Drept Constituțional

TITLUL I

TEORIA GENERALĂ A STATULUI

1. CONCEPTUL DE STAT

Noțiunea de Stat s-a format din verbul latin “statuo”, care înseamnă “a pune, a așeza, a întemeia”. Sintagma “status civitas” exprima în Imperiul Roman modul de guvernare a Cetății. Cuvântului “status”, romanii i-au adăugat și expresia “res publica”( lucru public), rezultând astfel - “status rei publicae”(situația conducerii vieții politice). Romanii au folosit două noțiuni referitoare la stat, și anume “res publica”(pentru perioada republicii) și imperium pentru perioada imperiului.

Grecii foloseau, pentru a defini organizarea politică a unei colectivități umane, termenul de “polis” (Cetate) sau “politeia”(formă de organizare).

Trebuie să menționăm faptul că trăsăturile moderne care definesc în prezent statul, nu erau reunite în totalitate nici în cadrul Imperiului Roman, nici în polisurile grecești.

Autorii atribuie lui Machiavelli folosirea pentru prima dată a termenului de stat într-un sens modern în lucrarea Principele, scrisă în 1513 și publicată la Roma abia în 1932. Contemporan cu Machiavelli, Thomas Morus scrie lucrarea “ Despre cea mai bună întocmire a statului și despre noua insulă Utopia”. Cuvântul stat, în accepțiunea dată de Machiavelli și contemporanii săi, are la origine termenul latin “status". În opera sa, Machiavelli are în vedere atât statul ca instituție politică specializată în arta guvernării, cât și cea de putere sau de autoritate atribuită unui individ sau unui grup. Autorul atribuind termenului de stat și accepțiunea de organizare a unui anumit teritoriu dobândit de un principe cuceritor, pe care îl alipește unui regat sau principat preexistent.

Progresul statalității ca fenomen politic și ca realitate instituțională nu poate fi separat de preocupările pentru fundamentarea teoretică modernă a conceptului de stat.

Jean Bodin în lucrarea sa “Les six livres de la Repubique” fundamentează conceptul de suveranitate a poporului, pe care o prezintă distinct de cea a monarhului. În concepția lui Bodin, regele este o persoană care exercită prerogativele monarhice în nume propriu, dar ca rezultat al împuternicirii date de poporul suveran și potrivit unei ordini legale care obiectivează în norme juridice voința lui Dumnezeu. Conceptul de suveranitate a poporului reprezintă un principiu de bază al sistemului de guvernare. Pe acest principiu se întemeiază mai târziu conceptul modern de democrație reprezentativă.

În secolele al XV-lea și al XIV-lea constatăm o renaștere a statalității din punct de vedere teoretic în fundamentarea legitimității puterii absolute a monarhului, care a reușit să impună o conducere centralizată și, în același timp, în cristalizarea unor teorii privind afirmarea originii populare a suveranității puterii poporului.

În secolele XVII și XVIII, statul era conceput ca rezultat al unei pact sau contract social între guvernați și grupul minoritar, care este învestit de aceștia cu prerogative de conducere politică. Pactul poate fi desfăcut oricând de popor, dacă acesta este nemulțumit de modul în care este guvernat. Unii dintre cei mai de seamă reprezentanți ai teoriei contractului social au fost Thomas Hobbes, John Locke, Jean-Jacques Rousseau.

Începând cu secolul al XVII-lea statele din Europa întrunesc pe deplin caracteristicile unui stat modern. Fiind un fenomen social foarte complex și având o existență milenară. Statul a căpătat de-a lungul timpului o diversitate de definiții. Însă, indiferent de formulările folosite în definirea statului de diverși autori, elementele esențiale ale definiției complete a acestuia sunt:

- forma de organizare politică a unei colectivități umane constituite istoric;

- localizarea geografică;

- existența unui grup conducător învestit cu atribuții de guvernare și de exercitare a autorității publice în numele poporului;

- prerogativa grupului conducător de a stabili și a apăra ordinea statală și, în cadrul acesteia, a celei juridice.

STATUL - este forma instituționalizată de organizare politică a unei colectivități umane constituite istoric și localizate geografic, pe un anumit teritoriu, în care un grup de indivizi, deținând în virtutea suveranității poporului și ca expresie a voinței acestuia, ori ilegitim, prerogativele și instrumentele exercitării autorității publice, ale elaborării și aplicării normelor de conviețuire socială, exprimă și apără interesele fundamentale ale statului și ale națiunii și impune voința acestora ca voință general-obligatorie.

O cerință esențială pe care trebuie să o îndeplinească orice stat este ca autoritățile publice să fie legitime, iar legitimitatea rezultă din învestirea acestora cu putere de comandă, constrângere și dominație de către cetățeni, în alegeri libere și periodice.

În organizarea și funcționarea statului este necesar să se respecte cadrul constituțional și legal de exercitare a puterii.

Orice stat se bazează pe solidaritatea și pe unitatea cetățenilor săi, indiferent care ar fi identitatea lor etnică.

De studierea statului s-au ocupat atât politologii, sociologii, dar și juriștii. Este util să punctăm principalele elemente ale noțiunii de Stat din perspectivă politologică, sociologică și juridică.