Extras din seminar
In ultimii 20 de ani, guverne din intreaga lume si-au extins experienta contractarii sociale, care s-a dovedit a fi o formula avantajoasa pentru toate partile implicate: stat, actori privati si beneficiari.
Spre deosebire de privatizare, contractarea externa a seviciilor nu presupune disparitia responsabilitatii guvernamentale in oferirea serviciilor sociale. Actorii privati sunt contractati pentru a oferi un anume serviciu, dar acesta este facut in numele statului. De aceea este foarte important sa fie create si dezvoltate mecanisme de monitorizare si evaluare in vederea asigurarii calitatii serviciilor conform termenilor contractuali stabiliti de stat. Argumentul cel mai important pentru dezvoltarea practivii contractarii sociale rezida in cresterea eficientei serviciilor, in posibilitatea de a sustine servicii sociale de caritate cu costuri minime.
In determinarea eficientei si eficacitatii practicii de contractare sociala un rol determinant il are stabilirea cu claritate a obiectivelor pe care statul doreste sa le atinga prin utilizarea contractorilor privati. Contractarea sociala va avea maximum de eficienta daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:
Claritate in definirea bunurilor si serviciilor pe care guvernul doreste sa le contracteze, cu specificarea standardelor de calitate dorite. Pentru ca procesul de licitatie sa-si atinga scopul propus de a obtine servicii de calitate la un pret mai scazut, este important ca aceste servicii sa fie definite clar si precis, in asa fel incat sa se poata determina cu claritate care sunt actorii privati care raspund cel mai bine cerintelor prezentate in termenii de referinta ai licitatiei. Trebuie specificate natura serviciului, obiectivele de performanta, criteriile de evaluare, procedurile pentru a rezolva eventuale plangeri si procedurile de exit la terminarea contractului sau daca se impune oprirea contractului datorita slabelor performante ale contractorului.
Existenta unui numar suficient de mare de ofertanti de servicii care sa asigure nivelul de competitie necesar pentru a avea o licitatie eficienta. Este foarte important sa tinem seama de gradul de dezvoltare a pietii serviciilor in domeniul vizat pentru contractare. Rolul competitiei este sa asigure servicii de calitate la cel mai bun pret si acest lucru este posibil numai in conditiile existentei unui numar ridicat de posibili competitori. Ca rezultat al competitiei se vor obtine economii la fondurile publice. Dar efectul benefic al acestor economii se poate pastra numai daca mediul competitiv este mentinut si nu exista bariere pentru a permite ,,alimentarea" pietei cu noi ofertanti de servicii.
Costurile de tranzitie sunt minime astfel incat sa se asigure competitia intre actuali si potentiali contractori. Valoarea economiilor din costurile de implementare trebuie sa fie mai mare decit valoarea costurilor de tranzitie pentru a asigura eficienta sistemului.
In alta ordine de idei, dar legat tot de costurile de tranzitie, acestea trebuie sa fie minime in conditiile trecerii de la un contract la altul. In acest mod nu sunt descurajati cei care doresc sa intre in sistem, este stimulata competitia si se asigura interesul contractorilor de a incerca sa ofere servicii de calitate la preturi minime.
Exista legaturi (fie ele si minime) intre serviciile contractate si restul sistemului. In interiorul procesului de contractare sunt produse informatii foarte valoroase pentru intregul sistem de servicii sociale, contractate sau nu, care trebuie recuperate intr-o forma sau alta (evaluare, monitorizare, raportare). Procesul de contractare slab gestionat are tendinta sa diminueze cantitatea de informatie din dorinta contractorilor privati de asi proteja si maximiza sansele in competitii viitoare. Acest lucru se poate evita prin implementarea unui sistem eficient de evaluare, monitorizare si raportare.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Parteneriat public-privat.docx