Drepturile Omului

Perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial este marcata, printre altele, de aparitia si dezvoltarea reglementarilor privitoare la promovarea si garantarea internationala a dreptului omului, a libertatilor sale fundamentale.

Respectul pentru drepturile omului este o componenta esentiala si, totodata, conditia sine qua non a unei dezvoltari trainice. De aceea problematica drepturilor omului se afla în ultimn ani din ce în ce mai mult în atentia opiniei publice mondiale. Dar ea reprezinta si principala preocupare a întregului sistem al Organizatiei Natiunilor Unite, Fiind obiectivul esential enuntat în Carta O.N.U., semnata la San Franciscc la 26 iunie 1945, în Declaratia Universala a Drepturilor Omului, proclamata de Adunarea Generala la 10 decembrie 1948 si în numeroase rezolutii ale Adunarii Generale si ale Consiliului Economic si Social.

Aceasta problematica prezinta interes aparte si pentru numeroase organisme cu caracter regional cum ar fi: Consiliul Europei, autor al Conventiei Europene a Drepturilor Omului (1950); Organizatia Untatii Africane, autoare a Cartei Africane a Dreptunlor Ornului si Popoarelor (1981); Organizatia Statelor Americane, autoare a Conventiei Interamericane a Drepturilor Omului (1969) si Consiliul Regional al Drepturilor Omului, ale Individului si ale Popoarelor Asiei si Pacificului.

Actul decisiv în domeniul practicii privind problematica respectarii drepturilor omului si libertatilor sale fundamentale a avut-o Proiectul Cartei Natiunilor Unite, elaborat în cadrul conferintelor din perioada 28 august-7 octombrie 1944, cu participarea expertilor din S.U A, Marea Bntanie,U.R.S.S,China.

In cadrul Conferintei de la San Francisco delegatii americani, sovietici, englezi si chinezi au cazut de acord sa înfiinteze o Comisie a drepturilor omlui. Aceasta comisie s-a constituit la 16 februarie 1948. S-a stabilit, în pnncipiu, ca la activitatea comisiei sa participe atât institutiile specializate cât si organizatii neguvernamentale.