Psihologie asociată

Psihologie asociata

Aceastã conceptie poate fi legatã de numele filozofului englez Herbert Spencer care, influentat de doctrina compatriotului sãu Charles Darwin, a fost primul care a introdus notiunea de evolutie în asociationism. li datorãm, de asemenea, o teorie a structurii mentale care face o sintezã între conceptiile asociationiste, apãrate de empiristi englezi ca Hume, Stuart Mill si apriorismul lui Kant. Pentru Spencer, categoriile a priori descrise de Kant, si gratie cãrora experienta poate fi organizatã, sunt înnãscute în raport cu individul, dar învãtate în raport cu specia.

0 consecintã a acestei conceptii a fost observatã de neurologul englez Hughling Jackson: întrucât ontogeneza repetã filogeneza, organizarea cerebralã va urma o schemã verticalã complexã: o aceeasi functie va fi reprezentatã repetitiv în cadrul sistemului nervos: mai întâi la un nivel "inferior" (mãduva spinãrii si trunchiul cerebral), apoi la un nivel "mediu" (centrii senzoriali si motori), si în sfârsit la un nivel "superior" în lobul frontal. Se poate adãuga cã aceeasi schemã de organizare cerebralã în ordine compusã se va regãsi chiar în interiorul cortexului, însotind dezvoltarea individului în cursul învãtãrii. Neurologi ca Jackson, Head, von Monakow si Mourgue, apãrãtori ai acestei conceptii, s-au preocupat, în consecintã, foarte putin de localizãrile corticale, considerând cã localizarea unui simptom, produs prin lezarea unui sector cerebral limitat, nu poate fi interpretatã ca localizare a functiei acestuia.

Notiunea de localizare corticalã a devenit mai subtilã în urma lucrãrilor lui Vzgotski si Luris, pe de o parte, si ale lui Hebb, pe de altã parte. Dupã primii autori. O functie psihologicã, dezvoltatã din copilãria individului, are un corespondent cerebral dinamic si nu static. Organizarea cerebrala se modificã permanent în functie de gradul de dezvoltare atins de o functie. Acest lucru poate fi ilustrat printr-un exemplu de învãtare a scrisului, datorat lui Luria: la început, scrisul depinde de memorizarea formelor grafice ale fiecãrei litere; aceasta este posibilã datoritã unui lant de impulsuri motorii izolate, fiecare din ele fiind responsabil de realizarea unui singur element grafic. Cu practica, structura procesului se modificã radical si lasã loc unei singure "melodii cinetice", care nu necesitã nici memorizarea formelor individuale ale fiecãrei litere, nici lanturi izolate de impulsuri nervoase. Odatã cu automatizarea sa din ce în ce mai mare, scrisul nu va mai depinde de analiza complexului acustic al cuvântului sau de analiza formei vizuale a literelor individuale; el este realizat ca o melodie cinetcã unicã.

În teoria sa a ansamblurilor celulare si în aprofundãrile sale ulterioare Hebb expune o conceptie sofisticatã a actionismului neurologic care exprimã remarcabil principiul functionãrii pe nivele. în primele faze ale dezvoltãrii copilului, în fiecare lob cerebral se formeazã ansambluri celulare. De exemplu, pentru vederea unui triunghi se vor constitui trei ansambluri celulare de ordinul întâi, corespunzând celor trei laturi si rezultând din activitatea combinatã a aportului senzorial în cortex si a activitãtii reverberante în cortex a asociatiei si a structurilor conexe. Excitarea sincronã a acestor trei ansambluri celulare va dezvolta treptat un ansamblu celular de ordinul doi, corespunzãtor perceptiei triunghiului ca un tot si într-o singurã orientare. Perceptia unui triunghi în orientãri diferite va dezvolta atâtea ansambluri celulare de ordinul doi câte orientãri diferite existã; când ansamblurile celulare de ordinul doi vor fi activate simultan, va fi posibilã perceptia unui obiect în toate orientãrile, aceasta dând nastere unor ansambluri celulare de ordinul trei. Ulterior, ansambluri celulare de ordinul n vor fi responsabile de constanta perceptivã si de activitatea conceptualã corespunzãtoare triunghiului. Se vor forma alte ansambluri celulare superordonate, legând între ele ansamblurile formate în diferiti lobi. Excitatiile reciproce între aceste ansambluri se vor face în ceea ce Hebb numeste "cicluri de fazã". Melodia cineticã corespunzãtoare scrisului (în exemplul precedent al lui Luria) poate avea corespondentul sãu neurologic în succesiunea de excitatii, din ce în ce mai integrate în timp, dintre ansamblurile celulare. Sã examinãm acum mai amãnuntit principalele teze ale initiatorilor conceptiei pe nivele.

Doctrina disolutiilor a lui Jackson

Fundamentul doctrinei jacksoniene si opozitia sa fatã de conceptia de centre de imagini derivã din constatarea clinicã a faptului cã o functie psihologicã nu se pierde niciodatã complet în urma unei leziuni cerebrale.

Este principiul lui Baillarger, dupã numele neurologului francez care 1-a enuntat: dacã anumite utilizãri ale limbajului se pierd, altele rãmân posibile. Cuvinte imposibil de pronuntat în anu-mite situatii vor fi utilizate în altele, amintiri imposibil de evocat timp de lungi perioade revin brusc; pacienti care, la examenul clinic, sunt incapabili sã descrie utilizarea unui cutit, îl pot utiliza fãrã probleme la masã. Pe scurt, constatarea acestor fenomene, greu conciliabile cu doctrina centrelor de imagini, stã la baza doctrinei jacksoniene a disolutiilor.

Ideea centralã a acestei doctrine este cã functiile nervoase se dezvoltã progresiv si ierarhic, dupã acelasi principiu, atât la embrion de la formarea tubului neural, cât si, dupã nastere, m organizarea functiilor psihologice superioare: de fiecare datã când o nouã structurã nervoasã ajunge la maturitate, ea nu numai cã face posibile functiile care îi sunt proprii, ci ia sub control structurile nervoase dezvoltate anterior. Astfel, dacã un proces patologic atinge sistemul nervos, vor apãrea douã consecinte: un fenomen negativ de distrugere, din cauza pierderii functiei care era posibilã gratie structurii nervoase dispãrute, si un fenomen pozitiv de eliberare, deoarece functiile inferioare vor fi eliberate de controlul exercitat asupra lor de structurile lezate.

Constituirea functiilor nervoase se va efectua dupã schema triplã care urmeazã: evolutia spre trecerea dinspre mai putin organizat spre organizat, adicã din centrele inferioare integrate primele si putin susceptibile de schimbare, în centrele superioare cu integrare mai tardivã si care rãmân în curs de organizare permanentã toatã viata; u) evolutia este trecerea de la simplu la complex, adicã de la centrele inferioare la centrele superioare. Centrele cele mai complexe sunt si cele mai putin organizate, cele mai plastice. Acest lucru este usor de înteles: într-o retea nervoasã cu o mare bogãtie sinapticã, posibilitãtile de traseu ale unui impuls nervos vor fi considerabile, iar incertitudinea asupra directiei de urmat, foarte mare; cu cât organizarea sinapticã a unei retele va fi mai putin bogatã, cu atât traiectele unui impuls vor fi mai previzibile; iii) evolutia este trecerea de la automat la voluntar.