Părintele Duhovnicesc

Seminar
8/10 (1 vot)
Domeniu: Religie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 6 în total
Cuvinte : 2013
Mărime: 18.88KB (arhivat)
Publicat de: Emilian Covaci
Puncte necesare: 0

Extras din seminar

Noi, oamenii care vrem să ne mântuim, căutăm mereu să-L urmăm ca model pe Hristos, Mântuitorul nostru, dar în drumul nostru către mântuire pe acest pămant avem nevoie și de un îndrumător pământesc care nu poate fi altul decât preotul. Într-adevăr, nu există nume mai frumos pentru un îndrumător duhovnicesc decât acela de „părinte”. Prin el, creștinii, au trecut de la moarte la viață, de la păcat la virtute și s-au născut a doua oară, cum zice și Sf. Ap. Pavel: „Eu v-am născut prin Evanghelie pentru Iisus Hristos ”. Sf. Ioan Casian povățuiește pe om la adevăr și virtute, nu în mod direct, ci prin mijlocirea îndrumătorului duhovnicesc . La fel a făcut și Mântuitorul cu Sf. Ap. Pavel când l-a trimis la Anania să-i redea vederea și să-l invețe calea adevărului .

După cum spunea si Părintele Rafail Noica, „duhovnicia este centrul vieții bisericești” , dar biserica nu este ceva aparte, deoarece alte miliarde de oameni nu merg la biserică. Și totuși aceste miliarde de oameni sunt „un om ieșit din fire”; și noi suntem ieșiți din fire, dar în Biserică ne revenim în fire. Și de la duhovnicie pornesc toate. Duhovnicii au puterea de a da viață, adică să ne îndrume la mântuire; de a da viața, nu de a o lua sau de a se răzgândi si a nu o lua, așa cum a făcut Pilat sau puternicii lumii acesteia. Dar nu ei, ci Hristos in ei.

Nici o altă îndeletnicire nu angajează și nu obligă la conformitate între om și chemarea sa, între cuvânt și faptă, ca misiunea de preot și indrumător. El trebuie să slujească mai ales cu viața, cu inima, cu purtarea sa. „Căci cel ce face și va învăța acela se va chema mare în împărăția cerurilor” . Sf. Ioan Gura de Aur ne spune că: „mai tare decât orice trâmbiță răsună mărturia faptelor bune și mai strălucitoare decât lumina este o viață curată, chiar dacă defăimătorii ar fi fără număr” . Tot acest sfant ne arată că preotul trebuie să vorbească prin viața lui: „De ce te mândrești? Că înveți prin vorbe? Dar este ușor de a învăța așa. Învața și prin exemplul vieții tale; acesta este învățământul cel mai roditor” .

Și pentru că fiecare dintre noi căutăm un duhovnic cât mai bun, cât mai înduhovnicit, să vedem acum ce este un duhovnic bun și când începe un duhovnic să fie bun?

La întrebarea „ce este un duhovnic bun?” ne răspunde tot Părintele Rafail Noica: „Un duhovnic bun este cel care stă în pantofii tăi, acum, Părinte!”

Și la a doua întrebare, anume „când începe un duhovnic să fie bun?” ne răspunde Sf. Ap. Pavel: acum! „Acum este vremea bineprimită, acum este ziua mîntuirii ”. Și în virtutea cărui fapt poate să fie un duhovnic bun acum? În virtutea hirotoniei si a hirotesiei, în virtutea lui Hristos care trăiește în el, și nu a înțelepciunii lui omenești.

Dar ce este duhovnicia? Duhovnicia nu este psihologie, duhovnicia nu este viață trupească, nu este istorie, nu este etică și nici maniere. Duhovnicia este duh, și „Duh este Dumnezeu ”. Iar duhovnicia aceasta este dată preotului prin hirotesie, dar preotul până la urmă tot om este, cu neputințe, cu nevoi personale, cu păcate. Atunci, ne întrebăm, cum va putea face Dumnezeu mântuirea păcătoșilor prin alți păcătoși? Și aici este o taină mângâietoare: că dacă Dumnezeu a pus ca mântuirea omului păcătos să fie făcută prin păcătoși, atunci orice om care vine la preot la spovedit, nu va fi împiedicat spre mântuire din cauza păcatelor personale ale preotului. De ce? Pentru că lucrarea aceasta nu este o lucrare ce se face prin puterea omenească, ci prin puterea lui Dumnezeu! Dăm exemplu pe preoții care ar fi fost hirotesiți ieri, sau acum o saptămână, ce experiență ar putea avea până azi? și totuși sunt duhovnici. Preotul este și el împreună-lucrător cu Dumnezeu, în mântuirea omului, dar până la urmă tot puterea lui Dumnezeu este cea care mântuiește.

