Sf Vasile cel Mare și înțelegerea Sf Scripturi

S-a născut pe la anul 330, şi, după cum spune Sfântul Grigorie de Nazianz «a fost pentru toţi un fel de lege a virtuţii» . Provenind dintr-o familie de sfinţi, „tatăl «profesor obştesc de virtute», iar mama, fiică de mucenic” , Sfântul Vasile «a fost un bărbat nobil şi mai presus de trup chiar înainte de a se muta din această viaţă».

Preocupat de cunoaştere urmează diferite şcoli în ţinutul natal şi la Atena, pentru a pătrunde mai adânc şi a sorbi din izvorul nesecat al credinţei mântuitoare. Sfântul Părinte s-a străduit să înţeleagă limba teologică având atitudinea celui conştient de scopul chemării sale, şi anume asemănarea cu Dumnezeu, „atât cât este cu putinţă firii omeneşti… asemănare care nu există fără «gnoză» , care ia naştere din învăţătură” . De aceea Sfânta Scriptură ocupă un loc de seamă în viaţa Sfântului Părinte, oferindu-i argumente pentru lucrările sale de apărare a ortodoxiei.

Admirator al lui Origen, Sfântul Vasile are capacitatea de a se detaşa de maestrul său, în înţelegerea textului sacru, accentuând sensul literar, atunci când era cazul, „pentru că termenii…îmbracă adesea pe cel mai mare dintre lucruri – adevărul , sau pe cel mai mizerabil dintre rele – minciuna. În consecinţă, orice termen teologic are o mare importanţă prin exactitatea sau inexactitatea pe care o cuprinde”.

Pentru Sfântul Vasile cel Mare, Sfânta Scriptură este rodul proslăvirii lui Dumnezeu între oameni şi lucrarea Sfântului Duh. „Luminile ei l-au scos din nesiguranţa tinereţii şi ea (Scriptura) a constituit miezul propovăduirii sale în cadrul neobositei sale activităţi pastorale”. Pentru înţelegerea marilor adevăruri ale Sfintei Scripturi este necesară purificarea sufletului de patimile trupului, eliberarea de întunericul în care ne aruncă grijile vieţii, pentru a avea sufletul „activ”, atent şi mereu în căutarea acelei noţiuni despre Dumnezeu care să fie demnă de obiectul ei. În cuvintele Scripturii, adevărul nu se exprimă prin argumentele înţelepciunii omeneşti, ci prin învăţăturile Duhului, iar scopul lor este, nu să obţină lauda de la ascultători, ci să aducă mântuire celor pe care îi învaţă. Obiectul revelaţiei divine din Sfintele Scripturi este adevărul mântuirii. În interpretarea Scripturii, Sfântul Vasile declară că nu a căutat lucruri asupra cărora autorul sfânt a păstrat tăcerea, socotindu-le neziditoare. Atitudinea Sfântului Părinte faţă de Sfânta Scriptură, lasă să se întrevadă ancorarea sa profundă în revelaţia divină, Sfânta Scriptură fiind rod al preţului de răscumpărare în Hristos, atitudine care poate fi găsită numai în tradiţia Bisericii şi se moşteneşte numai în ea. Afirmând prezenţa şi lucrarea Sfântului Duh în viaţa creştinului şi în existenţa Bisericii, în vederea edificării spirituale a credincioşilor, Sfântul Părinte arată că Sfântul Duh se coboară şi colaborează cu noi, pentru înţelegerea celor comunicate în scrierile sfinte, tâlcuirea Scripturii fiind astfel o harismă. „Apropierea noastră de ceea ce este sfânt se poate face numai prin sfinţenie”, scrie Sfântul Vasile, arătând totodată că pe Dumnezeu îl cunoaştem nu numai atât cât putem noi să ne ridicăm spre El, dar mai ales cât binevoieşte El să coboare la nivelul nostru, împărtăşindu-ne ceva din cuprinsul nesfârşit de lumină al existenţei Sale. Dumnezeu se descoperă şi prin această descoperire se face cunoscut pe Sine, dar nu în Fiinţa Lui, ci numai în energiile Sale. „Ideea de nepătrundere şi de inefabilitate a fiinţei lui Dumnezeu este punctul de plecare, obiectul şi rezultatul la care ajunge apofatismul, Sfântul Vasile cel Mare fiind cel dintâi dintre teologii perioadei patristice care a formulat o învăţătură explicită privitoare la inaccesibilitatea fiinţei divine şi a deosebirii dintre fiinţă şi energiile necreate”.

Sfânta Scriptură, „puterea vie a lui Dumnezeu”, este o adâncime nesfârşită, valabilă permanent, potrivindu-se oricărui timp şi oricărei persoane. Ea „a fost scrisă pentru ca oamenii să găsească în ea, întocmai ca la un spital sufletesc la care pot să vină ci toţii, doctoria potrivită cu boala fiecăruia”. Cu toate aceste sunt unii care „Nici nu caută doctor pentru boala lui, dar nici nu poate să descopere un leac care să-1 vindece, deşi sunt pline Scripturile de astfel de leacuri.” Totdeauna „tainicele cuvinte ale Scripturii îşi aşteaptă exegetul” . „De aceea învăţătura Scripturilor e folositoare totdeauna” , pentru că „Scripturile noastre sunt inspirate de Duh Sfânt”, iar „în Scriptură, adevărul stă de faţă” . Este necesar urcuşul cu mintea “Dar urcă-mi-te cu mintea la binele real, ca să înţelegi şi simfonia Scripturii şi să nu te laşi nici doborât de îndoiala gândului!”