Recolta durerii - colectivizarea sovietică și teroarea prin foamete

Chestiunea ţăranilor", într-o formă sau alta, a fost una cu care Guvernele Federaţiei Ruse s-au confruntat sute de ani. Deşi este prezentată în multe aspecte, problema esenţială a fost cum de a valorifica o agricultură dispersată şi înapoiata. În secolul XX o transformare a concepţiilor Partidului Bolșevic s-a luptat cu tradiţionalismul ţăranilor, capitalismul, producţia agricolă scăzută şi propriile sale idei preconcepute, în încercarea de a moderniza liniile socialiste.

Dezvoltarea economică şi industrializarea au fost prioritare pentru bolșevici după Revoluția Rusă. Pentru a îndeplini aceste obiective a fost necesar, printre altele, acumularea unui capital de investiţii pentru expansiune. La început, ei au încercat să facă asta în cadrul unei economiei mixte (capitaliste şi socialiste). Din 1921 până în 1929, după ce au câştigat un război civil, amar şi devastator, bolșevicii s-au oprit temporar din încercările de naţionalizare şi colectivizare şi au permis proprietatea privată şi o agricultură de piaţă liberă. În 1929 poziţia lor s-a schimbat brusc, când conducerea partidului a decis lichidarea comerţului privat, industrializarea rapidă și colectivizarea agriculturii. În acel moment, Stalin sprijinea radicalii din partid care au văzut economia mixtă a anilor 20, ca o concesie nejustificată la capitalism. Aceşti radicali, pentru care Stalin a fost purtător de cuvânt şi lider, au susţinut că piaţa liberă de cereale are consecinţă, resurse imprevizibile, ineficiente şi scumpe. Necesitatea de a plăti ţăranilor preţul de pe piaţa, cerealelor şi subvenţionarea preţurilor la alimente pentru din clasă muncitoare urbană înseamnă că nu rămân destule fonduri pentru bolșevici, pentru investiţiile de capital şi extinderea industrială. Entuziaşti, determinaţi şi inflexibili, agitatorii urbani au coborât în mediul rural pentru a distruge capitalismul şi de a construi socialismul în viziunea lor.

Colectivizarea agriculturii din 1929 până în 1934 s-a desfăşurat în mai multe campanii, caracterizate de confuzie, îndemn şi violenţă pentru planificare atentă. Funcţionarii şi voluntarii inflexibili au forţat țăranii reticenţi să se grupeze în gospodării colective improvizate. Ţăranii au rezistat prin sacrificarea animalelor, refuzând de a planta, de a recolta sau de a vinde cereale. Nicio tabără nu ar fi renunţat. În 1934 staliniștii au câştigat, cel puţin în măsura în care sistemele de fermă colectivă au fost stabilite permanent, dar au avut de plătit un preţ mare: pierderi catastrofale de animale, dislocarea socială şi, în unele locuri, foamete. Milioane de oameni au murit din cauza foamei, a deportărilor şi a violenţei.

Robert Conquest, autor al cărţii "Marea Teroare" şi multe alte lucrări despre Uniuniea Sovietică, oferă o desfăşurare a acestor evenimente în cartea sa "Recolta durerii. Colectivizarea sovietică şi teroarea prin foamete." El începe cu patru capitole informative despre problema ţăranilor şi despre încercările bolşevicilor de a rezolva aceste probleme înainte 1928. Partea a doua, povesteşte de la 1930 şi se ocupă de campaniile pentru a deposeda culacii (ţăranii, pe care staliniştii i-au învinuit pentru reţinerea cerealelor şi de punerea în aplicare a unui plan de prăbuşire a colectivizării. Partea a treia, "Teroarea foametei", discută despre foametea din Ucraina, din 1932 şi oferă o temă de dezbatere: că foametea a fost în mod intenţionat organizată şi întreţinuta de către Stalin ca un act conştient de genocid împotriva poporului ucrainean. Ipoteza, sursele şi dovezile lui Conquest, nu sunt noi. Multe din descrierea grafică pe care o face Conquest este preluată din piese ca "The golgotha of the Ukraine" (1953), "The Black Deeds of the Kremlin" (1953) sau "Comunismul, duşmanul omenirii" (1955). Cartea lui Conquest va oferi o anumită credibilitate academică a unei teorii care nu a fost acceptată de savanţi non-partizani din afara cercurilor naţionalităţilor exilate.

Conquest nu ascunde simpatiile politice. Pentru el, lecţia principală pare să fie că ideologia comunistă furnizează motivaţia pentru un masacru fără precedent de bărbaţi, femei şi copii. Şi deşi el nu este preocupat cu oprirea vânătorii naziste, susţine că lecţia sa de "teroare-foamete" nu poate fi considerată doar un moment din trecut. Robert Conquest este un scriitor seducător şi un maestru stilist. El cu măiestrie împleteşte povestiri de durere şi suferinţă (capitolele despre nomazi şi copii sunt în special sfâşietoare), cu pasaje selectate din surse oficiale pentru a produce un efect puternic. Cele mai izbitoare poveşti despre atrocitate sunt, în general, neverificabile. Unele dintre, însă sunt cu siguranţă adevărate. Prezentarea neobosită şi continuă a autorului a scenelor creează un efect special asupra cititorului. Cartea lui Conquest face că durerea pe care o simţim pentru cei chinuiţi să se transforme în ura pentru cei responsabili de asta.