Dezvoltarea Ecoturismului în Parcul Național Domogled - Valea Cernei

1.Motivația

Ascunsă într-o aură mistică, cu un potențial natural deosebit, însă foarte puțin valorificat, zona Domogled-Valea Cernei e un loc fascinant, de o salbaticie aparte ce oferă turiștilor peisaje inedite, frânturi de istorie, ape cu proprietăți curative și un aer încărcat de legende cu comori ascunse.

Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei a fost înfiinţat în anul 1990, însă preocupările în ceea ce priveşte activitatea de ocrotire a naturii în acest spaţiu sunt mult mai vechi, datând din 1932, când Alexandru Borza stabilește, pentru prima oară într-un cadru legislativ şi favorabil conservării naturii, primele rezervaţii ştiinţifice de pe teritoriul României între care include și Rezervația Muntele Domogled.

Din punct de vedere geografic, Parcul se întinde peste bazinul râului Cerna, de la obârşie până la confluenţa cu râul Belareca, peste masivul Munţilor Godeanu şi al Munţilor Cernei pe versantul drept şi respectiv Munţilor Vâlcanului şi Munţilor Mehedinţi pe versantul stâng.

Conform prevederilor OUG nr. 57/29.06.2007 (art.5, alin 2 – anexa nr. 1) privind regimul ariilor naturale protejate, Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei face parte din categoria parcurilor naţionale, “ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi turistice”.

Așadar, în opinia mea, statutul de Parc Naţional, îi conferă Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei, dreptul, dar şi obligaţia de conservare a biodiversităţii şi de dezvoltare durabilă a turismului, ţinând cont totodată de unicitatea peisajelor şi a comunităţilor de pe suprafaţa parcului. Principala motivație a turistului care vizitează această zonă trebuie să fie observarea și aprecierea naturii și a tradițiilor locale legate de natură, contribuind, alături de localnici, la ocrotirea patrimoniului natural, astfel încât, atât generațiile actuale, cât și cele viitoare să se poată bucura de peisajele deosebite și beneficiile oferite de natură.

2. Prezentarea contextului economic local

În interiorul Parcului Național Domogled-Valea Cernei comunitățile sunt reprezentate printr-o localitate-Cerna Sat, 12 cătune și orașul Băile Herculane care deși nu este inclus la propriu ca și suprafață în parc, este înconjurat în procent de 95% de suprafața parcului.

Populația în acestă zonă nu este foarte numeroasă, remarcându-se astfel cătunul Prisăcina cu 22 familii, urmat de Poiana Lungă - 8 familii, Ţaţu - 7 familii, Ineleţ - 6 familii, Cracu Mare - 5 familii, Cracu Teilor - 3 familii, Scărişoara - 3 familii, Gura Iuţii - 3 familii, Stepăn - 3 familii, Bedina - 2 familii, Dobraia - 2 familii şi Slătinic - 1 familie. În plus, se observă un proces de îmbâtrânire a populației, media de vârstă a locuitorilor fiind de 50 de ani.

Preocupările locuitorilor acestor comunități sunt direct legate de parcul național și constau în activități ca:

- exploatarea resurselor pădurii

- creșterea animalelor (oilor și vitelor)

- agricultura (pomi fructiferi, legume, porumb)

- turismul

Comunităţile incluse în interiorul Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei, cât şi cele limitrofe parcului, dar cu puternice influenţe în interiorul ariei protejate, sunt foarte slab dezvoltate din punct de vedere economic, zona fiind până în anii 1960 o adevărată zonă de sălbăticie.

În perioada 1965 – 1985 au fost dezvoltate o serie de activităţi cu impact major asupra parcului naţional cum ar fi:

- regularizarea cursului Cernei prin construirea a două lucrări hidrotehnice de mare anvergură (barajul Prisaca-km 5, barajul Iovanu)

- exploatarea masei lemnoase în bazinele forestiere adiacente râului Cerna,

- cariere: anrocament, balast, argilă

În acest context populaţia locală şi cea stabilită în zonă a avut o piaţă de muncă vastă, putând să-şi asigure traiul în condiţii normale. Odată cu definitivarea obiectivelor hidrotehnice şi cu reducerea volumului de masă lemnoasă exploatată anual după 1989, locuitorii zonei se confruntă cu probleme sociale, economice şi de infrastructură destul de grave cum ar fi:

- lipsa locurilor de muncă

- volumul investiţiilor aproape inexistent

- deteriorarea infrastructurii existente anterior

- izolare sau acces dificil - legăturile dintre aceste aşezări sunt posibile doar pe poteci, folosindu-se cai sau măgari, şi doar pe anumite porţiuni, unde există mai multe gospodării și drumul s-a putut lărgi se pot folosi căruţe

- lipsuri în ceea ce priveşte accesul la educaţie şi asistenţă medicală