Sistemul bugetar și politica bugetar-fiscală a statului

2.1 Bugetul - verigă de bază a sistemului financiar al ţării

În economia contemporană bugetul public constituie veriga centrală a sistemului financiar al oricărei ţări, fiind expresia unui tip specific de relaţii financiare - relaţiile bugetare - care se manifestă în procesele formării, repartizării şi utilizării fondurilor bugetare necesare organelor statale la nivel naţional şi local.

În teoria şi practica economică, bugetul public este privit, de obicei, din două puncte de vedere – ca o componentă obiectivă, de bază, a sistemului financiar şi ca document de previzionare şi de autorizare, ca principala balanţă financiară cu caracter operativ şi obligatoriu a statului.

Ca verigă centrală a sistemului financiar, bugetul public reprezintă expresia sintetizată a relaţiilor economice ce se manifestă în procesele formării şi utilizării principalului fond centralizat de mijloace băneşti al statului şi a fondurilor unităţilor administrativ – teritoriale, în vederea finanţării activităţilor destinate creşterii calităţii vieţii, a unor activităţi privind dezvoltarea economică a ţării, cercetarea ştiinţifică, amplificarea şi perfecţionarea infrastructurii, constituirea rezervelor de stat, apărarea naţională, ordinea publică şi de drept.

Ca principala balanţă financiară, bugetul public este documentul de bază, cu putere de lege, care stabileşte, pe de o parte, natura şi mărimea veniturilor ce se mobilizează la dispoziţia statului, iar pe de altă parte, felul şi volumul alocaţiilor bugetare ce se vor dirija de către stat pentru finanţarea diverselor activităţi în cursul unui an.

Există trei categorii de legi ale finanţelor (ale bugetului):

A. Legea anuală a finanţelor, sau legea bugetului iniţial, în care se prevede şi se autorizează, pentru fiecare an financiar, ansamblul resurselor şi cheltuielilor statului. Ea este votată de către Parlament într-o sesiune autonomă înainte de inceputul anului considerat, fiind cunoscută ca legea bugetului de stat;

B. Legile rectificative ale finanţelor sau ale bugetului rectificat au ca obiect rectificarea, în cursul anului bugetar, a dispoziţiilor legii bugetului iniţial; numărul lor nu este fix, putând varia în funcţie de ani;

C. Legea de reglementare (regularizare) a finanţelor, este adoptată de

către Parlament după expirarea anului bugetar (de regulă după un an), prin care se constată execuţia reală a bugetului şi aprobă diferenţele dintre rezultatele pe care le-a înregistrat, şi previziunile legii anuale a finanţelor, completate cu legile rectificative. Această lege poate fi considerată, într-o accepţiune restrânsă însă, legea de execuţie a bugetului de către Guvern.

Adoptat de către Parlament, bugetul este actul cel mai important din viaţa publică, deoarece el este expresia financiară a programului de acţiune a statului pe perioada de un an. El poate fi abordat sub patru aspecte esenţiale:

a) Din punct de vedere juridic, bugetul este document financiar cu putere de lege care include anumite norme şi normative destinate organizării unei gestiuni financiare clare şi explicite; el reclamă studierea diverselor reguli (norme) referitoare la conţinutul său, la prezentarea sa, la adoptarea sa de către Parlament, la execuţia şi la controlul execuţiei sale; aceste norme sunt destinate organizării unei gestiuni transparente a finanţelor de stat şi precizării autorităţii Guvernului şi Parlamentului în domeniul bugetar.

b) Din punct de vedere contabil bugetul reprezintă totalitatea conturilor prin care se gestionează resursele financiare ale statului. Aici din punct de vedere tehnic, ne interesează îndeosebi procesele de elaborare şi executare a bugetului, precum şi metodele de previziune şi evaluare a diverselor categorii de venituri şi cheltuieli cuprinse în buget.

c) Din punct de vedere economic, se poate remarca faptul că fondurile care trec prin contul bugetar reprezintă o pondere semnificativă din PIB şi că prin impozitele prelevate şi cheltuielile efectuate statul dispune de instrumente privilegiate de intervenţie în viaţa economică şi socială.

d) Din punct de vedere politic, bugetul este considerat ca expresie a opţiunilor Guvernului în ansamblul domeniilor care relevă competenţele sale (politica economică, socială, educativă, culturală, militară etc.); aceste opţiuni sunt relevate prin evoluţia şi repartiţia veniturilor şi cheltuielilor şi sunt determinate de multipli factori, legaţi de doctrinele partidelor politice, de atitudinea opoziţiei, de forţa revendicativă a diverselor grupuri de presiune, de ponderea constrângerilor economice şi politice internaţionale, de influenţa trecutului, de fenomenele inerţiale etc.

Indiferent de modul de elaborare şi adoptare, de structura şi detalierea sa, bugetul trebuie să îndeplinească trei funcţii:

1. Controlul cheltuielilor, prin care este supravegheată execuţia bugetului de către autorităţile publice care au conceput limitele şi condiţiile (adesea, Guvernul şi Parlamentul) şi chiar, într-un mod indirect, de către cetăţeni, care sunt atât finanţatorii, cât şi beneficiarii bugetului.

2. Gestiunea eficace al activităţii publice, prin care executanţii se asigură de utilizarea eficace a resurselor financiare şi a personalului pus la dispoziţie pentru a conduce şi realiza activităţile prevăzute şi autorizate prin buget.

3. Proiectarea activităţilor statului, prin care obiectivele urmărite sunt formulate în diferite programe alternative, fiind evaluate şi însoţite de posibilităţile de finanţare.