Drept Administrativ European - Danemarca

Referat
8/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 15 în total
Cuvinte : 4068
Mărime: 5.73MB (arhivat)
Publicat de: Flavia Balazs
Puncte necesare: 8

Cuprins

  1. 1. Izvoare de drept pag. 3
  2. 2. Structura administrației publice centrale, locale și teritoriale pag. 4
  3. 3. Protecția juridică a cetățeanului împotriva administrației pag. 9
  4. 4. Sistemul de drept din care face parte pag. 11
  5. 5. Cazuri la Curtea de Justiție a Uniunii Europene pag. 13
  6. 6. Concluzii pag. 15
  7. 7. Bibliografie pag. 15

Extras din referat

Danemarca

1.Izvoare de drept

În Danemarca își produce efectele Constituția din 5 iunie 1953, care se spune că are multe asemănări cu Constituția din 1849, constituție care a marcat trecerea de la monarhie absolutistă la o monarhie constituțională, separația puterilor fiind considerată un principiu constituțional fundamental. Astfel, „puterea legislativă este exercitată de Parlament, deciziile sale cerând însă un consimțământ formal al monarhului. Funcția judecatorească este exercitată de tribunalele independente, care, deși au o putere de a emite ordonanțe în lumina Constituției, rolul tribunalelor în practica constituțională daneză tinde să devină unul secundar.” Anumite secțiuni din Constituție prevăd că există anumite limite exercitate de autoritățile administrative asupra cărora tribunalele trebuie să hotărască și că procedurile din tribunale trebuie ținute separat de adminstrașia publică.

Sistemul danez de drept procedural administrativ a devenit într-o oarecare măsură codificat odată cu adoptarea Legii pentru adminstrația publică( Legea nr. 571 din 19 decembrie 1985) și a Legii referitoare la caracterul public al administrației( Legea nr. 572 din aceeași dată). „Legea pentru administrație publică include dreptul părților de a consulta documentele și de a avea o audiere, datoria autorităților de a sfătui părțile în legătură cu orice remedii, de a oferi motive pentru deciziile lor, de a ține seama de confidențialitate și dreptul părților implicate în proceduri de a obține consultanță și reprezentare. Legea referitoare la caracterul public al administrației publice garantează dreptul oricărui cetățean, de a consulta dările de seamă ale autorităților publice. Administrația este obligată să consemneze în scris anumite fapte legate de orice dispută adminstrativă”. ( Ioan, 2003:86)

Deschiderea considerabilă a adminstrației pentru public este o carcateristică a dreptului administrativ danez. Înainte de adoptarea legii referitoare la administrația

publică și a legii pentru caracterul public al administrației , legea din 10 iunie 1970 este cea care reglementa accesul publicului la documente adminstrative. Legislația statelor nordice, în special legislația Suediei, având un sistem de supraveghere adminstrativă prin reguli procedurale, dreptul danez s-a modelat după acestea în ce privește conținutul său.

Dreptul cutumiar este de asemenea recunoscut în Danemarca, însă are o relvanță minoră pentru dreptul adminstrativ.

Principiile generale de drept au o poziție secundară acolo unde nu sunt întărite în Constituție sau în dreptul statuar. Chiar înainte de adoptarea noilor legi privind administrația publică, dreptul danez recunoștea anumite principii generale de drept administrativ, a căror origini pot fi găsite în jurisprudență, în practica administrativă și în literatura juridică.

2.Structura administrației publice centrale, locale și teritoriale

În Danemarca, administrația publică este condusă de guvern. Miniștrii sunt responsabili pentru propriile departamente, ierarhic structurate. „Odată cu intrarea Danemarcei în comunitățile europene în 1972, au fost stabilite comitete de coordonare la diverse nivele în scopul coordonării diverselor departamente a căror competență acoperă probleme referitoare la Comunitatea Europeană, cele mai importante fiind Comitetul de cabinet și Comitetul Comunității Europene.”

Conform Constituției adoptate în 1849 și revizuite în 1953, Danemarca este o monarhie constituțională. „Puterea legislativă este exercitată de monarhul ereditar și un parlament unicameral format din 179 de membri, aleși prin vot direct, pentru un mandat de 4 ani. Puterea executivă este exercitată indirect de monarh, printr-un cabinet condus de un prim-ministru. Cabinetul este răspunzător în fața Parlamentului.” (Stănciulescu și Androniceanu, 2001: 209)

Potrivit Constituției din 1953, există separarea autorității în executivă, legislativă și juridică, fiind exercitată de ministere, Parlament (Folketing) și Curțile de Justiție.

