Construcție economică europeană - avantaj sau dezavantaj din prisma globalizării economice

Procesele de intensificare a economiei mondiale în ultimele decenii sunt profund marcate de fenomenul internaţionalizării afacerilor, aprofundarea diviziunii mondiale a muncii, pe de o parte, şi creşterii interdependenţei economice a ţărilor, pe de altă parte, care dispun de avantaje considerabile, însă în multe cazuri şi de dezavantaje. Ţările care au ales globalizarea ca obiectiv pentru a-şi normaliza viaţa economică, conform cerinţelor economiei de piaţă modernă, au de rezolvat un şir de probleme, printre care şi reorientarea activităţilor sale economice exterioare, perfectarea relaţiilor externe, eficientizarea relaţiilor regionale şi găsirea „locului său” în comunitatea internaţională, sunt scopuri majore pentru fiecare ţară în condiţiile globalizării vieţii economice în mileniul trei.

Uniunea Europeană îşi doreşte să promoveze valorile umaniste şi progresiste şi să garanteze că fiinţa umană este stăpânul şi nu victima schimbărilor majore care au loc la nivel global. Nevoile cetăţenilor nu pot fi satisfăcute doar prin intermediul mecanismelor de piaţă şi nici nu pot fi impuse în mod unilateral. De aceea, UE pledează pentru acea viziune a omenirii sau acel model de societate care este susţinut de majoritatea cetăţenilor săi. Europenii se mândresc cu patrimoniul bogat de valori, printre care se numără drepturile omului, solidaritatea sociala, libertatea întreprinderii, distribuirea echitabilă a roadelor creşterii economice, dreptul la un mediu protejat, respectarea diversităţii culturale, lingvistice şi religioase şi o sinteză armonioasă a tradiţiei şi a progresului.

Cu toate că, la origine, Uniunea Europeana a fost creată pentru a realiza un obiectiv politic pacificator, aspectul economic a fost totuşi cel care a reuşit să dinamizeze şi să încununeze cu succes această construcţie europeană. (Stelian, Scăunaş, 2005, p. 50-51)

Pe plan economic, comercial şi monetar, Uniunea Europeană a devenit o mare putere mondială. Acest gigant economic rămâne totuşi, pentru unii, un „pitic politic”. Aceasta este, bineînţeles, o exagerare. Uniunea Europeană are o influenţă considerabilă în cadrul organizaţiilor internaţionale cum ar fii Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), organismele specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), şi în cadrul summit-urilor mondiale pentru mediul înconjurător şi dezvoltare. (Stelian, Scăunaş, 2005, p.65-66)

Integrarea europeană va continua în domeniile în care statele membre consideră că este în interiorul lor să lucreze împreună în cadrul european tradiţional, în chestiuni referitoare la globalizarea comerţului, piaţa unică, dezvoltarea regională şi socială, cercetarea şi dezvoltarea, masurile de promovare a creşterii economice şi ocupării forţei de muncă şi multe altele.

Anthony Giddens descrie globalizarea ca fiind “nu nouă, dar revoluţionară”, şi demonstrează că este un proces multifaţetat, cu aspecte diferite ce, adesea, sunt contradictorii. (Anthony, Giddens, 1999, p.10)

Între definirea globalizării ca fenomen ce exprimă dezvoltarea relaţiilor sociale şi economice, care se extind în întreaga lume, potrivit lui Anthony Giddens, deci ca etapă viitoare a procesului de dezvoltare socială, politico-economică şi culturală a omenirii, şi ca “ansamblul fenomenelor ce rezultă din deschiderea crescândă a economiilor spre mărfuri şi capitaluri străine”.(Mircea, Mureşan, 2005, p.7-8)

Acest fenomen, care s-a intensificat în ultimele decenii, este prezentat într-o lumină ambivalentă, prezintă avantaje şi dezavantaje ceea ce creează şi mai multă confuzie.

În prezent, există o dezbatere aprinsă asupra amplorii şi duratei acestui proces. Unii specialişti, precum John Gray, afirmă că globalizarea reprezintă o transformare epocală a capitalismului, care deja a fost realizată, fiind inevitabilă şi ireversibilă. Alţii susţin că amploarea globalizării este exagerată şi că nu avem de-a face cu un fenomen, ci cu o accelerare a procesului de internaţionalizare a capitalismului şi a pieţei.( Alexandra, Sarcinschi, 2006, pp. 9-10)

În contrast cu aceste acceptiuni, globalizarea din zilele noastre este drept un al doilea val al procesului, în ansamblu, nu are precedent din punct de vedere al caracteristicilor sale şi al numărului de ţări implicate.

Globalizarea a devenit, poate, problema cea mai arzătoare a vremurilor pe care le trăim. Toţi încearcă să o înţeleagă şi să atragă de partea lor oportunităţile create de acest fenomen. Aşa cum se constată şi în studiul specialiştilor Institutului de Studii Strategice al Universităţii Naţionale de Apărare a SUA, „secolul XXI va fii primul secol cu adevărat global”. Prin urmare, tendinţa dominantă, unanim recunoscută, constă în integrarea la scară globală a principalelor forţe ale economiilor, tot mai puţin naţionale şi tot mai mult dependente de centrele globalizatoare. Interdependenţa între ţări a crescut şi prin urmare, conjunctura internaţională determină tot mai mult conjunctura naţională, prin simplul fapt că exporturile reprezintă o parte tot mai importantă a producţiei. Astfel, o recesiune în ţara unui partener comercial va avea repercursiuni inevitabile. În acest sens, toate ţările suportă constrângeri din exterior. Amploarea acestora depinde de gradul de deschidere al ţării respective. (Teodor, Frunzeti, Vladimir, Zodian, 2007, pp.39-40)