Nașterea lui Isaac

INTRODUCERE

Motivul unui copil special născut din părinți speciali este un element des întâlnit în

Vechiul Testament. Narațiunile genealogice au două funcții principale: în primul rând, pentru

a indica natura specială a eroului însuși și, în al doilea rând, pentru a povesti faptele eroice

ale mamei sau tatălui eroului.

În cadrul planului general al Genezei, episoadele nașterii lui Isaac și a izgonirii lui Ismael

au o importanță decisivă în realizarea promisiunilor făcute patriarhilor. Nașterea lui Isaac este

împlinirea îndelung amânată a promisiunilor unui fiu făcute în repetate rânduri lui Avraam și

Sarrei.

Prima parte a capitolului (21, 1-5) pune accentul pe armonie. Toate se întâmplă după

planul și voia lui Dumnezeu. Sentimentul de armonie este accentuat de o formă de repetiție

care este aproape poetică. În ciuda faptului că se presupune adesea că a existat un conflict

continuu între Ismael și Isaac în timpul vieții lor (și, prin urmare, un conflict continuu și între

urmașii lor), textul Genezei respinge această interpretare. Aceste pasaje paralele includ

intersecții între mamele băieților; nașterea și primii ani de viață ai băiețilo r și evenimentele

din momentul în care aceștia se află în cel mai mare pericol.

4

I. „ NU VOI RUPE LEGĂMÂNTUL MEU ȘI CELE CE IES DIN

BUZELE MELE NU LE VOI SCHIMBA” (PS. 88, 34)

Patriarhul Avraam este cinstit de toate cele trei religii monoteiste, iudaismul, creștinismul

și islamul, ca fiind un adevărat model și o paradigmă a credinței. Avraam joacă un rol esențial

în istoria mântuirii. Sfânta Scriptură îl descrie ca întemeietor al poporului ales. În textul biblic

ni se spune că Avraam va fi „izvor de binecuvântare” (Fc. 12, 2)1. După căderea și izgonirea

lui Adam, se concretizează ideea mântuirii urmașilor lui de către Mesia pe care Dumnezeu la

făgăduit (Fc. 3, 15)2.

După 25 de ani de la plecarea lui Avraam din Haran, acesta aștepta împlinirea făgăduinței

pe care i-o făcuse Dumnezeu după despărțirea de Lot (Fc. 13) și îi dăruiește un fiu3. Această

promisiune capătă o nouă semnificație, deoarece Dumnezeu îi spune că acest loc va deveni

țara urmașilor săi, iar punctul principal al promisiunii este nașterea unui copil.

Legământul cu Avraam este esențial pentru întregul curs al istoriei mântuirii. În temeiul

legământului încheiat cu Dumnezeu, numele patriarhului a fost schimbat din Avram - tatăl

înălțimii, în Avraam - tatăl neamurilor sau tatăl mulțimii (Fapte 17:5-6). Actul tăierii împrejur

a fost instituit ca o dovadă vizibilă a legământului dintre Dumnezeu și om ce trebuia îndeplinit

la toți copii de parte bărbătească, începând cu vârsta de 8 zile. În Levitic, este menționat faptul

că Dumnezeu a poruncit, prin Moise, ca toți pruncii israeliți să fie circumciși la opt zile după

naștere. Cu această ocazie se dădea și numele copilului4.

Din acest legământ reiese astfel, că omul este dator să-L asculte și să-L respecte pe

Dumnezeu. Dumnezeu îi păzește pe cei drepți și îi răsplătește pe cei care își dovedesc inocența

și curățenia inimii. Dumnezeu își reînnoiește făgăduințele pentru a ne face și pe noi să ne

reînnoim și să nu rămânem starea „omului celui vechi”5.

Prin seminția lui Avraam Dumnezeu a vrut să binecuvinteze întreaga lume. Toți cei care

sunt din seminția lui Avraam, - statut obținut prin credința în Hristos (Ga. 3, 29) - intră în

acest legământ. Patriarhul „a crezut în Dumnezeu și i s-a socotit lui ca dreptate” (Ga. 3, 6).

El nu s-a mântuit prin fapte, după cum nici tâlharul de pe cruce nu a fost mântuit prin fapte.

1 Aurelian-Nicu Reit, „Patriarhul Avraam și Iconomia mântuirii”, în Studia Universitatis Babes-Bolyai -

Theologia Orthodoxa, vol. LV, nr. 2/2010, p. 33.

2 Pr. Prof. Dr. Nicolae Ciudin, Studiul Vechiului Testament: manual pentru seminariile teologice, Ed. IBMBOR,

București, 1978, p. 52.

3 Pr. Ioan Sorin Usca, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți: Facerea, Ed. Christiana, București, 2002,

p. 127.

4 Pr. Dr. Ioan-Lucian Radu, „Care este rolul tăierii împrejur?”, http://doxologia.ro/studiul-sfintei-scripturi/careeste-

rolul-taierii-imprejur, accesat: 20.11.2021.

5 Origen, „Omilii la Facere”, în PSB, vol. 6, trad. Pr. Prof. T. Bodogae, Ed. IBMBOR, București, 1981, p. 45.

5

Nașterea lui Isaac nu este doar un moment important pentru Sarra, ci este indispensabilă

pentru orice altă împlinire a legământului făcut cu Avraam. Fără un moștenitor, el nu poate

deveni niciodată „părinte a multe neamuri”. Nașterea lui Isaac marchează începutul și

„nașterea” poporului Israel, începutul existenței națiunii alese de Dumnezeu pentru încheierea

Vechiului Legământ cu el6.

Făgăduințele pe care Dumnezeu i le face lui Avraam, sunt, într-un anumit sens, o descriere

a făgăduinței inițiale făcute lui Adam și Evei (Fc. 3, 15). Ele marchează „un anumit canal prin

care ar trebui să curgă harul dumnezeiesc pentru a crește o seminție spirituală, pentru a rezista,

a împiedica și a alunga ispititorul”7.