Baptiștii în istorie

I. Baptistii in istorie

În forma în care se cunoaşte astăzi, baptismul a apărut în Anglia la începutul secolului al XVII-lea. Numele şi-l iau de la învăţătura lor despre botez (bapto-a afunda), susţinând că botezul trebuie împărtăşit numai adulţilor. Ei sunt urmaşi ai anabaptiştilor lui Thomas Münzer din Germania de prin anii 1533-1534.

Întemeietorul sectei baptiste este un fost pastor puritan, englezul John Smith. Este bine cunoscut faptul că regele Angliei Henric al VIII-lea s-a ridicat împotriva papei, pentru că acesta nu i-a desfăcut prima căsătorie şi prin acel faimos „Non possumus” i-a refuzat căsătoria cu Ana Boleyn. Din această pricină s-a produs ruptura cu papalitatea, născându-se Biserica Anglicană (1534). Mai târziu s-a produs o reformă şi în Biserica Anglicană. Cei ce au primit noua reformă s-au numit „conformişti”, iar cei care n-au recunoscut-o, s-au numit „nonconformişti”. Nonconformiştii s-au dezbinat la rândul lor în prezbiterieni sau puritani, congregaţionalişti sau independenţi, şi alţii. Din cauza persecuţiilor din partea Bisericii Anglicane împotriva tuturor nonconformiştilor, John Smith fuge în Olanda în anul 1606. Aici face cunoştinţă cu rătăcirile menoniţilor, care învăţau că botezul trebuie dat numai vârstnicilor şi numai prin cufundare (nu pot fi botezaţi şi copiii, deoarece, nu există nici un temei în acest sens în Noul Testament) şi că jurământul şi serviciul militar sunt oprite. În scurt timp trecu şi el la această sectă botezându-se a doua oară, împreună cu ceilalţi însoţitori ai săi, nu prin cufundare, ci prin turnare (stropire). Smith se autobotează şi dizolvă astfel biserica lui, fondând o nouă comunitate, botezându-i prin stropire pe cei care îl urmau şi luându-şi numele de baptişti. Mai târziu, Smith a regretat autobotezul său şi, împreună cu majoritatea grupului, a cerut menoniţilor să-i primească în comunitatea lor. Nu toţi cei botezaţi de Smith au acceptat trecerea la menoniţi, în fruntea acestora situându-se Thomas Helwys. In 1611, Helwys, împreună cu micul grup care nu 1-a urmat pe Smith, revine în Anglia şi întemeiază prima biserica baptistă, la Londra.Baptiştii au fost persecutaţi în timpul domniei Stuarţilor, care au militat pentru reintroducerea catolicismului, prigonind toate ramurile protestante, îndeosebi pe baptişti, care erau cei mai depărtaţi de catolici.

În vremea războiului civil, mulţi dintre ei au luptat în armata lui Cromwell; numărul baptiştilor a crescut, deşi au avut şi perioade de persecuţie până în 1689, când comunităţile lor au căpătat dreptul de organizare.Baptiştii s-au divizat încă de la început în două grupări distincte: baptiştii generali, discipolii lui Smith, şi Helwys, care susţineau doctrina mântuirii generale, după care Hristos a murit pentru salvarea tuturor oamenilor; şi baptiştii particulari, adepţi ai unei grupări conduse tot de un fost pastor puritan, Henry Iacob, care acceptau învăţătura calvinistă a mântuirii particulare, adică Hristos n-a murit pentru toţi, ci numai pentru „cei aleşi", predestinaţi pentru mântuire.

În cursul secolului al XVIII-lea (1791) cele două curente sfâşiaseră, mişcarea baptistă.După unii istorici, baptiştii nu au un Crez oficial, confesiunile de credinţă au fost stabilite de diverse situaţii şi locuri. Se pare că prima Confesiune de credinţă a fost adoptată în 1689, când au căpătat libertatea deplină în Anglia, şi reeditată în 1855, 1858 şi 1966, după spusa unor pastori baptişti.

II. Doctrina baptiştilor

Trebuie înţeles că baptismul a apărut din dorinţa de a repara unele greşeli doctrinale şi liturgice romano-catolice: Botezul prin stropire şi turnare, din comoditate; despărţirea Botezului de Mirungere (confirmare); formula antibiblică a săvârşitorului: “eu te botez! ”

Învăţăturile baptiştilor sunt în majoritate cele ale protes¬tanţilor. Doctrina baptistă e o religie personală. Aceasta dă o mare atenţie păcatului. Neagă orice capacitate pentru săvârşirea faptelor bune la oameni. Orice merit în mântuire ţine de graţie divină şi har dumnezeiesc. Mântuirea nu vine decât prin Iisus Hristos, ca singur Mântuitor. Doctrina lor se rezumă în trei puncte: renaşterea personală, mântuirea prin credinţă şi solidaritatea religioasă. Baptiştii dau o importanţă deosebită renaşterii sufleteşti. Omul ce se converteşte se rupe de trecut. Celui convertit i se dă un rol în mântuire. Baptiştii resping cultul exterior, care nu joacă nici un rol, pentru că tu eşti cel care hotărăşti mântuirea ta. Nu admit harul izbăvitor al tainelor. Botezul lor are numai un rol simbolic: curăţirea de păcate, lepădarea de voinţa proprie, consacrarea întregii vieţi lui Iisus. Nu admit botezul pruncilor, pentru că nu-şi pot face mărturisirea de credinţă. Copiii morţi, nebotezaţi, sunt mântuiţi, căci Iisus a murit pentru toată lumea. Botezul influenţează în măsura credinţei celui ce îl primeşte. Şi Sfânta Euharistie(Cina comemorare) e o manifestare simbolică, o amintire a celor întâmplate pe vremea Mântuitorului. Nu doresc să audă de mântuire prin biserică şi de mijlocirea preoţilor, afirmând că tot creştinul e preot prin unirea cu Dumnezeu.