Sfântul Grigorie de Nyssa

Grigorie de Nyssa (335-395), episcop de Nyssa, unul din marii părinţi capado-cieni, alături de fratele său Sf. Vasile* cel Mare şi Sf. Grigorie* de Nazianz. Dacă Sf. Vasile cel Mare era considerat 'om de acţiune', iar Sf. Grigorie de Nazianz, 'teologul', Grigorie de Nyssa a fost supranumit 'filosoful şi misticul', sub-liniindu-se prin aceasta contribuţia speci¬fică pe care el a adus-o la promovarea credinţei creştine. S-a născut în jurul anului 335, în Cezareea Capadoeiei fiind mai tânăr decât Sf. Vasile. Educaţia ele¬mentară îi este făcută în familie, sub atenta observaţie a lui Vasile, fratele său mai mare, şi a surorii sale, Macrina. îşi desăvârşeşte educaţia sub îndrumarea lui Liban iu şi a altor personalităţi de seamă ale vremii. Datorită atmosferei din fami¬lie, Grigorie îndrăgeşte Biserica şi ajun¬ge până la treapta de citeţ. Cu toate aces¬tea, el nu se angajează dintru început într-o carieră religioasă şi devine profe¬sor de retorică. Totodată, îşi întemeiază o familie, căsătorindu-se. Datorită morţii neaşteptate a soţiei sale Teodora, şi în urma sfaturilor date de fratele său, Va¬sile, şi ale prietenului său, Grigorie de Nazianz, el se retrage la mănăstirea înte¬meiată de Vasile pe malul râului Iris, îp Pont. Rămâne aici timp de 10 ani,-cârtd este numit episcop de Nyssa, o mică, fără prea mare însemnătate,? litică, aflată în jurisdicţia mitropolitană- a Cezareei, unde activa Vastle, fratele sfu. (Există şi părerea potrivit căreia Grigorie a fost episcop căsătorit, iar soţia lui a murit în timp ce el era deja episcop ţie Nyssa. Această părere se bazează pe scrisoarea 197 a Sf. Grigorie de Nazianz, în care acesta vorbeşte despre soţia Sf. Grigorie de Nyssa, mângâindu-1 pentru pierderea ei. Scrisoarea ar data de prin anul 385. în acest caz, se ridică întrebări cu privire la perioada de 10 ani pe care i-ar fi petrecut, înainte de hirotonirea întru episcop, la mănăstirea fratelui său, de pe râul Iris, în Pont). Deşi a fost făcut epis¬cop împotriva propriei sale voinţe, el nu a dezamăgit pe cei care şi-au pus încre¬derea în el. Spre deosebire de Grigorie de Nazianz, care nu s-a dus niciodată Ia Sasima, unde fusese numit episcop tot de Sf. Vasile, el merge la Nyssa şi rămâne acolo, deşi se pare că nu a fost un bun administrator, om de acţiune sau politi¬cian abil. Cel puţin aşa ne dau efe înţeles duşmanii săi, ereticii arieni, care nu au ezitat să ţină un sinod la Nyssa, în 376, depunându-1 în absenţă. El revine în scaun după moartea împăratului Valens, susţinătorul arienilor, fiind primit trium¬fal de credincioşii săi (vezi Ep. 6), ceea ce ne face să credem că părerile negative ale ereticilor arieni erau mijloace de de¬nigrare. După moartea lui Vasile, Grigo-rie rămâne unul din cei mai autorizaţi apărători ai ortodoxiei în Asia Mică. In 379 participă la sinodul de la Antiohia, care îi încredinţează misiunea de inspec¬tor bisericesc în Pont, Palestina şi Ara-bia. Este apoi ales mitropolit de Sevasta, în Armenia, unde a fost ţinut, spune el, 'ca într-o robie babilonică' (Ep. 19). Este prezent la sinodul II ecumenic de la Constantinopol (381), unde susţine cu mare succes cauza credinţei niceene. Totodată, el ia apărarea Sf. Grigorie de Nazianz împotriva atacurilor episcopilor egipteni şi macedonieni, instigaţi de papa Damasus*. Datorită talentului său ora¬toric şi cunoştinţelor sale, este proclamat 'stâlp al ortodoxiei'. Revine la Constan¬tinopol de mai multe ori, pentru a predi¬ca la moartea prinţesei Pulcheria, în 385 şi apoi a mamei sale, Flacilla. Este pre¬zent şi la sinodul din 394 sau 395, con¬vocat de Patriarhul Nectarie. După această dată, informaţiile despre el în¬cetează, ceea ce ne face să credem că aceasta ar fi perioada la care a adormit întru Domnul.