Părintele Sofronie arată că lucrarea duhovniciei nu este cuvânt omenesc. Sf. Serafim spune: „Atunci când vorbeam 'omenește' puteau fi greșeli”; și Sf. Siluan adaugă: „Și greșelile pot fi mici, dar ele pot fi mari”. Tot Sf. Siluan cu un alt nevoitor din Caucaz, Stratonic, spunea: „Părinte, cum vorbesc cei desăvârșiți?”. Și Stratonic nu a știut să răspundă. Și Sf. Siluan zice: „Cei desăvârșiți nu vorbesc niciodată de la ei, ci întotdeauna vorbesc numai ceea ce la dă Duhul” .

Preview document

Părintele Duhovnicesc - Pagina 1
Părintele Duhovnicesc - Pagina 2
Părintele Duhovnicesc - Pagina 3
Părintele Duhovnicesc - Pagina 4
Părintele Duhovnicesc - Pagina 5
Părintele Duhovnicesc - Pagina 6

Conținut arhivă zip

  • Parintele Duhovnicesc.doc

Alții au mai descărcat și

Biserica și preoția, din punct de vedere ortodox

Introducere Legătura firească, naturală dintre slujire și preoție, așa cum este arătată în cuvântul revelat al Sfintei Scripturi, este importantă...

Taina Mărturisirii și Persoana Preotului Duhovnic în Viața Bisericii și a Credincioșilor Ei

Taina Sfintei Spovedanii joacă un rol central în viaţa şi în spiritualitatea ortodoxă. Este taina prin care se restabileşte legătura creştinului cu...

Preoția și viața bisericească a credincioșilor

Despre „ Teologia Pastorală” s-a scris şi se va mai scrie mult. Primind ca temă de „Disertaţie”, „Preocupările de Teologie Pastorală în paginile...

Responsabilitatea Morală și Pastorală a Preotului într-o Societate Pluralistă și Secularizată

Introducere Dumnezeu cheamă pe omul dintotdeauna, de ieri, de azi şi de mâine la un "dialog etern al iubirii" în care să-şi împlinească vocaţia sa...

Probleme actuale cu care se confruntă preotul în activitatea

INTRODUCERE Pledoaria pentru parohie se dovedeste extrem de necesară în epoca noastră, fiindcă atinge însăşi fiinţa vieţii creştine.Viaţa...

Preotul în Calitatea de Liturghisitor

I. Introducere Educatia clerului crestin sunt in dependenta de misiunea inalta si divina pe care preotul Bisericii lui Hristos o are de...

Chipul contemporan al preotului, o viziune patristică

INTRODUCERE Şi în perioada anterioară lui 1948 se întâlnesc figuri de preoţi luminaţi şi însufleţiţi întru a-şi aduce păstoriţii în strânsă...

Chipul Preotului

INTRODUCERE Preoţia este, în primul rând şi mai presus de orice, misiune, şi ani misiunea slujirii lui Dumnezeu şi slujirii oamenilor. Ea se...

Te-ar putea interesa și

Metode Psihoterapeutice în Pateric

Se întâmpla pe parcursul vietii sa avem de-a face cu bolnavi psihici, se întâmpla ca un cunoscut, membru al familiei sau chiar noi însine sa avem...

Macarie Egipteanul

INTRODUCERE 1. Intenţii În spiritualitatea Răsăritului Creştin, de o cinste şi de o autoritate de prim rang s-au bucurat şi însă se mai bucură...

Duhovnicia la Sfântul Antonie cel Mare

Introducere Sfântul Antonie s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc, în jurul anului 251, dintr-o familie de creştini bogaţi. În secolul al...

Elemente psihoterapeutice în spiritualitatea ortodoxă

Motto: “Toate vi le-am arătat căci ostenindu-vă astfel trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El...

Taina Mărturisirii și Persoana Preotului Duhovnic în Viața Bisericii și a Credincioșilor Ei

Taina Sfintei Spovedanii joacă un rol central în viaţa şi în spiritualitatea ortodoxă. Este taina prin care se restabileşte legătura creştinului cu...

Sfântul Serafim de Sarov

INTRODUCERE Dumnezeu nu este obiectul vreunei ştiinţe, iar teologia se deosebeşte fundamental de gândirea filosofilor. Teologul nu îl caută pe...

Paisianismul - curent de reînnoire spirituală

Introducere În această lucrare de licenţă mi-am propus să arăt valoarea rugăciunii lui Iisus, felul cum este ea percepută de cuviosul Paisie...

Preoția și viața bisericească a credincioșilor

Despre „ Teologia Pastorală” s-a scris şi se va mai scrie mult. Primind ca temă de „Disertaţie”, „Preocupările de Teologie Pastorală în paginile...

Ai nevoie de altceva?