Eficiența politicilor fiscal-bugetare keynesiste

Capitolul I. Conținutul politicii fiscal-bugetare

1.1 Concepte privind politica și principalele componente ale acesteia

În literatura de specialitate, expresia "politică generală", care este utilizată în mod regulat cu importanța "politicii generale de stat", care se regăsește fundamental în metodologia solidă a activităților monetare și sociale.

O astfel de metodologie este legitimată doar din șansa în care ne gândim că, din punctul de vedere verificabil, în apariția pragmatică a ideii de probleme legislative, o muncă semnificativă a revenit specialiștilor deschiși, individual la stat. În această circumstanță specifică, originea fundamentală a lui Aristotel este pertinentă, potrivit căreia "cetatea", ca obiect al strategiei generale, vorbește în realitate despre stat, format din familii . În plus, analistul financiar James Buchanan este că asociația politică din ochiul public se raportează la stat și vorbește cu „un set de reguli sau fundații deschise prin care oamenii acționează mai degrabă toate lucrurile considerate, spre deosebire de independent sau privat’’ .

De asemenea, strategia generală poate fi caracterizată într-un sens practic progresiv, ca "metodă de sortare și supraveghere a elementelor social-monetare. În acest sens, problemele legislative sunt comunicate printr-o mulțime de opțiuni planificate pentru organizarea ansamblurilor umane, astfel încât să se realizeze anumite obiective monetare și sociale ".

Întrucât strategia generală se referă la diverse zone de activitate monetară și publică, este esențială o metodologie consecutivă, pe zonele de apariție, în acest fel separând anumite segmente, de exemplu, aranjarea financiară, abordarea socială, strategia socială, strategia militară etc. Fiecare segment este caracterizat prin alegeri și alegeri explicite câmpului de apariție. Printre aceste părți, un loc fără echivoc este aranjamentul monetar și, în interiorul său, strategia legată de bani, individual alegerile de natură monetară, inclusiv bugetare, îmbrățișate de specialiștii deschiși sau de grupurile de supraveghere a diferitelor elemente financiare și care reflectă alegerile lor cu privire la creație. , transportul, comerțul și utilizarea mărfurilor și angajamentelor.

Un segment major al strategiei generale, aranjamentul monetar include, la rândul său, câteva cercuri sau regiuni de semn, care sunt particularizate ca strategii inconfundabile, dar cu o substanță monetară comparabilă, în special: abordarea în legătură cu banii, strategia de plată, aranjamentul de muncă, aranjament de asigurare cost și rivalitate, abordări sectoriale, strategie de risc. Cu excepția abordării organizatorice, diferite segmente se încadrează în cercul de abilități al specialiștilor deschiși, marea majoritate a acestora fiind avansate de Legislativ la nivel macroeconomic și acum reunite sub un nume convențional de strategie monetară.

Opțiunile bănești și legate de bani, care radiază de la specialiștii deschiși, vizează atât activitățile financiare în care statul este inclus în mod legitim, la fel ca impactul activităților din segmentul privat. În orice caz, în ultimul punct de vedere, este semnificativ faptul că „aranjamentul monetar al specialiștilor deschiși nu poate completa pentru alegerile private; intenționează să ghideze și să consolideze mișcarea monetară a segmentului privat, făcând o structură social-financiară bună spre avansarea sa bazată pe proprietatea privată ", în care părțile legate de bugetul bugetar își asumă un loc de muncă semnificativ.

1.2 Conținutul și componentele politicii financiare publice

În cercul aranjării monetare, ambele modalități de obținere a activelor monetare accesibile specialiștilor deschisi, la fel ca cele de repartizare a obiectivelor, separat recunoașterea utilizărilor deschise în virtutea acestor active, inclusiv utilizarea celor două clase legate de bani pentru a avea impact asupra vieții financiare trebuie să fie incorporate, ba mai mult, social în sensul ideal.

Apoi, din nou, opțiunile de abordare financiară trebuie să fie facilitate cu cele în ceea ce privește acordurile bugetare și legate de bani, totuși pe lângă costurile, strategiile comerciale și așa mai departe pentru a garanta o reconciliere naturală în strategia generală. Și totuși, abordarea financiară are obiective explicite, printre care, în opinia lui Paul Samuelson, se consideră că acestea se adaugă la slăbirea mișcărilor de marcă ale ciclurilor monetare sau pentru a susține menținerea unei economii dinamice, care va garanta un nivel semnificativ de angajare .

În măsura în care contează, abordarea bugetară poate fi caracterizată, într-o idee de coordonare, dependentă de substanța planului de cheltuieli de stat, ca aranjarea alegerilor și a alegerilor cu privire la problema aranjamentului, desemnarea și utilizarea eficientă a active bugetare, inclusiv cea a ajustării planului de cheltuieli de stat, atât pentru redistribuirea produsului intern brut, cât și pentru a avea un impact avansat în societate.

Strategia de cheltuieli se centrează în jurul fundației, dispersiei și utilizării celei mai importante rezerve deschise: depozitul de cheltuieli. În această confirmare, după cum se poate găsi în figura nr. 1.2, strategia bugetară are un grad mai extins decât aranjamentul financiar, incluzând, în pofida problemelor garantate de abordarea monetară, alternativele privind obținerea de active în diferite tipuri de salarii standard decât cele financiare (venituri nemonetare), la fel ca în ceea ce privește soldul cheltuielilor, inclusiv derularea procedurii de cheltuieli.