Protecția muncii

Directiva cadru 89/391/CEE privind introducerea de masuri pentru promovarea securitatii si sanatatii lucratorului constituie pilonul central al politicii europene in acest domeniu. Integrarea tarii noastre in familia tarilor europene a impus preluarea in totalitate a directivei in Legea nr. 319/14.07.2006 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I nr. 646/26.07.2006 si care a intrat in vigoare la 1.10.2006.

Legea securitatii si sanatatii in munca indeplineste rolul de lege fundamentala in domeniu si stabileste cadrul general, principiile si regulile de baza pentru promovarea securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca.

Avand cel mai mare nivel de aplicabilitate, legea este elementul generator pentru toate prevederile normative din domeniul securitatii si sanatatii in munca si marcheaza o etapa importanta in construirea prevenirii riscurilor profesionale si a unei noi abordari a gestiunii acestora.

Prevenirea riscurilor profesionale se bazeaza pe 3 elemente fundamentale:

-refentialul juridic constituit din directiva cadru pe care aceasta lege a transpus-o;

-definirea precisa a rolului si misiunilor care revin fiecarui participant la procesul de munca (patroni, lucratori, reprezentanti ai lucratorilor, servicii de protectie si prevenire, servicii de control) si mai ales afirmarea rolului preponderent al angajatorului in domeniul prevenirii riscurilor profesionale si a responsabilitatilor;

-importanta evaluarii sistematice a riscurilor. Analiza factorilor potentiali de risc care precede procedura de evaluare este obiectul unui inventar precis a starii locurilor de munca. Acest inventar se face la nivelul locurilor de munca si al unitatii de munca.

Domeniul de aplicare

Legea constituie actul normativ aplicabil intr-un domeniu foarte larg si urmareste punerea in practica a masurilor vizand promovarea ameliorarii securitatii si sanatatii lucratorilor in munca. Domeniul de aplicare al legii vizeaza ansamblul situatiilor de munca private si publice. Totusi legea exclude anumite activitati ale serviciilor publice a caror natura este intervetionista si ale caror misiuni nu sunt compatibile cu dispozitiile prezentei legi (fortele armate, politia, sau serviciile de securitate civile). Este de notat ca aceste excluderi nu trebuie sa fie un obstacol la garantarea unui nivel de prevenire a riscurilor profesionale. Legea aduce o definitie precisa termenilor importanti in domeniul securitatii si sanatatii in munca. Termenul de lucrator include si studentii si elevii in perioada de practica precum si ucenicii si alti participanti la procesul de munca cu exceptia persoanelor care presteaza activitati casnice.

Obligatiile angajatorului

Obligatiile angajatorului sunt tratate in capitolul 3 al legii. Mai intai angajatorul are obligatia generala de a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor. Este un principiu absolut, care nu va fi pus in cauza nici prin organizarea in intreprindere a unui serviciu intern de prevenire, nici prin interventia unui serviciu extern avand ca misiune generala prevenirea riscurilor in intreprindere. Totusi acest principiu general de responsabilitate poate sa nu fie aplicat in situatii circumstantiale, anormale sau imprevizibile sau a evenimentelor cu caracter exceptional (cazuri de forta majora).

De asemenea angajatorului ii revine obligatia de a lua masurile necesare pentru asigurarea securitatii, sanatatii, prevenirea riscurilor profesionale, informarea si instruirea lucratorilor, asigurarea cadrului organizatoric si a mijloacelor necesare securitatii si sanatatii in munca. Aceasta obligatie trebuie sa fie asigurata pe baza principiilor generale ale prevenirii:

a) evitarea riscurilor;

b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

c) combaterea riscurilor la sursa;

d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de munca, alegerea echipamentelor de munca, a metodelor de munca şi de producţie, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor acestora asupra sănătăţii;

e) adaptarea la progresul tehnic;

f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin periculos;

g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care sa cuprindă tehnologiile, organizarea muncii, condiţiile de munca, relaţiile sociale şi influenta factorilor din mediul de munca;

h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă fata de măsurile de protecţie individuală;

i) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.