Sociologia organizației

În studierea organizaţiilor există mai multe perspective. Astfel organizaţia poate fi văzută ca grup, ca politică, ca sistem, ca şi cultură. Pe parcursul acestei lucrări se va prezenta succint perspectivele menţionate, făcându-se referire în detaliu la organizaţia ca sistem şi la abordarea cognitivă a organizaţiei.

Organizaţia ca grup

Din perspectiva psihologiei sociale organizaţiile sunt grupuri de persoane care interacţionează în baza unor reguli sau norme şi care au o identitate colectivă. Eficienţa grupurilor este apreciată în lumina conceptelor de influenţă socială, comportament de lider, conformitate, coeziune, climat. În această abordare, nu există o distincţie clară între studiul dinamicii grupului şi fenomenele organizaţionale, organizaţiile fiind considerate grupuri. Unii autori încearcă, totuşi, mai vizibil, să aplice conceptele grupului social rezolvării problemelor din organizaţii.

Organizaţia ca politică

Când relaţiile dintre grupuri iau forma unor jocuri de interese contradictorii cu puteri asociate acestor interese, organizaţia se relevă ca politică. Grupurile se confruntă pentru a obţine controlul resurselor, teritoriilor, informaţiei, canalelor de comunicare, temelor din "ordinea de zi" sau din agenda discuţiilor de grup. Confruntările de tip politic, de luptă pentru dobândirea controlului sunt favorizate de incertitudinea unui mediu în schimbare, de ambiguitatea scopurilor sau de deciziile intempestive. Organizaţiile sunt alcătuite din părţi contradictorii şi pentru a le înţelege comportamentul trebuie să înţelegem natura conflictelor interne şi externe, distribuţia puterii între grupuri şi procesele prin care conflictele de putere au ca rezultat dominarea, supunerea, compromisul etc. Studiul competiţiilor firmelor comerciale pentru pieţe, al instituţiilor bugetare pentru resurse, al strategiilor de luptă folosite sunt temele de studiu în acest cadru teoretic. Ţinta majoră a intervenţiei organizaţionale din perspectiva dinamicii grupurilor "politice" este modalitatea în care membrii organizaţiei pot dobândi conştiinţa colectivă a proceselor de confruntare în care sunt angajaţi, conştiinţă prin care confruntarea poate fi transformată în cooperare. Intervenţia va fi centrată pe procesul convertirii politicii organizaţionale în cercetare organizaţională (investigarea, prin cooperare, a problemelor organizaţiei).

Organizaţia ca şi cultură

Într o abordare antropologică şi fenomenologică, organizaţiile pot fi descrise ca mici societăţi umane, în care oamenii creează pentru ei înşişi şi împărtăşesc semnificaţii, simboluri, ritualuri şi scheme cognitive. O linie de cercetare este dezvoltată în cadrul unei antropologii cognitive. Obiectul acestor studii îl constituie schemele cognitive prin care membrii unei organizaţii percep "realităţile", le includ în categorii, ignoră sau interpretează subiectiv "anomaliile" care contrazic schemele. Schemele alcătuiesc sisteme apreciative care sunt sursa normelor, evaluărilor şi orientărilor organizaţiei. Unele cercetări au ca obiect modalităţile în care membrii societăţilor organizaţionale îşi reprezintă realitatea. Modele de construire şi schimbare organizaţională, alegerea în situaţii organizaţionale, incerte şi ambigue sunt teme de studiu a căror origine o găsim în psihologia cognitivă

Organizaţia ca sistem

Cel mai simplu mod de a înţelege o organizaţie este să fie privită ca un sistem deschis. Keneth Boulding abordează problematica sistemelor şi le defineşte ca seturi de elemente inter-relaţionate care primesc energie din mediul extern (resurse), le transformă în produse sau în alte forme de energie şi le transmit înapoi în mediu. Boulding descrie mai multe tipuri de sisteme şi le clasifică în funcţie de gradul lor de complexitate în:

- Sisteme fizice statice (un atom, o clădire, un pod, etc.). Acestea pot cuprinde anumite forme de mişcare şi interacţiune între elementele constituente care sunt însă complet predictibile.

- Sisteme fizice dinamice (cu un anumit grad de autocontrol) cum sunt spre exemplu termostatele care implică transformări mai marcante în stările sistemului, transformări ce pot fi controlate.