Suport curs bazele contabilității

CONCEPTE DE BAZĂ REGĂSITE PE PARCURSUL

PREZENTULUI MODUL

A) contabilitatea – ca ştiinţă, artă, tehnică de gestiune, limbaj de comunicare, sistem de informare, joc social;

B) patrimoniu – ca ansamblu al drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică care aparţin unui subiect de drepturi şi obligaţii şi a bunurilor în care acestea se reflectă;

C) bilanţul – ca mijloc de reprezentare a patrimoniului;

D) activele – ca drepturi de proprietate şi drepturi de creanţă;

E) pasivele – ca datorii faţă de proprietari şi datorii faţă de terţi;

F) situaţie netă – ca interes rezidual al acţionarilor/asociaţilor rezultând din diferenţa dintre active şi datoriile faţă de terţi. Conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate se identifică cu capitalurile proprii;

G) lichiditate – ca interval de timp necesar transformării unui activ în disponibilităţi băneşti;

H) solvabilitate – ca posibilitate a onorării obligaţiilor scadente într-o perioadă mai mare de timp;

I) exigibilitatea – ca perioadă de timp după care o datorie devine scadentă şi prin urmare trebuie achitată,

J) cheltuielile – ca diminuări ale avantajelor economice viitoare într-o perioadă;

K) venituri – ca majorări ale avantajelor economice viitoare.

SCOPUL CURSULUI

- familiarizarea studenţilor cu terminologia contabilă elementară;

- deprinderea de către studenţi a logicii contabile de bază;

- înţelegerea de către studenţi a unor noţiuni precum:

– active

– datorii

– situaţie netă

– cheltuieli

– venituri

OBIECTIVELE CURSULUI

- prezentarea de la simplu la complex a noţiunilor contabile;

- fixarea noţiunilor de bază prin exerciţii şi exemple concrete;

- prezentarea elementelor care definesc poziţia financiară şi performanţele

intreprinderii prin anticiparea noţiunii de bilanţ şi cont de profit şi pierdere;

- încadrarea fiecărui element de activ, datorie şi situaţie netă, cheltuială sau venit, fie în bilanţ fie în contul de profit şi pierdere pornind de la interacţionarea dintre acestea din urmă.

Evoluţia contabilităţii şi definirea sa

Evoluţia contabilităţii

Cu mii de ani în urmă oamenii au simţit nevoia să consemneze fapte şi întâmplări din viaţa lor. Forme rudimentare ale evidenţei se pierd în negura timpului. Cercetătorii au descoperit veritabile registre ale evidenţei numerice conduse sub forma crestăturilor pe oase de animale sau pe pereţii grotelor, a sforilor de diferite culori înnodate, a gravurilor pe tăbliţe de argilă, a consemnărilor pe frunze de papirus, pe pergament şi mai târziu pe hârtie.

În Evul Mediu, marile seniorii şi ordine religioase posedau sau gestionau bogăţii imense care trebuiau controlate cu ajutorul unei evidenţe economice. Aces¬te registre ale evidenţei economice evoluează treptat spre registrele contabilităţii.

Registrele contabile consemnau creanţele, obligaţiile în ordine cronologică, fără nici o clasificare sau grupare a acestora. Aceste registre formau „contabilitatea memorială” care a evoluat treptat spre „contabilitatea în partidă simplă” şi, mai târziu, spre „contabilitatea în partidă dublă”, aşa cum vom arăta în paragraful de mai jos.

În anul 1494 călugărul şi matematicianul Luca Paciolo publică la Veneţia enciclopedia matematică intitulată Summa de arithmetica, geometria, proporţiuni et proporţionalita. În capitolul IX al acestei lucrări intitulat Tractatus de computis et scripturis sunt prezentate principiile fundamentale ale contabilităţii în partidă dublă.

Luca Paciolo nu este inventatorul contabilităţii în partidă dublă, el este un talentat popularizator al practicilor contabile ale negustorilor din Veneţia. Scrierile lui Paciolo au influenţat literatura contabilă din ţările Europei, timp de trei secole, contribuind la generalizarea contabilităţii în partidă dublă.

Dezvoltarea creditului şi a societăţilor comerciale pe acţiuni de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea a pus în faţa contabilităţii sarcina de a deveni un mediator între administratorii întreprinderilor şi ceilalţi participanţi la circuitul de valori (acţionarii, creditorii, furnizorii, organele sta¬tului, clienţi, salariaţi şi publicul larg). Pe lângă acest rol de mediator, al raporturilor economico-sociale de favorizare a dialogului (negocierilor) dintre protagonişti, contabilitatea are şi menirea de a fi un ajutor al gestiunii între¬prinderilor şi un auxiliar al puterii.

În ultimele decenii ale secolului al XX-lea s-au obţinut rezultate notabile pe linia armonizării contabilităţii la nivelul grupurilor de state (contabilitatea anglo-saxonă, contabilitatea ţărilor din Europa continentală etc.). Procesul de internaţionalizare a principiilor şi normelor contabile, de armonizare în special a concepţiilor contabile americane cu cultura contabilă europeană se derulează pe baza Cadrului general elaborat în 1989.

În vederea armonizării contabilităţii din România cu Directiva a IV a Uniunii Europene (78/660/EEC) şi cu Standardele Internaţionale de Conta¬bi¬li¬tate, în ultimii ani au fost adoptate următoarele norme legale:

- Legea contabilităţii nr. 82/1991 a fost modificată prin Ordonanţele Gu¬vernului nr. 22/1996 şi nr. 61/2001;

- Prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 94/2001 au fost aprobate Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate. Aceste reglementări sunt obligatorii pentru întreprinderile care au o cifră de afaceri de peste 5 milioane EUR; totalul activului este de peste 2,5 milioane EUR şi au peste 50 de salariaţi.

- Prin O.M.F.P. nr. 306/2002 s-au aprobat Reglementările contabile sim¬pli¬ficate, armonizate cu directivele europene, aplicabile persoanelor juridice care nu îndeplinesc cel puţin două dintre criteriile de mărime de mai sus.