Sf. Grigorie de Nyssa a lăsat o operă deosebit de bogată, care dezvăluie pro¬funzimea şi extensiunea uimitoare a gân¬dirii sale. Fără a face uz de tendinţele sofiste ale vremii sale, el rămâne totuşi îndatorat acestui spirit, mult mai mult decât ceilalţi capadocieni. Limba folosită de el este o îmbinare de elemente prelu¬ate din greaca attică, koine şi Septua-ginta. întru totul, stilul său este influenţat de retorica greacă a vremii. El face uz masiv de metafore, concepe fraze lungi, întortocheate şi greoaie, pline de avânt şi patos. Cât priveşte datarea fiecărei opere în parte, este dificil de făcut, în stadiul actual al cercetărilor, se poate spune că cea mai mare parte a operei sale a fost scrisă în ultima perioadă a vieţii sale, mai exact, începând cu anul 379. în ceea ce priveşte autenticitatea operelor sale, există oarecare îndoieli referitoare la unele dintre lucrările sale minore. Lu¬crurile trebuie însă clarificate după o cercetare mai amănunţită, care este în curs de desfăşurare. Se pare totuşi că lista scrierilor sale nu va lua o altă înfăţişare, faţă de cea tradiţională, schimbările fiind minore.

a. Scrierile dogmatice. Majoritatea scrie¬rilor sale cuprinse în această categorie au un caracter polemic, fiind îndreptate împotriva ereziilor din vremea sa. în această categorie intră, în primul rând, cele patru tratate scrise împotriva lui Eunomiu* (Adversus Eunomium). Pri¬mul tratat, scris în jurul anului 380, este un răspuns la lucrarea lui Eunomiu, Apologia Apologiei, îndreptată de acesta împotriva Sf. Vasile. Al doilea tratat este scris la scurtă vreme, pentru a respinge cea de a doua carte a lui Eunomiu cuprin¬să în aceeaşi Apologie împotriva lui Vasile. Cel de al treilea tratat este un răspuns la un alt atac al lui Eunomiu împotriva Sf. Vasile, şi a fost redactat între anii 381-383. în timpul celui de al doilea sinod ecumenic de la Constan¬tinopol din 381, Grigorie citeşte primele două tratate ale sale Sf. Grigorie de Nazianz şi Fer. Ieronim*. în anul 383, Eunomiu prezintă împăratului Teodosie o Mărturisire de credinţă. Sf. Grigorie de Nyssa scrie cel de al patrulea tratat împotriva acestei mărturisiri. Toate aces¬te tratate formează acum un corp literar comun, datorită preocupărilor care stau la temelia lor, şi anume, respingerea ereziei ariene, în acelaşi grup sunt in¬cluse tratatele: Adversus apollinaristas ad Theophilum episcopum Alexandrium; Antirrheticus adversus Apollinarem, cea mai importantă lucrare antiapolinaristă, scrisă ca răspuns la lucrarea lui Apo-llinarie*: Demonstraţia întrupării lui Dumnezeu după chipul omului, Sf. Gri¬gorie abordează, în răspunsul său, pro-blema unirii celor două firi în Hristos, respingând învăţătura eretică a lui Apollinarie care susţinea că trupul lui Hristos a coborât din ceruri, iar Logosul a luat locul sufletului raţional omenesc în Hristos. Sermo de Spiritu Sancto adver¬sus Pnevmatomachos Macedonianos este îndreptată împotriva pnevmato-mahilor, iar Ab Ablabium quod non sint tres dii, face parte din cele câteva tratate ale Sf. Grigorie, în care el încearcă să clarifice învăţătura Bisericii despre Sf. Treime. Sf. Grigorie îi răspunde lui Ablabius care se întreba de ce nu putem vorbi despre trei dumnezei, atunci când recunoaştem divinitatea sau dumnezeirea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt. Sf. Grigorie recunoaşte că noi creştinii spunem: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt. Tatăl, Fiul şi Duhul sunt însă moduri de fiin¬ţare, sunt trei relaţii, însă fiinţa rămâne una şi aceeaşi şi de aceea termenul care o exprimă trebuie să fie întotdeauna la sin¬gular, în aceeaşi ordine de preocupări se înscriu alte câteva tratate: Ad Eustathium de sancta Trinitate; Ad Graecos ex com-munibus notionibus, care dezbate fără ajutorul Sf. Scripturi, numai pe temeiuri raţionale, noţiunile de persoană, esenţă şi ipostas, aplicându-le Sf. Treimi, şi, într-o anumită măsură, Ad Simplicium de fide sancta, tratat adresat tribunului Sim-plicius, în care este apărată dumnezeirea şi consubstanţialitatea Fiului şi a Duhului Sfânt împotriva ereticilor arieni.