Metode și Tehnici de Evaluare

grupate din perspectiva unor criterii variate. Astfel, dupa natura probei, distingem : verificarile orale, verificarile scrise, practice, iar dupa unii autori si verificarile cu ajutorul ordinatorului.

Verificarea orala se realizeaza mai ales, prin intrebari – raspunsuri si prin indeplinirea unor sarcini de lucru, oral sau in scris (la tabla). Verificarea orala se intrepatrunde cu demersurile de predare – invatare incat, adesea, functiile de instruire si cea de evaluare nu pot fi disociate. Din cauza fidelitatii si validitatii scazute, verificarea orala nu se recomanda in examenele concurs, fiind inca frecvent utilizata in examenele semestriale/anuale si in examenele de certificare.

Metodologia verificarii orale impune cerinte referitoare la formularea intrebarilor, elaborarea raspunsurilor, frecventa examinarii, extinderea verificarii de la informatia asimilata de elevi si a posibilitatii de a reda, la capacitatea de a opera cu aceste cunostinte, de a le transfera noi contexte.

Ioan Nicola delimiteaza doua forme ale chestionarii orale : curenta si finala.

I.T. Radu mentioneaza alte forme, in functie de tehnicile utilizate : conversatia de verificare, interviul, verificarea realizata pe baza unui suport vizual, verificarea orala cu acordarea unui timp de pregatire a raspunsurilor, redarea unui continut, citirea unor dialoguri incomplete si completarea lor.

Probele scrise sunt utilizate la majoritatea disciplinelor de invatamant si la toate nivelurile de scolaritate. Reprezinta o modalitate mai economica de verificare deoarece permit ca intr-un timp relativ scurt sa se verifice randamentul unui numar mare de elevi. In invatamantul preuniversitar se utilizeaza : probele curente cu durata scurta, probele de evaluare periodica si tezele semestriale. Multi autori constata ca probele scrise nu sunt desprinse de activiatea de predare/invatare, ci constituie momente ale acesteia, avand o certa valoare formativa, contribuind la reglarea si perfectionarea procesului de invatamant.

Probele practice sunt utilizate in vederea evaluarii capacitatii elevilor de a aplica anumite cunostinte teoretice, precum si a nivelului de dezvoltare a deprinderilor si a priceperilor de ordin practic. In didactica actuala se pune accent pe trecerea progresiva de la “a sti”, la “a sti sa faci” si la “a sti sa fii”.

Rezultatele educationale care evidentiaza capacitatile de aplicare privesc mai ales unele discipline aplicative si pe cele care cuprind continuturi cu caracter experimental. Asemenea obiective sunt prezente si in disciplinele socio-umane, multe obiective pedagogice reprezentand o combinatie de intentii psihomotorii si cognitive, uneori chiar afectiv-atitudinale. Se evalueaza atat procesul, cat si produsul. Practica educationala evidentiaza ca atat in situatii de examinare curenta, cat si in situatii de examen, probele practice sunt putin utilizate, desi ofera posibilitatea elevilor de a-si proba competentele generale, cat si pe cele specifice, aplicative, capacitatea de a utiliza instrumente de lucru, capacitatea de a inregistra si interpreta rezultatele.

Testele de cunostinte, numite uneori si teste docimologice sunt considerate ca o alternativa si o cale de eficientizare a examinarii traditionale. Ca metodologie, testarea deriva din psihologie, autorii lor inspirandu-se initial din metodologia psihologica a testelor, cu deosebire din tehnica de construire si utilizarea testelor de inteligenta.

Testul docimologic reprezinta un set de probe sau intrebari cu ajutorul caruia se verifica si se evalueaza nivelul asimilarii cunostintelor de a opera cu ele, prin raportarea raspunsurilor la o scara de apreciere etalon, elaborata in prealabil.

Prezinta mai multe caracteristici pe care le sintetizam astfel:

• Sunt formate dintr-un grupaj de intrebari sau teme – numite itemi – care acopera o parte a programei;

• Sunt proiectate astfel incat sa acopere obiectivele instructive prefigurate; prin urmare, intre itemi si obiectivele instruirii trebuie realizata o buna concordanta. Obiectivele stabilite in momentul proiectarii actiunii de instruire se manifesta ca rezultate la incheierea actiunii si apar in proba ca itemi;

• Cuprinde itemi care evidentiaza ce stie elevul ca informatie si ce stie sa faca, deci operatii, deprinderi, priceperi;

• Sunt utilizate mai mult pentru verificari periodice si in foarte mica masura pentru verificari curente;

• Ofera posibilitatea masurarii mai exacte a performantelor in comparatie cu alte probe;

• Poseda insusiri ale investigatiei experimentale, ceea ce le confera o mai mare precizie;

• Asigura un grad sporit de obiectivitate in apreciere prin standardizarea criteriilor de notare. Aprecierea se realizeaza prin raportarea fiecarui raspuns la un etalon;

• Prezinta o tripla identitate : de continut, conditii de aplicare si criterii de reusita;

Corespund exigentelor de validitate si fidelitate.

Ca si alte forme si metode de evaluare, testele indeplinesc mai multe functii :

• Cunoasterea nivelului de pregatire al subiectilor testati;

• Evaluarea eficientei predarii, a demersului didactic intreprins;

• Identificarea si diagnosticarea dificultatilor de invatare;

• Selectionarea pentru a accede pe o treapta superioara de invatamant sau in vederea angajarii.

Exista mai multe criterii in functie de care se realizeaza clasificarea testelor: dupa continutul evaluarii realizate, se face distinctia intre teste psihologice si teste de randament; dupa metodologia elaborarii, teste de profesor si teste standardizate; in raport cu momentul interventiei evaluative in procesul de instruire, teste initiale, teste finale si teste de progres.