Olivier Clément

INTRODUCERE

Când am început cursurile de hristologie, profesorul ne spunea: „Problema ta nu este că nu crezi că Isus este Dumnezeu. Ești convins de asta. Cea mai mare îngrijorare este că nu crezi că este bărbat. Și totuși el este Dumnezeu adevărat și om adevărat”. Pe calea adevăratului Dumnezeu și a Omului Adevărat, ne întoarcem în descoperirea diverselor teme preluate din cartea Izvoarele, Misticii creștini ai originilor, texte și comentarii de Olivier Clément. Tema de azi: Omul-Dumnezeu (p. 43-70). De data aceasta, Olivier Clément ne oferă texte foarte lungi, astfel încât comentariile și textele să fie uneori echilibrate. Diferiți Părinți ai Bisericii sunt chemați să ne vorbească despre Întruparea, Crucea, Moartea și Învierea Fiului lui Dumnezeu. O mare parte din acest fragment ne cufundă în misterul patimii-moarte-învierii unde umanitatea atinge cel mai înalt nivel. Vom evolua deci prin trei puncte. Mai întâi întruparea, apoi patima și apoi învierea.

1. Întruparea sau venirea Cuvântului

Această parte despre Dumnezeu-omul începe cu un text din liturghia ortodoxă pe care o datorăm lui Vasile din Cezareea, care preia istoria omenirii prin profeți până în ziua în care Dumnezeu ne vorbește prin Fiul său. Pentru Olivier Clément, nu există cultură sau religie care să nu manifeste această „vizită a Cuvântului”. Pentru a o arăta, el folosește o ilustrare a lui Maxime Mărturisitorul. De altfel, acesta distinge trei grade în încorporarea Cuvântului: „în primul rând, însăși existența cosmosului înțeles ca o teofanie, și știm că religiile arhaice se bazează pe simbolismul primit ca mijlocitor al celei mai profunde interiorități; în al doilea rând, revelarea Dumnezeului personal, care dă naștere istoriei, și încorporarea Cuvântului în Lege, într-o Scriptură sfântă: aici ne gândim la iudaism și islam. În sfârșit, întruparea personală a Cuvântului care completează dând sens înglobărilor sale cosmice și scripturale, eliberând pe primul de tentația de a absorbi „Eul” într-un divin impersonal, pe cel de-al doilea de ispita de a separa pe Dumnezeu de Dumnezeu fără o posibilă comuniune. omul " . Așa că vedem aici un proces care se termină prin faptul că Dumnezeu ia trup din trupul nostru.

Pentru a explica iruperea Dumnezeului Unic în umanitatea noastră, autorul îl citează pe Ignatie din Antiohia care a spus: „Există un singur Dumnezeu, manifestat de Isus Hristos, Fiul Său, care este Cuvântul Său ieșit din tăcere ”. Această manifestare a Cuvântului după mulți autori antici dezvăluie o mișcare kenotică, adică o coborâre a lui Dumnezeu. Să trecem în revistă acest text iudeo-creștin din secolul al II-lea:

Dragostea lui pentru mine i-a umilit măreția. S-a făcut ca mine ca să-l primesc,

S-a făcut ca mine ca să-l pun pe el.

Nu mi-a fost frică când l-am văzut Pentru că are milă de mine.

Mi-a luat natura ca să o înțeleagă,

Fața mea ca să nu mă întorc de la el.

Dar este bine de știut că Întruparea urmărește de fapt un scop foarte important. Cel al îndumnezeirii. Această îndumnezeire îi permite omului să găsească înfierea și nemurirea în Hristos. Și o spune bine autorul cărții: „nu evacuarea omului, ci plinătatea lui în Viața divină, căci omul este cu adevărat om numai în Dumnezeu”. Iréné de Lyon punea deja această întrebare retorică: „Cum ar veni omul la Dumnezeu dacă Dumnezeu nu ar fi venit la om?” „Deci, pe bună dreptate, apostolul Ioan a spus că Dumnezeu ne-a iubit primul. Și în această iubire, Dumnezeu îndrăgostit de făptura sa a venit la ea, pentru a fi una cu ea, prin pântecele unei Fecioare.

În Nașterea Domnului, Olivier Clément percepe împreună cu Părinții precum Grigore de Naziance o re-creare cu Nașterea lui Hristos. Dar vorbește despre o recreere secretă. Într-adevăr, „Hristos dezvăluie pe deplin omului, omul găsește deplin în Hristos” acea imagine a lui Dumnezeu „care îl întemeiază, iubindu-l, și pe care acum îi revine lui să o transforme într-o „asemănare”. Grigore de Nyssa evocă chiar prezența întregii creații cu animalele de lângă Logos din Betleem. Iar prezența Fecioarei nu poate trece neobservată, cea care este făptură. Jacques de Saroug a spus în imnul său către Maica Domnului: Binecuvântată este ea:

limitele trupului său conțineau nelimitarea care umple cerurile fără ca ei să-l poată circumscrie.