Autoritatea juridică

Spre deosebire de majoritatea țărilor, Danemarca nu posedă un Cod de Procedură Civilă, legislația prezentându-se sub forma unor statute distincte elaborate pentru domenii specifice.

Curțile sunt împuternicite să verifice legalitatea deciziilor administrative. Astfel, o persoană care dorește să conteste validitatea deciziei poate să aducă acel caz în fața curții atunci când există o argumentare specială, detaliată în elucidarea problemei respective.

„Curtea poate să hotărască invalidarea unei decizii administrative dacă aceasta este în contradicție cu normele prevăzute în statute sau dacă apar situații de favorizare a intereselor unor grupuri de persoane în detrimentul altora. De asemenea, Curțile au competența de a judeca dacă prevederile unui statut sunt incompatibile cu Constituția.”(Stănciulescu și Androniceanu, 2001: 210)

Preview document

Drept Administrativ European - Danemarca - Pagina 1
Drept Administrativ European - Danemarca - Pagina 2
Drept Administrativ European - Danemarca - Pagina 3
Drept Administrativ European - Danemarca - Pagina 4
Drept Administrativ European - Danemarca - Pagina 5
Drept Administrativ European - Danemarca - Pagina 6
Drept Administrativ European - Danemarca - Pagina 7
Drept Administrativ European - Danemarca - Pagina 8
Drept Administrativ European - Danemarca - Pagina 9
Drept Administrativ European - Danemarca - Pagina 10
Drept Administrativ European - Danemarca - Pagina 11
Drept Administrativ European - Danemarca - Pagina 12
Drept Administrativ European - Danemarca - Pagina 13
Drept Administrativ European - Danemarca - Pagina 14
Drept Administrativ European - Danemarca - Pagina 15

Conținut arhivă zip

  • Drept Administrativ European - Danemarca.doc

Alții au mai descărcat și

Administrație Publică

Administratia publica 1. Sfera de cuprindere a notiunii de administratie publica. 2. Distinctia dintre administratia publica centrala si locala....

Uniunea Europeană - Olanda

Istoric Uniunea Europeana - Pe 16 aprilie 1948 este semnata conventia instituind Organizatia Europeana de Cooperare Economica. Saisprezece state...

Subiecte Sisteme Administrative Comparate

Subiecte Sisteme Administrative Comparate ASE Administratie Publica 2011-01-24 Nr.1 1. Elaborati o analiza comparativa in ceea ce priveste...

Te-ar putea interesa și

Studiu Comparativ Privind Cariera Funcționarilor Publici în State ale Uniunii Europene

Cap.I.Cariera profesională în funcţia publică I.1.Delimitări conceptuale privind funcția si funcționarul public I.1.1 Funcția public...

Impactul integrării în Uniunea Europeană asupra întreprinderilor din România

I.4. Avantajele si dejavantajele integrarii tarilor candidate la U.E. Alaturarea Romaniei la UE presupune renuntarea la prerogativele nationale...

Cetățenia europeană și drepturile fundamentale ale cetățenilor europeni

Introducere Pornind de la primele gânduri de unificare ale Europei care încolţeau în mintea lui Napoleon Bonaparte sau a lui Carol cel Mare, ideea...

Analiza Stadiului Pregătirii României în Procesul de Integrare în Uniunea Europeană

CAPITOLUL I ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND INTEGRAREA EUROPEANĂ I.1. Conceptul de integrare Noţiunea de “integrare” provine din latinescul...

Coordonate ale politicii fiscale în Uniunea Europeană - prezent și perspective

CAP. I. Consideraţii privind politica fiscală la în Uniunii Europene 1.1. Obiectivele politicii fiscale la nivelul Uniunii Europene Politica...

Sistemul Instituțional al Uniunii Europene

1. Începuturile instituțiilor europene Primele organizați europene apar dupa Cel de-al Doilea Război Mondial : • La 5 aprilie 1944 se semnează...

Drept Administrativ Român

CAPITOLUL I - Noţiuni generale despre administraţie şi drept administrativ Secţiunea 1. Statul şi administraţia publică 1. Preliminarii Orice...

Sisteme de Administrare

I. Izvoarele dreptului administrativ European (D.A.E.) 1. Constitutia 2. Legile 3. Cutuma 4. Magna chartum libertatum II. Principiile...

Ai nevoie de altceva?