Cuprins
- 1.Noţiunea, categoriile şi caracteristica transporturilor maritime
- 2. Definiţia natura juridică şi formele contractului de transport maritim
- 3. Noţiunea şi conţinutul conractului de navlosire (charter -party)
- 4. Obligaţiile părţilor în contractul de navlosire
- • Obligaţiile părţilor pînă la plecarea navei în cursă
- • Stalii, contrastalii, supercontrastalii şi despatch mony
- • Obligaţiile navlosantului în timpul călătoriei
- • Obligaţiile la sosirea navei în portul de destinaţie
- 5. Contractul de transport maritim sub acoperirea consamentului.
- 6.Răspunderea părţilor în cadrul contractului de navlosire
- 7.Contractul de transport maritim de călători şi bagaje
- 8. Contracte speciale în trransportul maritim
Extras din curs
1.
Transportul naval, apărut încă din antichitate, a cunoscut o dezvoltare deosebită în secolul nostru datorită avantajelor pe care le are în raport cu toate celelalte categorii de transport. În prezent peste 70% din volumul mărfurilor care intră în circuitul economic se transportă pe cale maritimă.
Locul pe care-1 ocupă transportul naval, în sistemul unitar al transporturilor din lume, se datorează avantajelor pe care le oferă:
• capacitate mare de transport;
• eficienţă sporită pe distanţe lungi;
• imposibilitatea înlocuirii lor în relaţiile de comerţ între continente;
• mobilitate, promptitudine şi siguranţă în exploatare;
• preţul de cost relativ mai mic etc.
Transporturile navale se clasifică în:
- transporturi maritime (pe mări şi oceane), care realizează legătura dintre baza de materii prime şi producţie şi dintre producţie şi consum. Trei sferturi din comerţul internaţional se realizează prin intermediul transportului maritim, pe întregul glob funcţionînd peste 20.000 de nave de diverse capacităţi şi destinaţii.
- transporturi interioare (pe rîuri, fluvii şi canale navigabile), realizează transportul mărfurilor de masă, necesare agenţilor economici din vecinătatea acestor căi navigabile, participînd şi la realizarea transporturilor în trafic combinat cu mijloace auto sau feroviare.
Navigatie maritima comerciala este o noţiune mai largă după conţinut. Codul navigaţiei maritime comerciale a RM specifică aceasta ca o activitate de folosire a navelor pentru:
a) transport de marfuri, pasageri, bagaje si posta;
b) pescuit;
c) exploatare a zacamintelor de minereuri de pe fundul marii;
d) operatiuni de cautare, salvare, remorcaj, pilotaj;
e) ridicare a bunurilor scufundate;
f) lucrari hidrotehnice, tehnice, subacvatice si alte lucrari pe mare;
g) lucrari de gospodarire a apelor marii;
h) control sanitar, control de carantina, alt fel de control;
i) protectie si pastrare a mediului marin;
j) cercetari stiintifice in mediul marin;
k) activitati de instruire;
l) sport si agrement.
Activitatea de transporturi maritime este dirijată direct sau indirect de stat. Statul încurajează dezvoltarea flotei prin acordarea de credite avantajoase şi prin apărarea armatorilor autohtoni cu ajutorul măsurilor administrative aplicate flotelor stăine.
Unele state fixează anumite reguli pentru ca flota naţională să participe la transportul mărfurilor de export şi mai ales de import ale statului respectiv.
Unele state susţin flota naţională nu numai prin măsuri administrative, ci şi prin subvenţii directe, fie a şantierelor navale ca preţul navelor să fie sub preţul pieţei, |
Pot desfasura navigatie maritima comerciala persoanele juridice si fizice care au in posesiune, in folosinta sau la dispozitie nave si care detin, licente, eliberate de autoritatile competente, pentru practicarea unei astfel de activitati.
Adică activitatea de navigaţie maritimă necesită licenţiere.
Dupa ce se stabileste ca nava satisface exigentele de siguranta a navigatiei maritime, de ocrotire a vietilor omeneşti si de protectie a mediului inconjurator, prevazute de legislatia nationala si de conventiile internationale ea obţine un permis de navigatie.
Navele Republicii Moldova a caror stare tehnica este în conformitate cu cerinţele tehnice inaintate, sint înscrise in registrul navelor. Navele care nu sint pasibile de inscriere in registrul navelor se inscriu in catalogul naval. (Art 32-34 din CNMC al RM)
În baza înscrierii in registrul navelor se eliberează certificatul de nationalitate, prin care se confirma dreptul de navigatie sub pavilionul Republicii Moldova, iar inscrierea in catalogul naval – se certifică prin actul de navigatie.
În întreaga lume, marile companii de transport naval îşi organizează exploatarea navelor comerciale, de care dispun, în două mari categorii de transport şi anume:
• transportul cu nave de linie;
• transportul cu nave de tramp.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Contract de Transport Maritim.doc