Sistemul Instituțional al Uniunii Europene

1. Începuturile instituțiilor europene

Primele organizați europene apar dupa Cel de-al Doilea Război Mondial :

• La 5 aprilie 1944 se semnează Tratatul dintre Belgia, Olanda și Luxemburg (Benelux) cu privire la uniunea vamală dintre aceste țări. Acest tratat stipula: libertatea comercială totală între țările participante, cu înlăturarea taxelor vamale și a drepturilor de accize; aplicarea unor taxe vamale omogene statelor terțe; similaritate legislativă, în special în ceea ce privește normele productive.

• La 17 martie 1948 s-a semnat Tratatul de la Luxemburg de către Belgia, Franța, Luxemburg, Regatul Unit și Olanda, astfel luând naștere Uniunea Occidentală. Prin aceasta se incerca organizarea unei apărări comune pe baza unui pact de asistență în caz de agresiune.

• La 16 aprilie 1948, la Paris, se formează Organizația Europeană de Cooperare Economică (OECE) ce are drept rol administrarea fondurilor acordate de către Statele Unite ale Americii prin intermediul Planului Marshall pentru reconstrucția Europei. La început această organizație avea 16 state membre (Austria, Belgia, Danemarca, Elveția, Franța, Grecia, Irlanda, Islanda, Luxemburg, Regatul Unit, Norvegia, Olanda, Portugalia, Suedia, Turcia, Italia), iar mai apoi aderă și RFG (1955) și Spania (1958). De asemenea în structura OECE se regăseau și câteva state asociate: Statele Unite ale Americii și Canada (din 1950) și Igoslavia (din 1955). În anul 1961 are loc transformarea organizației din OECE în Organizația Economică de Cooperare și Dezvoltare (OECD). Aceasta are în prezent 28 de membri și are drept scop concertarea politicilor economice din statele membre.

• La 5 mai 1949 se semnează Tratatul de la Strasbourg de către 10 state europene, în urma propunerii Franței din 7-11 mai 1948 (Congresul de la Haga) privind constituirea unei Adunări Europene, denumită Consiliul Europei. O data cu căderea blocului comunist din anul 1989, Consiliul Europei devine prima structură de primire a noilor democrați din Europa Centrală și de Est, contribuind astfel la securitatea democratică a continentului.

• La 4 aprilie 1949, în Luxemburg, are loc semnarea Tratatului Atlanticului de Nord. În anul 1954 organizația militară a alianței (NATO) absoarbe comitetele militare ale Uniunii Occidentale și se transformă în Uniunea Europei Occidentale (UEO). Prin Tratatul de la Maastricht din 1922, UEO trebuia sa devina ”brațul armat” al Uniunii Europene.

2. Instituții fundamentale ale Uniunii Europene

Statele membre ale Uniunii Europene au delegat o parte dintre puterile lor acesteia, astfel încât în domeniile specifice, de interes comun, deciziile sunt adoptate la nivel comunitar de către instituțiile europene.

Principalele instituții cu rol de decizie sunt următoarele: Parlamentul European (care reprezintă cetațenii UE și este ales direct de către aceștia), Consiliul Uniunii Europene (reprezentând statele membre) si Comisia Europeană (care reprezintă în mod independent interesele UE în ansamblu), ulterior adăugându-se și Consiliul European. Aceste instituții elaborează politici si adoptă actele ce sunt aplicate pe teritoriul Uniunii Europene. Aplicarea normelor este supravegheată de către Curtea de Justiție, iar partea financiară a activităților este verificată de către Curtea Europeană de Conturi.

Pe de altă parte exista si celelalte institutii, cum ar fi instituțiile specializate (Banca Centrală Europeană și Banca Centrală de Investiții), sau cele cu rol consultativ (Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor), care au o importanță mai redusă.

2.1. Parlamentul European

”Parlamentul European contemporan este rezultatul fuziunii Adunărilor Parlamentare ale CECO, CEE și CEEA, prin Convenția din 25 martie 1957. Dacă, pentru instituția creată atunci, denumirea utilizată a fost Adunarea unică, prin Rezoluția din anul 1958 denumirea este schimbată în Adunarea parlamentară europeană, iar Rezolutia din anul 1962 îi schimbă denumirea în cea actuală: Parlamentul European.”