Psihologia Educației

Stilul de învățare reprezintă modalitatea de selecție , stocare , transformare și reactualizare a informației . Este determinat genetic și se dezvoltă prin expunerea frecventă și preferențială la anumite categorii de stimuli .

Stilul de învățare s-a dezvoltat din conceptual supraordonat “stil” conceput ca manieră proprie, repetată de desfășurare a activității cotidiene , caracterizând global un individ și concretizându-se în modalități definitorii de a se comporta , a acționa , a se exprima (Sterberg , 2000) . Indiferent cum privești învățarea sau predarea , stilurile au baze obiective , stabile , rezultate din însușiri ale personalității ( temperament , sensibilitate la mediul extern , înclinație de a munci singur sau în echipă) și ale sistemului cognitiv ( capacițăți perceptive , modalități de tratare a informației , etc ) sau baze subiective rezultate din experiențele persoanei : relațiile cu părinții în copilărie , discipline studiate preponderent , roluri profesionale etc (Kolb , 2005 ) .

Stilul de învăţare ne însoţeşte de când ne naştem. Nu este un „dar” pe viaţă. Este o „structură flexibilă” în opinia lui Băban. Nu există stil de învăţare bun sau rău. Succesul vine cu varietatea stilurilor de învăţare. Aceasta este o abordare corectă a învăţării. Cel mai important lucru este să conştientizăm natura stilului de învăţare. Când abordezi stilul tău de învăţare, gândeşte-te la modul în care îţi aminteşti un număr de telefon. Fiecare individ are stilul său unic de învăţare cu puncte tari şi puncte slabe. Este vital pentru profesori să folosească o varietate de metode pentru „a îmbogăţi” elevii cu strategii de dezvoltare a stilurilor de învăţare identificate. Nu este ceva ciudat să folosim stiluri diferite de învăţare pentru sarcini diferite de învăţare, de ex. la discipline diferite sau chiar în cadrul aceleiaşi discipline. Unii oameni au un stil de învăţare dominant puternic, alţii au o combinaţie de mai multe stiluri.

Pentru profesori și elevi , problema cea mai importantă care se pune este dobândirea autonomiei în învățare . Psihologia cognitivă ne invită să considerăm elevul ca pe un agent activ în învățare , care are posibilitatea și puterea de a alege strategiile învățării , precum și modul de a le pune în practică . Stilul de învățare rezultă din modul constant în care face aceste alegeri . Vom avea , astfel , un patern dee conduite născute din reprezentarea pe care elevul o are atât asupra lui însuși , cât și asupra situației de învățare date .

Stilul cognitiv este o caracteristică individual de reflectare , de organizare și de procesare a informației . Strategia de baza stilului cognitiv . Stilul cognitiv este un element de diferențiere în procesul învățării și se referă la modalitatea caracteristică de receptare , de amintire și de procesare a informațiilor .

Conceptul stil de învățare s-a dezvoltat din conceptul de stil cognitiv.Stilurile de învățare au un înţeles mai larg decat stilurile cognitive, în sensul că ele includ, pe lângă, funcţionarea cognitivă şi preferințe generale pentru diverse tipuri de situații de învățare. Ele includ, nu numai elemente cognitive, ci şi elemente afective şi psihomotorii, structurate în mod specific la nivelul subiectului, inclusive anumite caracteristici ale instruirii şi seturi de prescripții instrucționale care însoțesc realizarea efectivă a învățării.

Diferențiem doua stiluri de învățare :

- Dupa componenta genetică sau modalitatea senzoriala implică existența a patru stiluri de învățare principale : auditiv , vizual și kinestezic .

- Dupa emisfera cerebrală activată predominant în învățare se diferențiază doua stiluri cognitive : stilul global (dominanța dreaptă ) și stilul analitic sau secvențial (dominanța stângă ).

După componenta genetică

Tipoligiile bazate pe componenta genetică sunt cele mai cunoscute și mai frecvent invocate tipologii în practica educațională .Barbe , Swassing și Milone (1979,1988 ) diferențiază trei stiluri de învățare :

1. Stilul vizual

Procesarea informației se realizează, în acest stil, prin utilizarea de imagini, diagrame, grafice, tabele; este important să vadă textul scris pentru că are o mai buna memorie vizuală ; preferă intrucțiunile scrise pentru sarcinile de învățare ; studiază mai mult pe baza notițelor și a organizării conținuturilor într-o manieră personală ; învață mai bine singur .

Caracteristicile stilului vizual :

- vorbește repede

- bun organizator

- observă în special detaliile mediului

- reține mai repede ceea ce a văzut decat ceea ce a auzit

- nu îl distrage zgomotul

- uită instrucțiunile verbale

- este cititor bun si rapid

- preferă să citească, nu să i se citească

- uneori nu-și pot găsi cuvintele potrivite.