească să aibă încredere în consilier.

În această primă etapă se construieşte binomul consilier-client.

Construcţia binomului consilier-client este o tehnică de susţinere şi dezvoltare prin care consilierul îi oferă clientului certitudinea că nu este singur în efortul de refacere a capacităţii de funcţionare socială normală; odată demarată relaţia de ajutorare, problema se va pune in felul urmator:

- în ce stare ne aflăm

- ce vom urmări

- ce vom intreprinde

Această tehnică îi oferă clientului un alter ego pentru a-l acompania într-un moment dificil şi pentru a parcurge împreuna calea redresării psihosociale.

În a doua etapă, în cazul abilităţilor de explorare şi clarificare, consilierul informează familia în legătură cu riscurile consumului de droguri şi îi ajută să conştientizeze faptul că au o problemă în familie. Acesta îi îndrumă pe membrii familiei cum să se comporte cu persoana dependentă şi mai ales să descopere cauzele care l-au determinat la consum.

„Ventilaţia" şi "Reformularea" constituie alte două tehnici de susţinere şi dezvoltare pe care consilierul le poate utiliza în etapa a 2-a.

,,Ventilaţia’’ constă în facilitarea proceselor de exteriorizare a emotiilor, sentimentelor şi experienţelor (prezente sau trecute), în scopul eliberării (defulării) clientului, pentru a-l pregăti astfel în vederea reorientării energiilor către rezolvarea problemei şi nicidecum către permanenţa ei retrăire mentală.

,,Reformularea’’: a-i expune clientului propria lui povestire, reconstruită logic în termeni cât se poate de clari, pentru a ne convinge că noi înşine - în calitate de consilieri - am înţeles bine care este problema clientului, cât şi pentru a-l ajuta pe acesta să pună ordine în mecanismele cunoaşterii de sine.

În a treia etapă , cea a abilitaţilor de suport a persoanelor în vederea rezolvării de probleme, consilierul foloseşte ca principii şi tehnici:

- stabilirea obiectivelor,

- planificarea activităţilor,

- elaborarea strategiilor de rezolvare a problemelor şi astfel

- stabileste un plan de recuperare împreuna cu familia care să vină în ajutorul consumatorului de droguri.

Preview document

Plan de Consiliere - Pagina 1
Plan de Consiliere - Pagina 2
Plan de Consiliere - Pagina 3
Plan de Consiliere - Pagina 4

Conținut arhivă zip

  • Plan de Consiliere.doc

Alții au mai descărcat și

Plan de consiliere a unui copil cu părinte plecat la munc[ în străinătate

Studiu de caz: Criză de identitate- plan de intervenție individual (Numele autorului este confidențial) DESCRIEREA PROBLEMEI Elevul M.M. din...

Plan de Consiliere

Prezentarea cazului : N.M. este un baiat de 13 ani Tatal sau a decedat cand el avea 15 luni Mama lui N.M. recunoaste ca a suferit atunci o grava...

Harta conflictelor

Datorita particularitatilor aspectelor fundamentale (obiectul, contextul, partile implicate) negocierea mangeriala cooperanta pune problema modului...

Violul ca formă de devianța socio-sexuală

INTRODUCERE Violul este o infractiune reglementata de articolul 197 din Codul Penal, potrivit cu care « raportul sexual cu o persoana de sex...

Studiu de caz - consiliere psihologică

Gabriel C. are13 ani şi s-a mutat recent, cu mama şi cele două surori ale lui, în oraşul Galaţi. Părinţii au divorţat, tata rămânând în Constanţa...

Abuzul Sexual

În S.U.A, aproximativ una din patru tinere fete sufera un abuz sexual, fiind victima unei molestari, unui viol sau incest. Mai putin de jumatate...

Empatia

O mare varietate de definitii si metafore au fost oferite de literature de specialitate cu privire la empatie, incluzand: “Empatia este eul...

Neuropsihologia Atenției

NEUROPSIHOLOGIA ATENTIEI Exista numeroase puncte de vedere care ar putea fundamenta o teorie moderna a procesului atentiei. În decursul istoriei...

Te-ar putea interesa și

Specificul Consilierii în Învățământul Primar

Introducere În lucrarea de faţă propun o abordare a problematicii consilierii elevilor în învăţământul primar din perspectiva impusă de contextul...

Plan de Consiliere pentru Familiile cu Copiii cu CES

“A trata familiile nu este o chestiune ce depinde doar de teorie si tehnica, ci este un act de iubire.” (Nichols & Schwartz) Denumirea...

Plan de consiliere pentru familia cu tineri consumatori de droguri

Denumirea institutiei: Scoala cu clasele I–VIII. Nr.5.„Bogdan Voda”, Loc. Radauti. Jud. Suceava. Durata: Semestrul II Coordonator : Consilier...

Relația Profesor Elev și Inadaptarea Școlară

Argument Actualitatea cercetării evoluţiei comportamentului deviant şi a verificării experimentale a eficienţei unor măsuri psihopedagogice de...

Plan de consiliere pentru adolescenții cu părinți plecați la lucru în străinătate

Planul de consiliere pentru copiii cu parinti plecati la lucru in strainatate a fost realizat in Scoala cu clasele I – VIII. Nr 5. ”Bogdan Voda”,...

Integrarea socio - profesională a persoanelor cu dizabilități

INTRODUCERE Integrarea socio-profesională a persoanelor cu dizabilităţi este o temă de mare actualitate, foarte sensibilă şi foarte controversată...

Reintegrarea socială a persoanelor care execută pedepse privative de libertate

INTRODUCERE Reintegrarea socială presupune „restructurarea caracterului infractorului astfel încât acesta să poată activa în societate fără a...

Specificul Profesiei de Psiholog Școlar

I. Aspecte definitorii ale profesiei de psiholog şcolar 1. Coordonatele profesiei de psiholog Psihologul poate fi apreciat ca fiinţă legală şi...

Ai nevoie de altceva?