Cinstirea Sfintelor Icoane la Sf Ioan Damaschin

Iconoclasmul a apărut în anul 726 în urma edictului dat de către împăratul Leon Isaurul (717-741). Împăratul susținea că cei care venerează Sfintelor Icoane sunt idolatri pentru că s-ar închina la ceva făcut de mână omenească și acest lucru nu se cuvine înaintea lui Dumnezeu. ,, Încredințează-mă, spune Leon, că ni s-a predat să venerăm și să ne închinăm la ceea ce este făcut de mână omenească, și atunci mărturisesc și eu că acolo este legea lui Dumnezeu.”

Împăratul Leon își justifică hotărârile luate, printr-un principiu nu rareori întrebuințat de împărații bizantini: ,,Eu sunt împărat și preot în același timp.” Această concepție îi oferea împăratului Leon dreptul să legifereze atât în afacerile bisericești, cât și în cele politice. Și chestiunile de credință ale Bisericii, ca și trebuirile politice ale imperiului sunt de competența sa. Cuprins de această putere împăratul mai dă un edict împotriva icoanelor în anul 729.

Împotriva edictelor date de către împăratul Leon și a iconoclaștilor s-au ridicat mai mulți Sfinți Părinți, care prin lucrările și cuvântările lor au apărat cultul Sfintelor Icoane și au redat creștinismului posibilitatea închinării la icoane. Unul dintre cei mai de vază apărători al Sfintelor Icoane este Sfântul Ioan Damaschin.

Sfântul Ioan arată că cinstirea Sfintelor Icoane nu este un lucru greșit înaintea lui Dumnezeu și nu poate fi considerat un păcat deoarece nu ne închinăm materiei din care este făcută icoana, ci chipului care este zugrăvit ,, Pentru că unii ne hulesc ca ne închinăm și cinstim Icoana Mântuitorului și a Stăpânei noastre și încă a celorlalți sfinți și slujitori ai lui Hristos, să audă că dintru început Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său.” Icoana nu este o imagine a naturii divine; ea este imaginea a unei persoane divine întrupate, care transmite trăsăturile lui Dumnezeu venit în trup, devenit vizibil și, prin urmare, reprezentabil cu mijloace omenești. Pentru ortodocși, problema naturii nici nu se punea; le era absolut clar că icoana ca și portretul nu poate fi decât o imagine personală, după cum arată și Sfântul Ioan ,, Natura nu are o existență proprie, ci apare mereu personalizată.”

Sfântul Ioan Damaschin arată că icoanele sunt de mai multe feluri:

Primul fel de icoană este icoana naturală. Spre exemplu fiul cuiva este icoana naturală a aceluia care l-a născut. ,,Icoana naturală prin excelență este Fiul lui Dumnezeu, Care poartă în întregime, în El Însuși, pe Tatăl și se deosebește de Acesta prin aceea că este cauzat.”

Al doilea fel de icoană este ideea, care se găsește în Dumnezeu despre cele ce vor fi, adică sfatul Lui cel mai înainte de toți vecii.

Al treilea fel de icoană este cel prin poziție sau prin imitare, adică omul. Precum zice și Sfânta Scriptură ,, să facem om după chipul și asemănarea noastră”(Facerea 1,26).

Al patrulea fel de icoană este acela prin care înfățișăm, prin scris sau prin chipuri cele nevăzute și necorporale, din cauza neputinței noastre de a înțelege cele necorporale în afară de corpuri și fără o analogie cu lucrurile ce ne cad sub simțuri. Astfel pentru a înțelege dumnezeirea sau îngerii, ne servim de icoane sau, cum am spune azi de exemple prin analogie. ,,Ca să înțelegem Treimea în unime, ne servim de imaginea soarelui, luminii și căldurii, sau de minte, cuvânt și duh, sau de planta trandafirului, floare și miros.”