Model de Management Strategic

În literatura de specialitate consacrată managementului strategic nu există o viziune unitară a autorilor cu privire la succesiunea acţiunilor care dau conţinut procesului respectiv şi la etapizarea acestora. Cu toate diferenţele existente, viziunile diverşilor autori respectă însă logica unitară a desfăşurării unei suite de acţiuni care debutează cu analiza mediului concurenţial în care operează organizaţia şi cu stabilirea misiunii strategice a acesteia şi se încheie cu evaluarea performanţelor realizate în urma aplicării strategiei şi, dacă este cazul, cu reconsiderarea acestei strategii şi efectuarea în cadrul ei a corecţiilor necesare.

O asemenea structură de bază a procesului este adoptată în majoritatea organizaţiilor care practică managementul strategic. Diferenţe sesizabile apar însă pe planurile gradului de formalizare a procesului şi ale implicării diferentelor niveluri manageriale în conceperea şi detalierea elementelor componente.

Semnificând fructificarea la nivelul întregii organizaţii a conducerii previzionale, modelul de management strategic reprezintă un proces complex, de prefigurare a viitorului acesteia, a evoluţiei sale pe termen lung, proces în cadrul căruia formularea strategiei, implementarea, evaluarea şi controlul său permanent se îmbină şi se completează reciproc, într-un flux continuu, dinamic şi iterativ. El presupune abordarea coerentă a factorilor externi şi interni ce au sau pot avea incidenţă asupra organizaţiii, îi pot influenţa performanţa şi existenţa şi, pornind de aici, elaborarea şi implementarea de strategii riguroase şi explicite care să permită organizaţiii să facă faţă cu succes schimbărilor susceptibile a se produce în mediul înconjurător, să se adapteze pentru a supravieţui şi a se dezvolta.

Modelul de management strategic este necesar să întrunească mai multe caracteristici:

- Coerenţa – dată de calitatea reprezentării de a surprinde legături compatibile între diferitele componente şi etape ale procesului reprezentat;

- Corectitudinea – reflectată în capacitatea modelului de a nu deforma caracterul real al relaţiilor prezentate;

- Consistenţa şi completitudinea – apreciate prin măsura în care sunt reprezentate elementele componente ale procesului modelat şi relaţiile dintre ele;

- Eficienţa şi fiabilitatea – date de calitatea modelului de a rezolva problemele la un cost acceptabil cu un efort de instruire şi utilizare în raport cu efectele obţinute.

Modelul de management strategic propus cuprinde următoarele etape şi faze:

I. Fundamentarea modelului de management strategic

În cadrul acestei prime etape este necesară precizarea a două categorii de aspecte (fig. 3.1.):

a. Premisele în raport de care se elaborează modelul de management strategic. Specialiştii recomandă în acest sens luarea în considerare a următoarelor premise:

- precizarea fazei ciclului de viaţă în care se află organizaţia (demarare, creştere, maturitate, declin);

- alegerea strategiei în funcţie de situaţia organizaţiii pe piaţă;

- luarea în considerare a naturii şi vârstei industriei;

- evidenţierea principalilor stakeholders implicaţi şi interesaţi în eficientizarea organizaţiii (salariaţi, acţionari, manageri, sindicate, clienţi, furnizori, stat, administraţie locală, bănci etc.);

- asigurarea continuităţii procesului strategic;

- viziunea sistemică asupra organizaţiii şi mediului său ambiant;

- asigurarea flexibilităţii procesului strategic;

- internaţionalizarea economiilor naţionale şi tendinţele din acest domeniu;

- transferul internaţional de know-how managerial.

b. Principalele categorii de informaţii valorificabile în procesul strategic. În fapt, sunt necesare informaţii furnizate de studiile de diagnosticare, studiile de analiză a mediului concurenţial, studiile de prognoză, studiile de piaţă şi studiile ecologice

Punctul de pornire şi, în acelaşi timp, o primă secvenţă a fundamentării modelului de management strategic o reprezintă diagnosticarea viabilităţii economico-financiare şi manageriale a organizaţiei ce urmăreşte evidenţierea cauzală a principalelor disfuncţionalităţi şi puncte forte şi, pe această bază, formularea de recomandări, axate pe cauzele generatoare de abateri pozitive şi negative.