Sinodalitatea Bisericii în Secolele 4-9

Introducere

Biserica este sobornicească.

Așa mărturisim în Simbolul de Credință: cred ... și întru Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească (Apostolică) Biserică.

În sobornicitatea ei, Biserica este și Sinodală. Cel puțin Biserica Ortodoxă mărturisește și împlinește această caracteristică.

Biserica Ortodoxă este or¬ganizată sinodal, spre deosebire de cea catolică, unde întâlnim o organizare monarhic-centralistă. În Biserica Ortodoxă forurile cele mai înalte de con¬ducere sunt sinoadele de episcopi: pentru întreaga Biserică - Si¬nodul ecumenic, în care e reprezentat tot episcopatul, iar pentru Bisericile autocefale - sinoadele locale.

În Biserica Catolică toată, puterea e concentrată în ființa unei singure persoane - a papei. Propriu zis, conducerea - curentă în Biserica Ortodoxă o exercită sinoadele locale, pentru că sinodul ecumenic se intrunește numai in cazuri rare, excepționale, pentru definirea, unor învățături disputate și pentru stabilirea unor canoane cu putere universală, permanentă.

Principiul sinodalității Bisericii se fundamentează pe faptul că Mântuitorul Iisus Hristos este Capul acesteia și, atunci când membrii Bisericii – trupul Său, sunt adunați în numele Său, Însuși Iisus Hristos se află în mijlocul lor (Mt. 18, 20), El fiind Adevăratul conducător.

Totodată, chiar Sfinții Apostoli au oferit exemplul comuniunii și conlucrării în chestiuni de credință, atunci când s-au adunat în sobor (sinod) în Ierusalim, în jurul anului 50, pentru a oferi rezolvare unor disensiuni ce puneau în pericol unitatea Bisericii, având convingerea că au fost asistați de către Duhul Sfânt. Astfel, expresia ce avea să ofere autoritate divină celor hotărâte, părutu-S-a Duhului Sfânt și nouă, (F.A. 15, 28) avea să devină formula tradițională cu care începeau, de obicei, textele deciziilor dogmatice ale sinoadelor ecumenice și locale.

Astfel, din acel moment, sistemul sinodal de conducere a devenit forma ideală de cârmuire a Bisericii, dar și forul decizional suprem în probleme ce vizau docrina și disciplina bisericească sau problemele administrative.

Așadar, sobornicitatea Bisericii implică sinodalitatea acesteia. Altfel spus, sinodalitatea este inclusă în sobornicitate. Părintele Ioan N. Floca afirmă: Biserica sobornicească este Biserica organizată și condusă în mod sinodal, Biserica înțelegerii, a concilierii autorității și libertății prin dragoste, trăirea în sobornicitate, în comunitate, frățietate prin complementaritate,mărturisind credința cea una, sfântă și apostolică...

Plecând de la aceste premise, vom analiza, nu exhautiv, căci spațiul unei lucrări de seminar nu o permite, manifestarea sobornicității Bisericii sub forma sinoadelor – locale sau ecumenice – ținute între secolele al IV-lea și al XIX-lea, corespunzând perioadei dintre începutul Imperiului Bizantin și cel de - Al VII-lea Sinod Ecumenic, și cele câteva sinoade locale ce l-au urmat, care au întărit deciziile acestuia. Astfel, se poate urmări împlinirea a ceea ce Sf. Chiril al Ierusalimului, afirma cu privire la sobornicitatea Bisericii: Biserica se numește sobornicească pentru că este în toată lumea, de la o margine a pământului la alta:pentru că ea învață sobornicește și fără greșeală toate dogmele, care trebuie să ajungă la cunoștința oamenilor despre lucrurile văzute și nevăzute, cerești și pământești.

1. Sinoadele – expresie și manifestare a sobornicității

Din punct de vedere etimologic, cuvântul sinod (σύνοδος - sinodos, lat. synodus, fr. Synode) este de origine greacă, rezultând prin combinarea a doi termeni σύν – împreună, același și οδος – drum, cale, însemnând – într-o traducere adliteram, a merge pe același drum, a urma aceeași cale.

Transpunând termenul în viața Bisericii, acesta ar însemna a lua o decizie în comunitate și comuniune în ceea ce privește adevărurile de credință, esențiale și condiții ale dobândirii mântuirii.